Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

Romania a invins Italia cu 25-24 dupa ce a condus cu 22-5!

Romania a invins Italia cu 25-24 dupa ce a condus cu 22-5!

     Nationala Romaniei a invins astazi Italia cu 25-24! Romanii au condus inca la pauza cu 22-5, primind in finalul partii secunde 3 eseuri consecutive in doar 10 minute. S-a ajuns astfel la scorul 22-24 cu cateva secunde inainte de final, insa atunci Ionut Tofan (foto) a transformat o lovitura de penalizare decisiva. A fost o partida dominata clar de Romania circa 70 de minute, cu o revenire exceptionala in ultimele secunde ale partidei. Pentru “stejari” au marcat Gontineac, Mersoiu si Tonita cate un eseu, Dumbrava o lovitura de penalizare si Ionut Tofan, doua transformari si lovitura de penalizare decisiva din final.
     Nationala Romaniei a reusit astazi o victorie extrem de importanta. “Stejarii” au invins Italia dupa ce au dominat-o categoric timp de 70 de minute, avand dupa aceasta perioada de joc 3-1 la eseuri si 22-5 pe tabela!
     Meciul de astazi de pe National a fost poate cel mai bun al romanilor din ultima vreme. Extrem de motivati, “stejarii” au deschis scorul inca din minutul 8, cand Gontineac a marcat un eseu ce a dat practic semnalul ca in aceasta seara se va intampla ceva. Tofan a transformat cu siguranta, insa peste doar 3 minute Italia inscria si ea un eseu. In acel moment s-a vazut ca Romania este o echipa puternica. Nu s-a descumpanit, nu s-a inclinat deloc, si in minutul 21 Mersoiu a culcat din nou balonul in terenul de tinta italian. A fost o reusita a inaintarii, asa cum de fapt avea sa fie aproape tot acest joc. “Stejarii” i-au impins pe “azzuri” pana in buturile lor, fara sa fie deloc impresionati ca aveau in fata o echipa din Turneul celor 6 Natiuni. Acelasi Tofan a urcat scorul la 14-5. Apogeul dominarii Romaniei a fost insa atins in minutul 26. Tonita a combinat excelent cu Gontineac si a patruns pentru un eseu care a facut sa explodeze de bucurie publicul de pe stadion. Era 19-5, conduceam deja Italia cu 3-1 la eseuri dupa 25 de minute de joc. Dumbrava a dus in finalul reprizei tabela la 22-5 cu o lovitura de penalizare ce avea sa cantareasca extrem de mult in cele din urma.
     Partea a doua a insemnat semnalul schimbarilor in echipa noastra. Au aparut pe teren rezervele, ca si la italieni de altfel, si meciul s-a echilibrat. “Stejarii” alternau prezenta in 22-ul advers cu apararea exacta, si se parea ca vom avea parte de o victorie la un scor la care, trebuie sa recunoastem, nu ne asteptam deloc.
     In minutul 72 a inceput insa ceva ce semana cu un cosmar. Trei eseuri italiene consecutive, toate pe patrunderi individuale, ultimul in minutul 79. Din fericire doar 2 transformate. Era astfel 22-24. Nedrept pentru echipa noastra, care dominase clar treisferturi din joc. Romanii au gasit insa puterea unui ultim atac. Au impins cu gramada pana langa terenul de tinta advers. Balan a luat un balon si cativa italieni in spate si s-a aflat la doar cativa centimetri de plonjon. A fost oprit, aceasta patrundere l-a costat o accidentare, plecand imediat cu Salvarea catre spital, avand gatul imobilizat, suspect de fractura cervicala. La acea patrundere insa s-a dictat lovitura de penalizare. Tofan a luat balonul si l-a pus la circa 20 de metri. A sutat si a transformat. 25-24 pentru Romania. Fluier final si delir atat intre jucatori cat si intre spectatori.
     “A fost un meci mare pentru noi”, a spus capitanul Romaniei, Alin Petrache. “Nu m-am gandit la nimic cat am transformat. Am luat balonul si am sutat, convins ca voi inscrie”, a adaugat si Tofan. “Romania a fost mai buna in prima repriza”, a recunoscut Alessandro Troncon, capitanul Italiei. “Am jucat bine iar acum trebuie sa pastram aceasta linie”, a fost declaratia lui Daniel Santamans, antrenorul Romaniei. “Romanii ne-au dominat pe inaintare, in tusa si la posesia balonului”, a concluzionat John Kirwan, antrenorul Italiei. Mai multe declaratii si comentarii desprte meci puteti citi insa maine pe RUGBY.RO
     Mai jos aveti filmul acestei partide.
    
     ROMANIA - ITALIA 25-24 (22-5)
    
     Bucuresti, 26 iunie, Stadionul National din Complexul Lia Manoliu, ora 18:00
    
     Au marcat: Gontineac, 1e, Mersoiu, 1e, Tonita, 1e, Dumbrava, 1lp, Tofan, 2t, 1lp, respectiv Mazzucato, 1e, Robertson, 1e, Mazzariol 1t, Canale, 1e, Griffen, 1e, 1t
    
     Arbitru: Rob Dickson (Scotia
     Arbitri de tusa: Nigel Owens, (Tara Galilor), David Changleng (Scotia)
     Observator IRB: Tom Aplin (Irlanda)
    
