Romania joaca de la ora 14:00 in Ucraina pentru Cupa Europeana a Natiunilor
De Redactia Rugby , 03 Iun. 2006

„Stejarii” au sosit la Kiev ieri in jurul orei 10:00, si inca de la aeroport a inceput aventura ucrainiana. Formalitatile vamale au durat circa o ora, aproape cat zborul de la Bucuresti. Apoi, gazdele au asteptat echipa Romaniei cu un autocar aflat aproape de sarbatorirea centenarului, si acesta a dat ceva emotii jucatorii in drumul spre hotel. Mult mai interesant a fost drumul oficialilor echipei, care a plecat cu un minibus special si a fost plimbata circa o ora si jumatate prin oras findca soferul nu stia drumul spre hotel!
O data ajunsa la hotel, echipa noastra a reusit sa se cazeze si s-a plecat in aceeasi dupa-amiaza la antrenamentul capitanului, pe terenul de joc, aflat la circa jumatate de ora distanta de hotelul in care erau cazati ai nostri. Pe o vreme ploioasa si cer noros, „stejarii” s-au antrenat pe un teren denivelat si cu terenul de tinta extrem de mic, teren in ton cu ce se intampla peste tot in tarile foste sovietice. Astazi dimineata, romanii au avut parte de o usoara „dezmorteala” in apropierea hotelului, si s-au hotarat si rezervele pentru aceasta partida. Florian Burcea si Cristi Sauan sunt cei doi care nu au prins primul 22, interesant fiind ca Mihai Macovei este aproape de debutul sau la nationala.
Meciul dintre Ucraina si Romania este la ora 14:00. In jurul orei 16:00 va vom spune rezultatul acestei partide.
CUPA EUROPEANA A NATIUNILOR
Ucraina – Romania
Kiev – 3 iunie 2006, ora 14:00
Arbitru: Mauro Dordolo.
Judecatori de margine: Nereo Dordolo si Alessandro Cason
Romania: 15. Iulian Dumitras (Pau) – 14. Catalin Fercu (Contor Zenner Arad), 13. Robert Dascalu (Steaua), 12. Romeo Gontineac (Aurillac), 11. Ioan Teodorescu (U Cluj) – 10. Ionut Dimofte (Contor Zenner Arad), 9. Lucian Sirbu (Metro Racing) – 7. Alexandru Tudori (Casino di Venezia), 8. Sorin Socol (Agen – capitan), 6. Cosmin Ratiu (Dinamo) – 5. Petre Cristian (Tarbes), 4. Valentin Ursache (Contor Zenner Arad) – 3. Petrisor Toderasc (Brive), 2. Razvan Mavrodin (Tarbes), 1. Bogdan Balan (Montauban)
Rezerve: 16. Bogdan Zebega, 17. Cezar Popescu, 18. Ion Paulica, 19. Mihai Macovei, 20. Valentin Calafeteanu, 21. Gabriel Brezoianu, 22. Florin Vlaicu
Manager sportiv: Robert Antonin
Manager: Adrian Dumitrescu
Antrenor: Daniel Santamans
Antrenor secund: George Sava
Consilier tehnic: Philipe Berrot
Antrenor federal: Daniel Mitrea
Preparator fizic: Dan Badea
Medic: Alin Popescu
Kineto: Catalin Padureanu
CLASAMENT
1. Georgia 9 7 0 2 329-122 (+207) 23p
2. Portugalia 10 6 1 3 193-173 (+20) 23p
3. Romania 8 7 0 1 307-72 (+235) 22p
4. Rusia 9 3 1 5 263-178 (+85) 16p
5. Cehia 9 3 0 6 162-272 (-110) 15p
6. Ucraina 9 0 0 9 57-484 (-439) 9p
10.06.2006
Rusia – Romania – La Krasnoyarsk
Cehia - Georgia
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







