Remus Necula: "Grande Romeno" pe Calea Victoriei

     ProSport va istorisea in urma cu jumatate de an istoria unui rugbyst roman, Remus Necula (22 de ani), care a aflat din intamplare ca are o forma rara de cancer, cel limfatic. O poveste cu un final fericit, in care Remus a luptat si a invins boala. Acum, totul este istorie, iar prezentul se scrie intr-un colt de Bucuresti, pe terenul echipei Steaua, locul unde visul i-a purtat pasii copilariei. Remus Necula vorbeste despre ce s-a intamplat, dar si despre ce spera sa se intample de acum incolo, el antrenandu-se deja cu formatia militara.
     In dupa-amiaza rece de februarie in care ploaia cerne marunt, un munte de om paseste linistit pe Calea Victoriei. Un loc cu nume simbolic ce ii defineste parca viata de pana acum. Un eseu marcat exact pe firava linie dintre prezent si momentul in care totul incepe cu "a fost". Cei cativa trecatori arunca printre pasii grabiti si jocul tremurat al umbrelelor priviri curioase spre silueta subtire ce infrunta cu stoicism picaturile de apa. Zambeste linistit, cu promisiunea unui nou inceput, insa ochii mai poarta urmele unei lupte din care a iesit invingator.
    
     "Toti imi ziceau sa renunt la sport"
    
     Povestea lui de viata se deruleaza parca pe repede inainte. La 17 ani s-a apucat de rugby, dupa doua luni era convocat la echipa nationala, iar dupa alti doi ani, in 2007, semna un contract cu campioana Italiei, Parma. Doua Cupe ale Italiei si o Supercupa acontate repede, dupa care totul a devenit trecut. Diagnosticat cu cancer limfatic, Remus a suportat cu stoicism chimioterapia si a placat boala. Totul, cu un singur gand: sa se intoarca inca o data pe gazonuldintre buturi. "Pentru mine, rugby-ul este totul. Cand eram bolnav, toti imi ziceau sa nu ma mai intorc la sport, sa ma protejez, sa nu apara alte probleme, dar in mintea mea era un singur lucru: sa revin acolo, in linia a doua a gramezii", marturiseste uriasul de 2,03 m si 110 kg.
    
     Limfonul Non-Hodgkin
    
     Povesteste calm, reliefand intamplari ce au devenit deja amintiri. Meciurile la Mondialul de juniori din Irlanda, transferul in primul an de seniorat in Italia, dueluri, bucuria victoriilor, legarile gramezii, dar mai ales boala. Momentul in care joaca cu viata a devenit serioasa. Cancer limfatic sau limfomul Non-Hodgkin: "Nu stiam nimic despre asta, ce e, ce inseamna. Niciodata nu ma simtisem rau, stiam cum arata oamenii bolnavi de cancer, eu nu aratam asa. A fost greu, pentru ca nu intelegeam nimic din ce mi se dadea sa iau", spune el. Au urmat sase luni cumplite, in care a luptat cu boala si a invins-o. O inclestare tulburatoare, in care a fost sustinut si de fostii colegi de la Parma, care treceau zilnic sa-l incurajeze pe "Grande Romeno", cum il alintau: "Fara ei ar fi fost si mai greu. Era impresionant cum isi faceau timp sa ma vada, sa imi spuna ce se mai intampla. Au fost ca a doua mea familie acolo".
    
     "M-au intrebat de ce am atatea taieturi"
    
     La jumatatea anului trecut s-a intors acasa, in comuna bacauana Zemes, dar gandul lui era la Steaua, echipa care il dorea inca de cand plecase in Italia. Ambitios, pentru a-si recapata conditia fizica, Remus s-a antrenat singur cateva luni cu echipa de fotbal din localitate" "Nu puteam sa ma duc la Steaua si sa o iau de la zero, asa ca trebuia sa ma misc cat mai mult". De o saptamana a semnat cu echipa ros-albastra, incepand deja pregatirea. In vestiar insa nu se vorbeste de trecut. "Nu stiu cati au aflat de boala mea, pentru ca nimeni nu a deschis discutia. Au fost cateva apropouri, m-au intrebat de ce am atatea taieturi (n.r. - urme de la biopsie), dar nu au insistat. Poate le este jena sau le e teama sa nu ma faca sa ma simt prost. Este o experienta de viata care m-a intarit si din care fiecare poate invata", zambeste "Grande Romeno".
    
     Acest material a aparut in cotidianul PROSPORT, sub semnatura Mirela Basescu.