Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

ROMÂNIA / MECI TEST: Stejarii și Lelos joacă pentru Cupa „Antim Ivireanul”

ROMÂNIA / MECI TEST: Stejarii și Lelos joacă pentru Cupa „Antim Ivireanul”
Tags: meci test de rugby georgia - româniacupa „antim ivireanul”
Confruntarea de la Tbilisi, de mâine (sâmbătă, 12 august), de la ora 18.00 (ora Bucureștilor), dintre echipele de rugby seniori ale Georgiei și României este una de verificare înainte de Cupa Mondială care se va desfășura la toamnă, în Franța. Totuși, disputa are o miză. Și anume câștigarea Cupei „Antim Ivireanul”, trofeul care se acordă în meciurile dintre echipele Georgiei și României, însă numai în acelea care nu contează pentru preliminariile sau turneul final al Cupei Mondiale. Grație victoriei cu 31-7 din primăvara trecută, Lelos au cucerit cupa pentru a 16-a oară. Stejarii au obținut trofeul de 6 ori. Partida de mâine va fi transmisă de Prima Sport 3. (Text: Marian Valentin Burlacu / Foto: Georgian Rugby) 

Ideea a apărut în 2002. Atunci georgienii l-au pus în joc pentru prima oară. Iar România l-a câștigat grație eseurilor marcate de Brezoianu, Săuan și Tincu, respectiv punctelor reușite de Tofan (două transformări, două penalități și două dropgoluri). În acel meci Stejarii s-au impus cu 31-23. Era perioada în care naționala noastră se dovedea superioară Georgiei. 

 
Cupa a fost realizată din bronz de către un faimos sculptor georgian, fost jucător de rugby, Guia Japaridze.

Trofeul poartă numele lui Antim Ivireanul (1650-1716), autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Născut în Iviria, acesta a ajuns în Țara Românească datorită domnitorului Constantin Brâncoveanu, după ce fusese luat rob de turci și dus la Constantinopol. După ce a deprins să vorbească limba română, în 1691 lui Antim Ivireanul i s-a încredințat tipografia domnească din București, unde a tipărit 63 de cărți – a fost, alături de Coresi, cel mai important tipograf al culturii medievale de la noi. Cu toate că era georgian, a contribuit la stabilirea unui limbaj liturgic clar, unul înțeles și folosit până astăzi.

Ctitor al Mănăstirii Toți Sfinții" din București (îi poartă numele astăzi), Antim Ivireanul a fost un apărător al Bisericii ortodoxe și a poporului român. Atitudinea sa antiotomană a făcut ca în 1716, din ordinul primului domn fanariot din Țara Românească, Nicolae Mavrocordat, să fie întemnițat, iar apoi trimis în exil la Mănăstirea "Sfânta Ecaterina" de pe Muntele Sinai. Pe drum, Antim Ivireanul a fost ucis de soldații turci, iar trupul său a fost aruncat într-un râu aflat dincolo de Adrianopol.

Îm 1992, Antim Ivireanul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuit în fiecare an pe 27 septembrie. 

Meciurile Georgia - România la rugby seniori în care s-a acordat Cupa „Antim Ivireanul”
1. 06 aprilie 2002, Tbilisi: Georgia - ROMÂNIA: 23-31 (CEN) - România (1)
2. 30 martie 2003, Tbilisi: Georgia - ROMÂNIA 6-19 (CEN) - România (2)
3. 27 martie 2004, Iași: ROMÂNIA - Georgia 25-18 (CEN) - România (3)
4. 12 martie 2005, Tbilisi: Georgia - ROMÂNIA 20-13 (CEN) - Georgia (1)
5. 25 februarie 2006, București: ROMÂNIA - Georgia 35-10 (CEN) - România (4)
6. 3 februarie 2007, București: ROMÂNIA - Georgia 17-20 (CEN) - Georgia (2)
7. 9 februarie 2008, Tbilisi: Georgia - ROMÂNIA 22-7 (CEN) - Georgia (3)
8. 14 martie 2009, Tbilisi: Georgia - ROMÂNIA 28-23 (CEN) - Georgia (4)
9. 12 martie 2010, București: România - Georgia 22-10 (CEN) - România (5)
10. 11 martie 2011, Tbilisi: Georgia - România 18-11 (CEN) - Georgia (5)
11. 10 martie 2012, București: România - Georgia 13-19 (CEN) - Georgia (6)
12. 15 martie 2013, București: România - Georgia 9-9 (CEN) - Georgia (7) (*)
13. 14 martie 2014, Tbilisi: Georgia - România 22-9 (CEN) - Georgia (8)
14. 20 martie 2015, București: România - Georgia 6-15 (CEN) - Georgia (9)
15. 18 martie 2016, Tbilisi: Georgia - România 38-9 (CEN) - Georgia (10)
16. 18 martie 2017, București: România - Georgia 8-7 (REC) - România (6)
17. 17 martie 2018, Tbilisi: Georgia - România 25-16 (REC) - Georgia (11)
18. 8 februarie 2019, Cluj: România - Georgia 9-18 (REC) - Georgia (12)
19. 1 februarie 2020, Tbilisi: Georgia - România 41-13 (REC) - Georgia (13)
20. 27 martie 2021, Tbilisi: Georgia - România 28-17 (REC) - Georgia (14)
21. 12 martie 2022, București: România - Georgia 23-26 (REC) - Georgia (15)
22. 5 martie 2023, Tbilisi: Georgia - România 31-7 (REC) - Georgia (16)
(*) - în caz că meciul se termină la egalitate, trofeul e cucerit de echipa care îl deține

Alte trofee care se acordă în meciuri de rugby
Cupa Calcutta: Anglia - Scoția (din 1879)
Bledisloe Cup: Australia - Noua Zeelandă (1932)
Millennium Trophy: Anglia - Irlanda (1988)
Centenary Quaich: Scoția – Irlanda (1989) 
Trofeul Bicentenarului: Australia - Franța (1989)
Cupa Cook: Anglia - Australia (1997)
Hopetoun Cup: Australia - Scoția (1998)
Lansdowne Cup: Australia -  Irlanda (1999)
Cupa Dave Galagher: Noua Zeelandă - Franța (2000)Trofeul Eurostar: Anglia – Franța (2000)
Mandela Challenge Plate: Africa de Sud - Australia (2000)
Puma Trophy: Argentina - Australia (2000)
Cupa Antim Ivireanu: România - Georgia (2002)
Freedom Cup: Africa de Sud - Noua Zeelandă (2004)
Cupa Garibaldi: Franța -  Italia (2007)
Cupa James Bevan: Australia - Țara Galilor (2007)
Cupa Prințului William: Africa de Sud - Țara Galilor (2007)
Hillary Shield: Noua Zeelandă - Anglia (2008)
Cupa Amiral Brown: Irlanda - Argentina (2012)
Pershing Cup: România - SUA (2014)
Auld Alliance: Scoția – Franța (2018)
Cupa Doddie Weir: Scoția – Țara Galilor (2018)
Cupa Kiseleff: Rusia - România (2021)
Cupa Latină: România - Argentina (2021)

Articole similare

LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
17 Apr. 2026

LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara

Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
17 Apr. 2026

ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu

Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
16 Apr. 2026

APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO

În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
16 Apr. 2026

ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua

În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va castiga editia 2026 a Ligii de Rugby Kaufland?

CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CS Dinamo Bucuresti
CSA Steaua Bucuresti
CS Rapid Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
RC Gura Humorului