ROMANIA / ANTRENORI: Charreyre a interzis vorbitul la mobil in timpul antrenamentelor
De Redactia Rugby , 20 Feb. 2002

In urma cu ceva timp, afirmam despre antrenorul Bernard Charreyre ca incearca sa implementeze la "nationala" sistemul de pregatire intalnit la toate selectionatele Frantei (seniori, tineret, juniori, universitari, feminina, rugby in sapte etc.).
Pe langa discursul sau mobilizator, francezul a creionat, inca din momentul sosirii sale la Bucuresti, ceea ce noi am denumit PVPJ-ul echipei, adica Proiectul de Viata - Proiectul de Joc. Apoi, comparand programul de pregatire al echipei nationale din saptamana premergatoare jocului am observat ca el este asemanator, daca nu identic (intalnirile cu presa nu sunt atat de dese) cu cel al formatiei Frantei, pregatite de un alt Bernard (Laporte). Introducerea in program a antrenamentului condus de capitanul de echipa a fost o alta noutate pentru echipa, una "imprumutata" tot de la francezi.
Fosti internationali ofera tricourile de joc
Consecvent unui stil deja verificat, Bernard Charreyre a apelat si la alte formule prin care sa-si motiveze colectivul. Una dintre ele priveste ceremonia de inmanare a tricourilor de joc. Inainte, la noi acestea erau oferite fie la gramada, fie fara nimic special, la modul: "Asta-i tricoul, sper sa-ti vina bine. Daca nu, tot pe asta o sa-l imbraci fiindca oricum nu avem de unde sa-ti dam altul!".
La meciul cu Portugalia, din 3 februarie, de pe stadionul "Steaua II", lucrurile s-au schimbat radical. Cunoscand foarte bine ce se face la prima echipa a Frantei, Charreyre a cerut ca tricourile sa fie inmanate fiecarui jucator de catre un fost international roman. Festivitatea a avut loc inainte de meciul cu Portugalia (44-17), iar primul invitat sa imparta echipamentul a fost Marcel Toader.
Dupa doua saptamani, ceremonia s-a repetat la Constanta, inaintea partidei cu Spania (34-12). De aceasta data tricourile au fost impartite de doi fosti internationali romani, Alexandru Radulescu si Nicolae Fulina. Dupa ce i s-a oferit tricoul de joc, fiecarui rugbyst i s-a strans mana si i s-a urat succes.
Obiceiul ca un fost international sa inmaneze tricourile de joc actualilor combatanti este caracteristic francezilor. La alte echipei, cum este de pilda Australia, exista o ceremonie asemanatoare, insa una copiata dupa aceea folosita candva, de englezi. La Wallabies se obisnuieste ca jucatorilor sa le fie oferita la fiecare meci cate o sapca pe care sunt inscrise coordonatele intalnirii (de exemplu: Australia - Noua Zeelanda 2002). Nu intamplator se procedeaza astfel, in limba engleza "caps" insemnand atat "selectie", cat si "sapca". De fapt, in urma cu peste un secol, la echipele de fotbal si de rugby ale Angliei se oferea cate o sepcuta pentru fiecare meci disputat, motiv pentru care o selectie la "nationala" a fost denumita "caps".
Cinci dolari amenda pentru vorbitul la telefon
La una dintre sedintele tehnice desfasurate la Constanta, in perioada in care s-a pregatit meciul Romania - Spania (34-12), Bernard Charreyre le-a cerut jucatorilor sa nu mai vorbeasca la telefon. "Va cer sa va inchideti mobilele atunci cand sunteti la masa, la antrenament si la sedintele tehnice!", le-a cerut el jucatorilor.
Francezul s-a suparat pentru ca la un antrenament a observat cum un jucator vorbea la telefon. El nu facea parte din grupul care se pregatea sub comanda lui Bernard Charreyre, ci se antrena separat, avand unele probleme de sanatate. Intrebat daca asa s-a intamplat, jucatorul in cauza a incercat mai intai o eschiva, insa aceasta nu a tinut. In cele din urma, el a recunoscut ca a gresit. Este de remarcat ca Bernard Charreyre nu i-a facut observatie pe teren, ci a asteptat sedinta tehnica pentru asta. Francezul a stabilit si "pedeapsa" pentru cei care vor fi surprinsi vorbind la telefonul mobil in cele trei situatii mai sus prezentate: cinci dolari amenda.
