ROMANIA / ECHIPE NATIONALE / SENIORI: Petre Mitu a condus antrenamentul de azi
De Redactia Rugby , 02 Feb. 2002

Dupa stagiul de o saptamana petrecut la Bayonne, in sud-vestul Frantei, rastimp in care au invins (28-20) echipa de amatori a acestei tari, si cele patru zile de antrenamente la Snagov, echipa Romaniei a revenit in Capitala, cantonandu-se la Hotelul Parc. Astfel, s-a evitat ca jucatorii sa efectueza o calatorie obositoare chiar inaintea meciului cu Portugalia, programat maine (duminica, 3 februarie), de la ora 14:30, pe stadionul "Steaua II, in prima etapa din Campionatul European al Natiunilor (editia a treia).
Remus Lungu va fi noul transformer al Romaniei
Conform programului anuntat inca de marti, unul care seamana izbitor de mult cu acela al echipei Frantei, astazi, la ora 14:30, cei 24 de jucatori au efectuat o ultima sedinta de pregatire. Aceasta s-a desfasurat de la ora 15:30, chiar pe terenul unde va avea loc partida cu Portugalia.
Asa cum am anuntat in prealabil, antrenamentul oficial a fost condus de catre capitanul de echipa, mijlocasul la gramada Petre Mitu. Astfel, se poate spune ca antrenorul francez Bernard Charreyre a impus, in premiera pentru rugbyul nostru, o metoda folosita de ceva vreme de catre reprezentativele apartinand natiunilor majore in jocul cu balonul oval.
Cu o durata care a depasit putin 60 de minute, antrenamentul a debutat cu obisnuita incalzire, dupa care s-au exersat tot felul de scheme tactice. S-a lucrat atat pe compartimente, cat si in ansamblu, ideea de baza fiind aceea a organizarii. In tot acest timp, antrenorul Bernard Charreyre a avut cateva interventii, francezul incercand sa corecteze anumite manevre ale jucatorilor sai. Tehnicianul din Hexagon a fost asistat de catre "secunzii" Rada Trnyancsev si Haralambie Dumitras, precum si de catre consilierul Theodor Radulescu. De asemenea, la antrenamentul de azi au asistat Octavian Morariu (presedintele FRR), George Straton (vicepresedintele FRR), Enciu Stoica (membru in Biroul FRR si managerul echipei) si Vasile Rusu (secretarul-general adjunct al FRR).
La finalul antrenamentului, in timp ce grosul jucatorilor se retragea la vestiare, mijlocasul la deschidere Remus Lungu a exersat trimiterea balonului printre buturi prin lovituri cu piciorul. Semn ca rolul de transformer ii va reveni acestuia, mai cu seama ca Petre Mitu nu mai indeplineste aceasta sarcina la echipa sa de club, Aurillac (de altfel, in rugbyul mondial sunt putine cazuri de mijlocas la gramada care sa transforme).
Petre Mitu a dat jos din greutate
Daca inainte de antrenament Bernard Charreyre a cerut ziaristilor sa stea ceva departe de teren, pentru a nu-i incomoda pe jucatori, la finalul acestuia s-a permis legarea unor scurte dialoguri cu protagonistii de maine. Revenit dupa o accidentare care l-a tinut departe de teren circa sapte luni, mijlocasul la gramada Petre Mitu ne-a spus ca se simte acum foarte bine. "Am slabit cateva kilograme. Nu pentru ca as fi depasit greutatea optima, ci pentru ca genunchiul sa nu-mi provoace iar probleme".
In legatura cu situatia de la Aurillac, Petre Mitu a recunoscut ca sansele acesteia de a promova in Top 16 au scazut considerabil. De altfel, chiar si conducerea clubului francez a schimbat obiectivul propus initial (promovarea) cu unul ceva mai usor de atins: clasarea pe locul 5.
ECHIPA DE START
Cum intreg lotul de jucatori este valid, formatia de start a ramas neschimbata:
15. Gabriel BREZOIANU (Bordeaux-Begles) - 14. Ioan TEODORESCU ("U" Urusus Cluj), 13. Valentin MAFTEI (Aurillac), Romeo GONTINEAC (Aurillac), Vasile GHIOC (Dinamo Bucuresti) - 10. Remus LUNGU (Pontarlier), 9. Petre MITU (Aurillac, cpt.) - 7. Florin CORODEANU (Aurillac), 8. Alin PETRACHE (Dinamo Bucuresti), 6. Marius BEJAN (Steaua Bucuresti) - 5. Cristian PETRE ("U" Ursus Cluj), 4. Sorin SOCOL (Brive) - 3. Mihai DUMITRU (Aurillac), 2. Razvan MAVRODIN (Tarbes), 1. Dragos DIMA (Castres Olympique).
Rezerve: 16. Petru BALAN (Grenoble), 17. Marius TINCU (La Teste), 18. Razvan SAMUIL ("U" Urusus Cluj), 19. Alexandru MANTA (Aurillac), 20. Lucian SIRBU (Steaua Bucuresti), 21. Ionut TOFAN (Steaua Bucuresti), 22. Marius PICOIU (Farul Constanta).
Meciul Romania - Portugalia se va desfasura maine (duminica, 3 februarie), de la ora 14:30, pe stadionul "Steaua II". El va fi arbitrat de germanul Bernd Gabbey.
Articole similare

13 Oct. 2026
WORLD RUGBY U20 CHALLENGER: România a învins Hong Kong China și va înfrunta Portugalia în meciul pentru „bronz”
Echipa de rugby U20 a României a câștigat (29-22) meciul cu Hong Kong China și astfel a ocupat locul 2 în Grupa A la World Rugby U20 Challenger, competiție care se desfășoară...

12 Oct. 2026
WORLD RUGBY U20 CHALLENGER: Stejăreii înfruntă Hong Kong China într-un meci care le poate aduce locul 2 în grupă
Echipa de tineret a României dispută astăzi (luni, 12 octombrie), la 16.00 (ora pe teritoriul țării noastre), ultimul meci din faza grupelor la World Rugby U20 Challenger. Adeversară...

12 Oct. 2026
ROMÂNIA / CUPA ROMÂNIEI 2026 / ETAPA 1: Victorii categorice pentru CSM Știința Baia Mare și CSA Steaua București
Primele meciuri din ediția 2026 a Cupei României la rugby au confirmat că există mari diferențe între echipele din prima ligă. Disputate sâmbătă, 10 octombrie 2026, în...

11 Oct. 2026
RUGBY EUROPE SUPER CUP 2026 / ETAPA 1 / RW - BD 50-46: Lupii României au debutat cu victorie, s-au marcat 96 de puncte pe „Arc”! / VIDEO
Debut victorios pentru selecționata Romanian Wolves în ediția 2026 a Rugby Europe Super Cup. Oamenii lui Horea Hîmpea, Marcel Mihalache, Johann Van Heerden și Samkharadze Bidzina s-au...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.






