ROMÂNIA / COMEMORARE: În comuna suceveană Ipotești se va organiza Memorialul „Cătălin Franciuc”
De Marian Burlacu, 20 Aug. 2025

Asociația „Prietenii rugbyului din Bucovina” anunță organizarea unui turneu de rugby în memoria fostului internațional Cătălin Franciuc (1968-2016). Memorialul se va desfășura în 13 septembrie 2025, începând cu ora 10.00, la baza sportivă din localitatea Ipotești, județul Suceava. Se vor disputa meciuri de rugby la nivel de copii, dar și la oldboys. Cătălin Ilie Franciuc, s-a stins din viață în aprilie 2016, la numai 47 de ani, după doi ani de luptă cu o boală cumplită. Foști colegi de echipă de la CSM și CSȘ Suceava, Dinamo București și Universitatea Cluj, alături de familie, prieteni și vecini l-au condus pe Cătălin Franciuc pe ultimul drum spre cimitirul din localitatea sa natală, satul Tișăuți din comuna Ipotești.
Nascut la Tișăuți (comuna Ipotești), județul Suceava, în 21 august 1968, Cătălin Ilie Franciuc a început să practice rugby-ul la Școala Sportivă Suceava, sub îndrumarea profesorului Petru Panainte. „Eram un copil normal, în satul Ipotești-Tisăuți. Și un antrenor de rugby mai trecea prin sat și întreba dacă nu sunt băieți care doresc să facă sportul acesta. Eu am vrut. Prima dată am intrat în lotul național de juniori, iar prima victorie a fost în 1986, când am obținut Cupa prieteniei între țările sovietice. Apoi am intrat la seniori“, a povestit cel poreclit „Francu” într-un interviu acordat ziarului „Adevarul”, in 2010.
Suceveanul a fost selecționat la naționala de juniori, cu care a ocupat locul 5, în 1987, la Campionatul European de la Berlin.
Plecat în armată, la Dinamo, Franciuc a jucat pentru formația bucureșteană cinci ani, până în 1993. În 1991 a câștigat titlul de campion al României. În același an a participat cu naționala de seniori la turneul în Noua Zeelandă. „Cum la noi se bate mingea (n.r. - de fotbal) pe toate maidanele, aşa în Noua Zeelandă se joacă rugby“, a mărturisit Cătălin, în 2010. Și a dezvăluit că la antipozi a avut ocazia să guste din toate mâncărurile posibile, de la stridiile despre care spunea că nu putea să le înghită, până la fileul de rechin, de la creveţii în sos şi fructele de mare frumos condimentate. Cu toate acestea, carnea de miel, ciută şi vită au fost preferatele sale în Noua Zeelandă.
„Pe vremea lui Ceauşescu câştigam bine. Primeam câte 5.000 de lei, plus indemnizaţii. Mă puteam descurca cu banii aceia chiar foarte bine. Aveam multe cantonamente. Țin minte că plecam în Franţa şi făceam de fiecare dată Sărbătorile de iarnă acolo”
Cătălin Franciuc
(declarație pentru „Adevărul”)
De la Dinamo a plecat la Universitatea Cluj, unde a evoluat încă șapte ani. Revenit la CSM Suceava, formația care l-a lansat în rugby, a fost nevoit să se lase din cauza unei accidentări mai grave. Cu toate acestea, nu a renunțat la sport, despre care spunea că este o boală fără antidot. S-a apucat de arte marțiale, la Clubul Sportiv Nord Arena, iar în paralel a mai participat la meciurile amicale alături de foști jucători de rugby din Suceava și din țară. „Şi acum joc rugby”, a declarat Franciuc acum 15 ani. „Este în Suceava echipă de Old boys. Când ne adunăm suntem de două echipe. Sunt şi de 70 - 80 de ani. Din păcate pentru tineret, la noi în oraş rugby-ul se practică foarte greu“.

Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.