ROMÂNIA: Biletele la meciul test cu SUA, de pe „Arcul de Triumf”, vor costa între 25 și 250 de lei

Federația Română de Rugby a anunțat că au fost puse în vânzare biletele pentru meciul test pe care naționala de seniori îl va susține sâmbătă, 5 august, la ora 20.00, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, în compania formației similare a SUA. Tichetele vor costa între 25 și 250 de lei, iar copiii sub 12 ani vor avea acces gratuit, însă numai după achiziționarea unui bilet cu valoare 0 (pentru a se cunoaște exact numărul locurilor ocupate în arenă). În vara ce vine, reprezentativa de rugby a țării noastre va mai juca în deplasare cu Georgia (aflată pe locul 11 mondial), în 12 august, la Tbilisi, și cu Italia (locul 14 mondial), în 19 august, în Peninsulă.
Rugby Romania a precizat că biletele pentru partida cu Statele Unite ale Americii s-au pus în vânzare și pot fi achiziționate online de pe bilete.ro, dar și în rețeaua de magazine partenere, având 1.500 de puncte de vânzare la nivel național.
– Magazinele Inmedio & RELAY
– Magazinele Germanos
– Oficiile Poșta Română
– Magazinele Vodafone
Cei interesați pot plasa o comandă de bilete pe www.bilete.ro sau pot alege să cumpere biletele de la cel mai apropiat Oficiu Poștal din localitate sau de la cel mai apropiat magazin Inmedio, Relay, Germanos – Telekom, Vodafone sau de la Casieriile Bilete.ro (BT Arena – Sala Polivalenta, Strada Uzinei Electrice, Cluj-Napoca).
Prețurile biletelor:
Tribuna 1 VIP 250 RON
Tribuna 1 100 RON
Tribuna 2 50 RON
Peluze 25 RON
Pe de altă parte, copiii sub 12 ani au acces gratuit, însă ei vor putea intra pe stadion numai după achiziționarea unui bilet cu valoare 0
Echipele de rugby seniori ale României și Statele Unite ale Americii s-au mai înfruntat în 9 meciuri. Stejarii au câștigat două partide, iar yankeii șapte. Ultima confruntare dintre cele două echipe a fost în 2018, în Ghencea, fiind câștigată de americani cu 31-5.
Iată confruntările România - SUA la rugby de până acum:
1. 1919 (dată incertă), Paris: ROMÂNIA - SUA 0-21 (Jocurile Interaliate)
2. 10 mai 1924, Paris: ROMÂNIA - SUA 0-37 (Jocurile Olimpice)
3. 17 septembrie 1988, Moscova: ROMÂNIA - SUA 7-17 (Trofeul "Sovietski Sport")
4. 9 octombrie 1999, Dublin: ROMÂNIA - SUA 27-25 (Cupa Mondială)
5. 29 mai, Tokyo 2005: SUA - ROMÂNIA 28-22 (Super Cup)
6. 23 noiembrie 2012, București: România - SUA 3-34 (meci test)
7. 8 noiembrie 2014, București: România - SUA 17-27 (meci test)
8. 12 noiembrie 2016, București: România - SUA 23-10 (meci test)
9. 16 noiembrie 2018, București: România - SUA 5-31 (meci test)
În meciurile test dintre România și SUA se pune în joc și Cupa Pershing, trofeu în amintirea generalului american John Joseph Pershing, care a luptat pe frontul din Europa în Primul Război Mondial. Mai apoi, în 1919, acesta a organizat Jocurile InterAliate, la Paris, în cadrul acelei competiții disputându-se pe Stadionul Colombes și primul meci România - SUA la rugby (americanii au câștigat cu 21-0).
Foto: Echipa de rugby a României care a participat la Jocurile Interaliate de la Paris, în 1919
