ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI: Hinckley Vaovasa a semnat cu Chambery, în liga a treia franceză, pentru un an
De Marian Burlacu, 02 Iun. 2026

Component al echipei de rugby a României, Hinckley Vaovasa (27 de ani) a semnat cu Stade Olympique Chambéry, echipă din liga a treia franceză. Gruparea din Hexagon a anunțat că l-a legitimat pe cel care poate evolua ca mijlocaș la deschidere și fundaș, în principal, dar și ca aripă sau centru de treisferturi. Vaovasa a rămas fără angajament după despărțirea de Dinamo. În iarnă, el a plecat în Australia, iar ulterior s-a spus că și-ar fi găsit o echipă în Italia. Rugbystul cu origini în Samoa se află acum în Africa de Sud, acolo unde va participa la Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series. Printre jucătorii străini care au activat la Chambery se numără și pilierul Alexandru Savin, în prezent component al naționalei și al echipei Rapid București.
Cu origine samoană, dar fiind născut în Noua Zeelandă, la Wellington, în 24 septembrie 1998, Hinckley Vaovasa Tuiala s-a specializat pe postul de mijlocaș la deschidere, dar poate juca și pe celelalte posturi din linia de treisferturi (fundaș, aripă și centru). El a venit în România în 2017, fiind legitimat la CSM București. Ulterior a evoluat pentru Timișoara (2019-2021), Steaua (2021-2023) și Dinamo (2023-2025). Naturalizat, Vaovasa a disputat 36 de meciuri pentru echipa de rugby a României, obținând cu aceasta 17 victorii. A fost titular în 34 de partide, reușind 9 eseuri (45 de puncte). A participat la Cupa Mondială din 2023, disputând două meciuri (140 de minute jucate).
Gruparea franceză a făcut anunțul într-o postare pe rețelele de socializare: „SOC Rugby are plăcerea să anunțe sosirea lui Hinckley Vaovasa pe postul de fundaș pentru un campionat! De origine samoană și internațional român, Hinckley aduce un set rar de abilități și o experiență internațională valoroasă. Venind de la Dinamo Rugby Club București, are 36 de selecții pentru România, inclusiv participarea la Cupa Mondială de Rugby din 2023. El a marcat 9 eseuri pentru echipa țării sale. La 27 de ani, fundașul de 186 cm și 90 kg sosește cu o adevărată înțelegere a jocului și experiență în competiții majore. Bun venit la Chambéry, Hinckley!”.
Stade Olympique de Chambéry Rugby (SOC) este o echipă a clubului polisportiv Stade Olympique de Chambéry din Savoia. Fondată în 1943, echipa joacă în liga a treia (Nationale). Gruparea a fost semifinalistă a campionatului Franței, prima divizie, în 1961. În 2025, a disputat finala Nationale, iar apoi a pierdut (15-45) „barajul” de menținere / promovare în Pro D2 (liga a doua) cu Aurillac, grupare antrenată de Romeo Gontineac. În acest campionat (2025/2026), Chambery a terminat pe locul 3 sezonul regular. În Play-Off, a câștigat (34-13) cu Perigueux, iar apoi, în semifinale, a pierdut (19-25) la Nisa.
Hinckley Vaovasa face parte din lotul echipei secunde a României care va participa luna aceasta la Toyota Stadium din Bloemfontein, în Africa de Sud. Lotul s-a reunit duminică, 31 mai, la Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” din Siliștea Snagovului, și a plecat în țara care deține titlul mondial la rugby luni, 1 iunie. Selecționata noastră va juca meciuri cu formațiile sud-africane Suzuki Griquas (vineri, 5 iunie, ora 17.00), Toyota Cheetahs (miercuri, 10 iunie, ora 19.00) și Airlink Pumas (duminică, 14 iunie, ora 15.00) Alături de România A, din Europa va mai participa la competiție prima reprezentativă a Portugaliei și selecționata Black Lion din Georgia. Africa de Sud va fi reprezentată de selecționatele Toyota Cheetahs, Airlink Pumas și Suzuki Griquas. În noiembrie 2001, la Toyota Challenge a participat și campioana României, CSM Știința Baia Mare.

Articole similare

11 Sep. 2026
ROMÂNIA / LRK 2026 / ETAPA A 14-A / CSRAP - CSDIN: Giuleștenii sunt obligați să câștige în „Groapă” pentru a prinde semifinalele
Meci cu o miză uriașă în ultima rundă a sezonului regular din Liga de Rugby Kaufland 2026. Aflată pe locul 5 în clasament, cu 30 de puncte, CS Rapid București are nevoie de o...

11 Sep. 2026
ROMÂNIA / LRK 2026 / ETAPA A 14-A / CSUCJ - SCMTM: Bănățenilor le trebuie o victorie cu bonus ofensiv pentru a termina pe primul loc
Programate în acest weekend, meciurile etapei cu numărul 14 din sezonul regular al Ligii de Rugby Kaufland 2026 vor stabili ierarhia de dinaintea Play-Off-ului. Cum are un meci mai ușor, pe...

10 Sep. 2026
FRAN'A / TOP 14 2026/2027 / ETAPA A 2-A: Taylor Gontineac a avut un debut cu victorie la Castres Olympique / VIDEO
Transferat în această vară, Taylor Gontineac a fost titular în meciul pe care Castres Olympique l-a câștigat cu 29-20, pe teren propriu, cu Vannes, în prima etapă din...

09 Sep. 2026
ROMÂNIA / LRK 2026 / ETAPA A 14-A: Se decide cine e a 4-a echipă care va juca în semifinale și ce echipă va mai fi gazdă în semifinale
Programate în acest weekend, meciurile etapei cu numărul 14 din sezonul regular al Ligii de Rugby Kaufland vor stabili ierarhia de dinaintea Play-Off-ului. Cum are un meci mai ușor, la Cluj,...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.