ROMANIA / ECHIPE NATIONALE / SENIORI: "Vizam un joc complet plus o doza din flerul francez"
De Redactia Rugby , 10 Ian. 2002

"Am lucrat cu staff-ul tehnic roman si am pus la cale un proiect cu trei obiective", si-a inceput discursul Bernard Charreyre, noul antrenor al echipei de seniori a Romaniei, astazi, la conferinta de presa organizata in sala "Transilvania" a "Crowne Plaza Hotel". "Primul obiectiv este de a forma un grup foarte puternic cu care sa lucram pentru ca jucatorul roman sa-si regaseasca intreaga sa valoare rugbystica. Al doilea il reprezinta calificarea la Cupa Mondiala si ultimul a castiga cat mai multe meciuri la CEN".
Antrenorul francez a apreciat foarte mult calitatile staff-ului roman, indeosebi pe acelea ale managerului Enciu Stoica si ale secunzilor Rada Trnyacsev (responsabil cu pregatirea lotului pe perioada cand Charreyre se afla in Franta) si Haralambie Dumitras (insarcinat cu pregatirea inaintasilor), despre care a spus ca au competente tehnice la nivel international. Cei trei mai sus amintiti il au drept coleg si pe venerabilul antrenor Theodor Radulescu (consilier pe probleme de dinamica pachetului de inaintare).
Aflat la o prima trecere in revista a trupelor, Bernard Charreyre a mai declarat: "N-o sa-l uit pe presedintele Federatiei, pe care il cunosc din Franta si despre care stiu ca va face tot ce se va putea pentru ca rugbyul romanesc sa se redreseze". Octavian Morariu i-a intors complimentele: "Intre Bernard Charreyre si mine exista o legatura de 14 ani, dar trebuie sa transformam aceasta legatura in rezultate".
In privinta stilului de joc antrenorul Bernard Charreyre a declarat: "Fiecare tara are un stil propriu. Suntem latini si avem nevoie de libertate si de imaginatie, insa acestea trebuie asezate pe un joc gandit, de miscare si atac. Acesta trebuie sa fie unul in care jucatorii sa se simta bine, un joc complet, cu o doza din flerul francez" (s-a folosit expresia englezeasca "french-flair", n.red.).
"O echipa nationala are XV capitani!"
INTREBARE: Care este perioada exacta cat va sta Bernard Charreyre in Romania?
OCTAVIAN MORARIU: Federatia Franceza de Rugby l-a detasat pentru sase luni, pana la sfarsitul lunii iunie. Intentia noastra este ca prezenta lui Bernard Charreyre sa se face intr-un cadru oficial. Intentia noastra este de a-l pastra. Vom incerca sa-l avem patru ani, intr-un program pe patru ani. Deocamdata, el este platit doar de catre Federatia Franceza de Rugby.
In a doua parte a conferintei de presa ziaristii prezenti au adresat intrebari componentilor staff-ului tehnic, precum si presedintelui FRR, Octavian Morariu. Iata o selectie a acestora si raspunsurile aferente:
INTREBARE: Cine va fi capitanul echipei nationale?
OCTAVIAN MORARIU: Nu s-a pus inca problema capitanului...
BERNARD CHARREYRE: O echipa nationala are XV capitani!
INTREBARE: Cum va decurge selectia pentru echipa nationala?
OCTAVIAN MORARIU: In principiu, am convocat cam tot ce misca in tara asta. Luni si marti, avem o intalnire cu jucatorii romani care evolueaza in Franta. Cei din tara vor intra in focuri imediat, mai putin cei de la Dinamo, care mai au de disputat meciul de la Bologna. Am convocat 27 de jucatori din strainatate si 34 din campionatul intern. Acesti 61 de jucatori sunt rezervorul pentru echipa nationala. Ei sunt cei mai buni de care dispune rugbyul romanesc in acest moment. Din acestia vom cladi un grup de 33-34 de jucatori, cu care vom pleca pe 20 ianuarie la Bayonne, in Franta. Federatia Franceza ne-a pus la dispozitie un stagiu de patru zile, plus un meci cu selectionata de amatori a Frantei.
INTREBARE: Ati declarat ca cei 61 de jucatori selectionati acum, in lotul largit, sunt cei mai buni de care dispune rugbyul romanesc. In acest context, credeti ca prezenta la lot a lui Razvan Mavrodin (Tarbes-Lannemezan) si Margarit Radoi (Albertville-Ugine) nu era potrivita?
OCTAVIAN MORARIU: Nu se pune problema sa lasam pe cineva pe dinafara. Este doar o prima faza a selectiei...
ENCIU STOICA: Lista nu este inchisa. Am pornit de la ceea ce am gasit. Fiti siguri ca data viitoare ii vom avea pe toti cei care din diverse motive sunt absenti acum, dar sunt jucatori cu potential pentru echipa nationala.
INTREBARE: Cum veti rezolva problemele legate de refuzul cluburilor straine de a elibera jucatorii pentru actiunile lotului?
OCTAVIAN MORARIU: Ieri am vorbit cu Serge Blanco, presedintele Ligii Nationale de Rugby. A fost foarte bucuros sa ma auda. Mi-a spus ca nu mai vorbise niciodata cu un presedinte al Federatiei Romane de Rugby. El stie foarte bine ca numai o nationala puternica permite jucatorilor sa creasca in valoare si, deci, sa evolueze foarte bine la cluburile din care fac parte. E un binom al succesului pe care ei il stiu foarte bine. Avem sperante ca ne vom intelege bine cu cluburile franceze in aceasta problema. Rugbyul este un sport tanar, nerodat din punct de vedere al profesionismului. Si de aceea sunt probleme. Dar daca ei (occidentalii, n.red.) pot sa le rezolve, atunci le putem rezolva si noi.
BERNARD CHARREYRE: Problemele noastre fata de aducerea jucatorilor de la cluburile de afara sunt similare cu cele ale francezilor.
INTREBARE: Anul trecut, am avut ca sponsor Banca Romana pentru Dezvoltare - Groupe Societe Generale. Care este situatia in acest moment?
OCTAVIAN MORARIU: Intr-adevar, am avut un parteneriat cu BRD Societe Generale. Am discutat cu directorul general adjunct, Pierre-Andre Taulet, ia miercuri, 16 ianuarie, voi lua pranzul cu directorul-general. Speram sa continuam colaborarea noastra.
Articole similare

