Romania – Portugalia este primul meci al “stejarilor” de la Campionatul European de rugby in 7
De Redactia Rugby , 08 Iul. 2008

Nationala de rugby in 7 a Romaniei a intrat in saptamana decisiva de dinaintea Campionatului European. Echipa noastra joaca in weekend, 12-13 iulie, in Germania, la Hanovra, in cel mai important turneu al anului, care are o dubla miza: titlul de campioana europeana precum si calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor din Dubai (pentru primele 5 clasate). “Stejarii” vor disputa primul lor meci pe 12 iulie cu Portugalia, echipa care este de 5 ori campioana europeana! Formatia noastra este de ieri in cantonament la Snagov iar in lotul de 12 jucatori se regasesc Cimpoias, Vlaicu, Nainer, Surugiu, Lucaci, Bradu, Filip, Florea, Lemnaru, Ivan, Dumitru si Suteu insa lipsesc nume ca Fercu, Burcea, Dascalu, Ciuntu ori Calafeteanu, dintr-o lista totala de 25 de indisponibili.
Portugalia, Spania, Rusia, Germania si Georgia, acestea sunt adversarele nationalei Romaniei de rugby in 7 la Campionatul European care urmeaza sa aiba loc in weekendul ce vine, 12-13 iulie. Se anunta meciuri extrem de dificile pentru formatia noastra care va avea de infruntat campioana europeana en-titre (Rusia), o campioana de 5 ori a acestei competitii (Portugalia), echipa gazda (Germania) dar si puternica Georgie si foarte rapida Spanie.
Primul joc al Romaniei la CE care are loc in Germania se disputa sambata, 12 iulie, de la ora 13:20, ora Romaniei, impotriva multiplei campioane Portugalia. Se anunta unul dintre cele mai grele jocuri, un debut cu dreptul putand conta enorm in economia urmatoarelor rezultate. A doua partida pentu “stejari” va fi cu campioana en-titre Rusia dupa care dam piept cu Georgia si tara gazda Germania. Ultimul joc al nostru din grupe este in a doua zi de meciuri, duminica 13 iulie, impotriva Spaniei.
In functie de clasarea in grupa mergem apoi sa jucam semifinalele pentru locurile 1-4, 5-8 sau 9-12, urmate, evident de finale.
Trebuie spus ca Romania nu este in nici un caz favorita la primele pozitii, insa poate tocmai acest lucru s-ar putea sa o avantajeze. Din grupa noastra Rusia are o echipa care s-a pregatit in ultimele 2 luni in mod special pentru acest eveniment chiar cu antrenorul echipei nationale de rugby in XV Claude Sorel, Portugalia a invins Rusia la ultimul turneu de calificare ceea ce arata ca este si mai puternica, Germania este tara gazda cu care vor tine si zidurile in timp ce Georgia are un lot demn de Cupa Mondiala. Georgienii sunt singurii din grupa noastra care si-au anuntat pana acum lotul si marea surpriza este faptul ca ii regasim aici pe Bidzina Samkharadze de la Farul Constanta alaturi de nu mai putin de 6 jucatori care evolueaza la echipe din Franta, intre care Maisuradze de la Montferrand, Kvirikashvili de la Pau si Machkaneli de la Beziers.
Din grupa a doua a Europenelor, grupa B, favorite sunt fara discutieTara Galilor, Irlanda si Italia, formatii care au chiar mari sanse la titlu.
Lotul Romaniei pentru acest Campionat European numara 12 jucatori, asa cum prevede de fapt regulamentul turneului. Au fost convocati Carl Cimpoias, Florin Vlaicu, Bogdan Bradu, Florin Surugiu, Andrei Filip, Ionut Florea, Madalin Lemnaru, Viorel Lucaci, Valentin Ivan, Marian Dumitru, Daniel Nainer si Razvan Suteu. Ei se afla deja in cantonament la Snagov, acolo unde se vor antrena pana vineri, 11 iulie, cand este programata plecarea spre Hanovra, via Munchen. Chiar in aceasta dimineata au avut parte de trei meciuri de pregatire, urmand ca sedintele de antrenament din urmatoarele doua zile sa aiba loc tot dimineata.
Din pacate antrenorul Alexandru Marin nu a putut chema in lotul Romaniei o serie de jucatori cu experienta la astfel de turnee de rugby in 7, precum Fercu, Burcea, Gal, Dascalu, Ciuntu, Carpo, Sirbu sau Calafeteanu fie din motive medicale fie din motive personale. “Sunt in total 25 de rugbysti pe care nu am putut conta atunci cand am facut lotul largit, ceea ce inseamna multe absente”, a tinut sa precizeze Ellis Meachen, directorul de rugby al Romaniei, care va insoti formatia noastra la Europene. Chiar si asa insa exista incredere ca actuala echipa poate urca pe locurile fruntase ale turneului.
Formatia Romaniei este insotita de arbitrul Horatiu Bargaunas, care va conduce meciuri la acest turneu.
Miza acestui Campionat European de la Hanovra este dubla. In primul rand se stabileste campioana Europei la rugby in 7 si in al doilea rand se decid echipele calificate la Campionatul Mondial de rugby in 7 de anul viitor de la Dubai. Primele 5 clasate in clasamentul final vor merge automat la Campionatul Mondial din 2009, pentru prima oara cand se intampla acest lucru pornind de la Campionatul European.
Aveti mai jos programul Campionatului European de la Hanovra si lotul Romaniei.
CAMPIONATUL EUROPEAN DE RUGBY IN 7
- 12-13 iulie la Hanovra (Germania)
Grupa A: Portugalia, Spania, Rusia, Germania, ROMANIA, Georgia
Grupa B: Tara Galilor, Irlanda, Italia, Ucraina, Polonia, Belgia
Programul meciurilor
12 iulie - meciuri in grupa A
Rusia – Georgia
Spania – Germania
Portugalia – ROMANIA (ora 13:20, ora Romaniei)
Germania – Georgia
Rusia – ROMANIA (ora 15:10)
Portugalia – Spania
ROMANIA – Georgia (ora 17:00)
Portugalia – Germania
Spania – Rusia
Germania – ROMANIA (ora 19:30)
Spania – Georgia
Portugalia – Rusia
13 iulie - meciuri in grupa A
Spania – ROMANIA (ora 10:30)
Rusia - Germania
Portugalia – Georgia
12 iulie - meciuri in grupa B
Italia – Belgia
Irlanda – Ucraina
Tara Galilor – Polonia
Ucraina – Belgia
Italia – Polonia
Tara Galilor – Irlanda
Polonia – Belgia
Tara Galilor – Ucraina
Irlanda – Italia
Ucraina – Polonia
Irlanda – Belgia
Tara Galilor – Italia
13 iulie - meciuri in grupa B
Irlanda – Polonia
Italia – Ucraina
Tara Galilor – Belgia
Ziua 2 – 13 iulie
- semifinale si finale
LOTUL ROMANIEI
Carl Cimpoias (Anglia), Florin Vlaicu (Steaua), Bogdan Bradu (Timisoara), Florin Surugiu (Olimpia), Andrei Filip (Dinamo), Ionut Florea (Farul), Madalin Lemnaru (Metrorex), Viorel Lucaci (Baia Mare), Valentin Ivan (Dinamo), Marian Dumitru (Farul), Daniel Nainer (Steaua), Razvan Suteu (Grivita)
Antrenor: Alexandru Marin
Director de rugby: Ellis Meachen
Manager: Radu Constantin
Medic: Octavian Cimpian
Arbitru: Horatiu Bargaunas
Articole similare