În Primul Război Mondial au căzut la datorie, pe câmpul de luptă, șase jucători de rugby din România: căpitanii Nicolae Crătunescu și George Iconomu, locotenentul George Manu, sublocotenentii Corneliu Mateescu și George Tovar (toți de la Tennis Club Roman), sublocotenentul Ion Bârzan (Stadiul Roman) și soldatul Pantilimon Pribegeanu (Matei Club).
John Pershing (1860-1948) s-a distins în mai multe teatre de operațiuni, obținând o serie de decorații militare și civile. Statul român i-a acordat Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” clasa I. Acesta a supervizat și construcția stadionului de la Vincennes, lângă Paris, având o capacitate de 29 000 de locuri, acolo unde în 1919 s-au desfășurat Jocurile Militare Interaliate. Arena i-a purtat numele mai apoi.
John Pershing a fost căsătorit cu pictorița franceză de origine română Mihaela Rescu, care se consacrase printr-o serie de portrete realizate unor personalități ale acelor vremuri precum Regele Alexandru al Iugoslaviei sau Regele Faisal I al Irakului. Cunoscută în lumea pariziană ca Micheline Resco, artista a realizat și portretul generalului american. Cei doi au rămas împreună, iar oficializarea prin căsătorie a relației lor s-a produs la aproape 30 de ani după realizarea tabloului, în 2 septembrie 1946.
Programul meciurilor test din vara 2023:
8 iulie 2023
Junior Japan - All Blacks XV
(Chichibunomiya Rugby Stadium, Tokyo)
15 iulie 2023
Japonia - All Blacks XV
(Egao Kenko Stadium, Kumamoto)
29 iulie 2023
Scoția - Italia
(Murrayfield Stadium, Edinburgh)
5 august 2023
Noua Zealandă - Australia
(Forsyth Barr Stadium, Dunedin)
Argentina - Africa de Sud
(José Amalfitani Stadium, Buenos Aires)
Ora 20.00: România - SUA
(Stadionul de Național de Rugby „Arcul de Triumf”, București)
Țara Galilor - Anglia
(Millennium Stadium, Cardiff)
Scoția - Franța
(Murrayfield Stadium, Edinburgh)
Irlanda - Italia
(Aviva Stadium, Dublin)
12 august 2023
Anglia - Țara Galilor
(Twickenham Stadium, Londra)
Franța - Scoția
(Stade Geoffroy-Guichard, Saint-Etienne)
Georgia - România
(stadion neprecizat încă, Tbilisi)
Italia - Japonia
(Trevizo)
19 august 2023
Țara Galilor - Africa de Sud
(Millennium Stadium, Cardiff)
Italia - România
(stadion nestabilit încă)
Irlanda - Anglia
(Aviva Stadium, Dublin)
Franța - Fiji
(Stade de la Beaujoire, Nantes)
Georgia - SUA
(stadion neprecizat încă, Tbilisi)
25 August
Africa de Sud - Noua Zeelandă
(Twickenham Stadium, Londra)
26 august 2023
Anglia - Fiji
(Twickenham Stadium, Londra)
Italia - Japonia
(stadionul nu a fost stabilit încă)
Scoția - Georgia
(Murrayfield Stadium, Edinburgh)
Spania - Argentina
(Metropolitano Stadium, Madrid)
27 august 2023
Franța - Australia
(Stade de France, Saint-Denis)
Articole similare

CUPA MONDIALĂ 2023 / ROMÂNIA: Teama de a raporta înfrângeri sau de ce nu s-a dezvoltat cu adevărat rugby-ul în țara noastră

CUPA MONDIALĂ 2023 / GRUPA B / AFS - TON: Următoare adversară a României, echipa din Pacificul de Sud a marcat 3 încercări campionilor mondiali!

CUPA MONDIALĂ / STATISTICĂ: România a ajuns la 5 eșecuri la peste 70 puncte diferență, dintre care 3 doar la această ediție

CUPA MONDIALĂ / STATISTICĂ: România a ajuns la 3 meciuri fără punct marcat, dintre care două sunt la rând!
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.