     Echipele de start
    
     ROMANIA: 15. Danut Dumbrava (Steaua Bucuresti) –14. Vasile Ghioc (Dinamo Bucuresti), 13. Cristian Sauan (Rovigo), 12. Romeo Gontineac (Aurillac), 11. Bogdan Voicu (U Cluj), – 10. Ionut Tofan (Metro Racing), 9. Lucian Sirbu (Metro Racing) – 7. Ovidiu Tonita (Biarritz), 8. Alin Petrache (Beziers - capitan), 6. Costica Mersoiu (Steaua Bucuresti) – 5. Petre Cristian (Tarbes), 4. Florin Tatu (Steaua Bucuresti) – 3. Marcel Socaciu ( Rovigo), 2. Bogdan Zebega (Steaua Bucuresti), 1. Petru Balan (Biarritz)
    
     Rezerve: 16. Paulica Ion (U. Cluj), 17. Petrisor Toderasc (Oyonnax), 18. Valentin Ursache (Contor Zenner Arad), 19. Marius Bejan (Steaua), 20. Iulian Andrei (Steaua), 21. Stefan Dumitru (Steaua), 22. Ionut Dimofte (Eldoforest Suceava)
    
     Antrenori: Daniel Santamas (principal) si Virgil Nastase (secund)
    
     ITALIA: 15. Gonzalo Canale (Benetton Treviso) - 14. Nicola Mazzucato (Ghial Calvisano), 13. Andrea MasiI (Viadana), 12. Walter Pozzebon (Benetton Treviso), 11. Kayne Robertson (Viadana) - 10. Francesco Mazzariol (Parma), 9. Alessandro Troncon (Benetton Treviso - capitan) - 7. Aaron Persico (Agen), 8. Andrea De Rossi (Calvisano), 6. Enrico Pavanello (Benetton Treviso) - 5. Marco Bortolami (Petrarca Padova), 4. Carlo del Fava (Parma) - 3. Salvatore Costanzo (Benetton Treviso), 2. Fabio Ongaro (Benetton Treviso, 1. Andrea Lo Cicero (Lazio)
    
     Rezerve: 17. Mario Savi (Viadana), 18. Roberto Mandelli (Rovigo), 19. Scott Palmer (Benetton Treviso), 20. Paul Griffen (Calvisano), 21. Danilo Carpente (Brescia), 22. Matteo Barbini (Padova)
    
     Antrenori: John Kirwan (principal) si Tim Lane (secund)
    
     FILMUL JOCULUI
    
     Min. 3: Italianul Mazzariol rateaza o lovitura de penalizare de la circa 40 de metri.
     Min. 4: Tofan il imita, trimitand de putin pe langa.
     Min. 8: Romeo Gontineac marcheaza primul eseu al partiddei, dupa un balon de angajament. 5-0
     Min. 8: Ionut Tofan transforma eseul. 7-0
     Min. 11: Italia raspunde printr-un eseu al lui Mazzucato dupa o patrundere pe partea dreapta. Mazzariol rateaza transformarea. 7-5.
     Min. 18: Ghioc este la un pas de interceptia unui balon sutat peste fundasii adversi. Este insa blocat in ultimul moment.
     Min. 21: Romanii imping excelent un mol pana in buturile adverse unde Mersoiu plonjeza si marcheaza eseul. 12-5.
     Min. 18: Ionut Tofan transforma si este 14-5.
     Min. 23: Dumbrava trimite un balon de urmarire, prinde si este scos afara din teren in clipa sprintului decisiv.
     Min. 26: Tonita paseaza cu Gontineac pe partea dreapta dupa un atac pe inaintare in 22-ul advers, din nou Tonita si plonjon in terenul de tinta. Tofan rateaza transformarea. 19-5.
     Min. 38: Romania are o lovitura de penalizare de la circa 45 de metri si Dumbrava o transforma cu precizie. 22-5.
     Min. 40: Dumbrava incearca un dropgol de la 25 de metri insa rateaza.
     Pauza
     Min. 50: Faza de exceptie a Romaniei: Gontineac ia un balon pe dreapta in 22-ul italian, paseaza la Tonita, mai departe la Tofan si acesta este placat exact inainte sa poata culca.
     Min. 59: Italia are sansa unui eseu la un balon de urmarire dar Voicu protejeaza bine si balonul, urmarit de un italian, iese afara.
     Min. 64: Tofan incearca sa transforme o lovitura de penalizare de la 35 de metri, balonul trece peste buturi, impresia generala a fost ca si printre ele, dar arbitri nu acorda punctele.
     Min. 72: Italia inscrie un eseu prin Robertson, care patrunde pe partea stanga dupa o lovitura de penalizare jucata la mana. 22-10
     Min. 72: Mazzariol transforma. 22-12.
     Min. 74: Eseu superb al Italiei: Robertson ia un balon din propriul 22 si reuseste sa fenteze intreaga noastra echipa ajungand in 22-ul roman unde paseaza la Canale care inscrie. Mazzariol rateaza transformarea. 22-17.
     Min. 78: Griffen inscrie un nou eseu italian dupa cateva patrunderi succesive ale treisferturilor Italiei. 22-22.
     Min. 78: Tot el transforma eseul. 22-24.
     Min. 79-80: Italia rateaza trei atacuri succesive pentru ca face inainte.
     Min. 80: Romania pleaca la atac. Impinge cu inaintare si ajunge langa buturile adverse. Balan se lupta cu italienii, este accidentat, dar se dicteaza lovitura de penalizare. Ionut Tofan transforma de la circa 20 de metri. 25-24.
     Final de joc.

Articole similare

LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
17 Apr. 2026

LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara

Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
17 Apr. 2026

ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu

Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
16 Apr. 2026

APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO

În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
16 Apr. 2026

ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua

În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va castiga editia 2026 a Ligii de Rugby Kaufland?

CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CS Dinamo Bucuresti
CSA Steaua Bucuresti
CS Rapid Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
RC Gura Humorului