Ca Bernard Charreyre a avut toate motivele sa procedeze astfel o demonstreaza si o intamplare petrecuta in 1997, in timpul turneului pe care selectionata Leilor Britanici si Irlandezi l-a efectuat in Africa de Sud. Atunci, inaintea unui meci, Tim Rodber a fost surprins vorbind la telefonul mobil in tunelul care ducea spre teren. Nu i s-a spus nimic atunci, insa el a fost trimis imediat in fata a ceea ce se cheama "Inalta Curte a Jucatorilor", cea care judeca actele de indisciplina comise de "Lei". Avandu-l drept judecator pe talonerul Keith Wood si ca procuror pe Ieuan Evans, aceasta "instanta" a decis pedeapsa. Tim Rodber a fost "condamnat" sa bea o halba de bere si sa imprumute mobilul sau colegilor atunci cand ei i-l vor cere! Dupa cum se observa, si in cazul "Leilor" pedeapsa nu a fost foarte dura, cum nu este nici aceea pe care o pot primi jucatorii romani surprinsi vorbind la telefon atunci cand nu este cazul.
S-a apelat la un arbitru
Un alt aspect asupra caruia Bernard Charreyre s-a aplecat il reprezinta disciplina pe teren, mai cu seama aceea din timpul meciurilor. Dupa cum am precizat si intr-un material precedent, si in partida cu Spania s-au comis o serie de gesturi contrare spiritului jocului. Ele nu au fost foarte grave, insa nici nu pot fi trecute cu vederea. Vociferarile la adresa arbitrului s-au facut din nou auzite, motiv pentru care jucatorii nostri au fost impinsi adesea cu zece metri mai aproape de buturile lor. Or, daca asta s-ar fi intamplat in fata unor echipe mai puternice decat Spania efectele ar fi fost cu mult mai grave.
Cunoscand foarte bine temperamentul rugbystilor romani, poate si pentru ca este pe jumatate francez, pe jumatate spaniol, deci latin, Bernard Charreyre a apelat la ajutorul unui arbitru roman in zilele dinaintea intalnirii. Asa se explica faptul ca la Constanta s-a deplasat bucuresteanul George Bargaunas, care le-a prezentat jucatorilor anumite aspecte legate de interpretarea regulamentului de joc.
Cum o decizie similara a fost luata, dupa meciul cu Italia, si de catre antrenorul echipei Frantei, Bernand Laporte, rezulta ca solicitarea unui arbitru nu reprezinta o jignire la adresa rugbystilor - Nu li s-a spus jucatorilor: "L-am chemat pentru ca nu stiti regulamentul!" -, ci o solutie absolut normala, prin care se incearca fixarea unor cunostinte.
Carnea de porc si cartofii prajiti au disparut din meniu
Bernard Charreyre a "umblat" deja si la alimentatia componentilor lotului national. In saptamana de dinaintea jocului cu Portugalia, el a cerut federalilor sa asigure sucuri naturale jucatorilor. Insa nu cele care se gasesc prin magazine, ci sucuri preparate "la botul calului", din fructe la vedere... Dorinta sa, deloc exagerata, nu a putut sa fie indeplinita atunci, ci abia la Constanta, dupa circa doua saptamani.
Pe de alta parte, Bernard Charreyre a scos din meniul jucatorilor carnea de porc si cartofii prajiti, alimente socotite a fi "nepotrivite" pentru un rugbyst care se respecta. Neobisnuiti cu un astfel de regim, unii jucatori, indeosebi cei cu greutate ceva mai mare - inaintasii -, s-au plans ca vor muri de foame daca li se mai aduc salate, paste fainoase si o felioara de carne... Cu toate acestea, Bernard Charreyre si-a aparat decizia, dand dispozitie ca "nemultumitilor" sa li se dubleze ratia.
Peretii hotelului au fost tapetati cu planse
In tot timpul pregatirii meciului cu Spania, de la Constanta, Bernard Charreyre a lucrat la pregatirea antrenamentelor si a planului tactic. Spusele sale au fost transcrise pe planse mari de hartie de catre "secunzii" Rada Trnyancsev si Haralambie Dumitras. Cu trecerea timpului, acestea au ajuns sa tapeteze peretii camerelor in care au locuit jucatorii.
Bernard Charreyre este atat de minutios incat, nemultumit fiind de modul in care a fost redactata o plansa, le-a cerut "secunzilor" sa o refaca... Pentru ca, se spune, nu a fost respectata distanta de cinci centimetri ceruta de el! Motiv pentru care Haralambie Dumitras si Rada Trnyancsev au fost vazuti lucrand la respectivele planse, pe covor, in camera de hotel...
Articole similare

19 Apr. 2026
FRANȚA / PRO D2 / ETAPA A 27-A: Cinci echipe cu români se luptă să evite subsolul clasamentului
Runda cu numărul 27 din Pro D2, a doua divizie a campionatului Franței la rugby, n-a fost una tocmai fericită pentru toți românii care activează acolo. Cu Romeo Gontineac antrenor...

19 Apr. 2026
RUGBY ÎN 7 / HONG KONG SEVENS 2026: Africa de Sud a câștigat turneul, Spania a învins Noua Zeelandă pentru „bronz”!
Ediția din acest an a turneului de rugby în 7 de la Hong Kong, desfășurată între 17 și 19 aprilie 2026, a fost una specială. În sensul că s-au împlinit 50 de ani de...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