03 Oct. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI & ECHIPE: Fost ministru al sănătății, Prof. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu este președinte de onoare la „U” ELBI Cluj
La mijlocul acestei săptămâni, la Cluj, s-a desfășurat o festivitate în care a fost prezentat Prof. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, președintele de onoare al secției de rugby a...

02 Oct. 2026
WORLD RUGBY U20 CHALLENGER: Stejăreii vor debuta în competiție, astăzi, în compania Braziliei
Aflată la Santiago de Chile, în America de Sud, echipa de rugby sub 20 de ani a României va disputa astăzi (vineri, 2 octombrie), la 16.00 (ora din țara noastă), meciul cu formația...

02 Oct. 2026
INTERNAȚIONAL / VALUL 2 VALORIC: Georgia, Portugalia, România și Spania au fondat Alianța Celor Patru Națiuni
La 26 de ani după lansarea Campionatului European în noul format, patru națiuni rugbystice care participă la această competiție au decis să semneze un parteneriat. Denumită...

02 Oct. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI & ECHIPE: Echipele de copii ale Minerului Lupeni vor participa la un turneu în București
Anul acesta este unul în care a renăscut rugby-ul în Lupeni. Purtând un nume cu tradiție în sportul cu balonul oval de la noi, RC Minerul a anunțat că formațiile de copii...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