23 Sep. 2023
CUPA MONDIALĂ 2023 / GRUPA B: Africa de Sud mizează pe înaintare în disputa cu Irlanda, iar victoria îi poate asigura un loc în sferturile de finală
Incluse printre favoritele la câștigarea titlului mondial, alături de Franța și Noua Zeelandă, echipele Africii de Sud și Irlandei se înfruntă în această seară...

23 Sep. 2023
CUPA MONDIALĂ 2023 / GRUPA C: Egale în meci direct, Georgia și Portugalia și-au diminuat șansele la locul 3
Pentru a 3-a oară în cele 21 de meciuri directe, echipele de rugby ale Georgiei și Portugaliei au terminat la egalitate! S-a întâmplat astăzi (sâmbătă, 23 septembrie), la...

23 Sep. 2023
CUPA MONDIALĂ 2023 / GRUPA D: Cu origini românești, Theo Dan a înscris două eseuri pentru Anglia în meciul cu Chile
În timp ce echipa de rugby a României nu are nicio șansă să se califice în sferturile de finală ale ediției 2023 a Cupei Mondiale, un jucător cu origini în țara noastră...

22 Sep. 2023
CUPA MONDIALĂ 2023 / GRUPA A / FRA - NAM 96-0: „Cocoșii” au înregistrat cel mai categoric succes al lor în istoria acestei competiții
Cu 14 încercări marcate, echipa de rugby seniori a Franței a câștigat cu 96-0 (54-0) meciul cu Namibia, vineri, 21 septembrie, la Marsilia. Confruntarea a contat pentru Grupa B de la...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.