ROMÂNIA / ECHIPE DE CLUB: CSM Știința Baia Mare a reluat pregătirile, primul obiectiv este câștigarea Supercupei României
De Marian Burlacu, 27 Ian. 2026

Campioană en-titre la rugby, CSM Știința Baia Mare și-a început pregătirea pentru anul competițional 2026. Zimbrii s-au revăzut la teren, ieri (luni, 26 ianuarie 2026). Gruparea pregătită de Eugen Apjok vizează câștigarea tuturor trofeelor puse în joc. Mai exact, să-și apere titlul național cucerit în septembrie trecut, să se impună în Supercupa României, iar apoi, la final de an, în Cupa României. Trebuie amintit că CSM Știința Baia Mare a disputat ultimele 16 finale ale primei ligi de rugby din țara noastră, câștigând 9 dintre acestea. La sfârșitul lunii martie, gruparea maramureșeană va evolua pentru prima dată în Supercupa României, urmând a înfrunta pe SCM USV Timișoara, câștigătoarea Cupei României în 2025. (Foto: CSM Știința Baia Mare)
Băimărenii au anunțat startul în noul an competițional pe rețelele sociale: „Campionii s-au reunit astăzi, 26 ianuarie, și au dat startul pregătirilor pentru un nou sezon plin de provocări! După o pauză binemeritată, băieții noștri revin în forță pe teren, gata să intre în ritmul celor opt săptămâni de antrenamente intense care urmează. La finalul lunii martie deschidem sezonul în cel mai tare mod posibil: finala SuperCupei României contra celor de la Timișoara! Iar imediat după acest duel, la doar o săptămână distanță, vom lua startul și în Liga de Rugby Kaufland”.
La campionat, în prima divizie valorică, CSM Știința Baia Mare se va lupta pentru trofeu cu adversarele sale tradiționale, SCM USV Timișoara, CS Dinamo București și CSA Steaua București. În timp ce CS Rapid București și CS „U” ELBI Cluj promit să se ridice la nivelul rivalelor cu buget mai mare.
Finalele disputate de CSM Știința Baia Mare în prima ligă de rugby a României
7 septembrie 2025: SCM USV Timișoara - CSM Știința Baia Mare 24-36
8 septembrie 2024: SCM USV Timișoara - CSM Știința Baia Mare 22-21
9 decembrie 2023: CS Dinamo București - CSM Știința Baia Mare 17-13
4 decembrie 2022: CSM Știința Baia Mare - CSA Steaua 22-15
16 octombrie 2021: CSM Știința Baia Mare - CSA Steaua 11-3
12 septembrie 2020: CSM Știința Baia Mare - SCM Timișoara 23-17
25 mai 2019: CSM Știința Baia Mare - CSA Steaua 24-22
26 mai 2018: Timișoara Saracens - CSM Știința Baia Mare 21-15
20 mai 2017: Timișoara Saracens - CSM Știința Baia Mare 17-16
5 decembrie 2015: Timișoara Saracens - CSM Știința Baia Mare 18-15
13 septembrie 2014: CSM Știința Baia Mare - RCJ Farul Constanța 25-19
5 octombrie 2013: RCM Timișoara - CSM Știința Baia Mare 25-19
7 octombrie 2012: RCM Timișoara - CSM Știința Baia Mare 16-6
26 noiembrie 2011: CSM Știința Baia Mare - CSA Steaua 24-12
2 octombrie 2010: CSM Știința Baia Mare - CSA Steaua 28-21
26 septembrie 2009: CSM Știința Baia Mare - CSA Steaua 18-16

Articole similare

08 Aug. 2026
ROMÂNIA / DISPARIȚIE: Fost jucător la CSȘ Baia Mare și „U” Cluj, Alex Șuler a murit la 25 de ani
Sportul cu balonul oval din țara noastră este în doliu. Fost jucător la echipe din Baia Mare și Cluj, ALEX ȘULER s-a stins din viață cu puțin timp înainte de a împlini 25 de...

08 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / CSMBM - DIN 24-15: Zimbrii s-au desprins după pauză, Dinamo a suferit primul eșec în acest campionat
Derby al rundei cu numărul 10 din Liga de Rugby Kaufland 2026, meciul dintre CSM Știința Baia Mare și CS Dinamo București s-a încheiat cu victoria formației gazdă, 24-15 (7-3). Raportul...

08 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - CSASTE 18-83: Bucovinenii au rezistat până la pauză, Steaua a înscris 13 încercări și a luat bonusul ofensiv / VIDEO
Disputat în etapa cu numărul 10 din Liga de Rugby Kaufland 2026, meciul RC Gura Humorului - CSA Steaua București a fost echilibrat până la pauză, când oaspeții au condus cu...

07 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - STE: Roș-albaștrii vizează bonusul ofensiv, bucovinenii vor încerca o rezistență acerbă
La o săptămână după ce s-au înfruntat la București, în partida restanță din etapa cu numărul 3 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, RC Gura Humorului și CSA Steaua se...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.