REMEMBER / John PHILLIPS: Ce pot sa fac eu pentru echipa, nu ce poate face echipa pentru mine!

     In decembrie 2000, neozeelandezul a prezentat un prim raport privind activitatea desfasurata in perioada 2 august - 26 noiembrie 2000. Acesta a fost analizat in cadrul Federatiei Romane de Rugby, insa nu a fost adus la cunostinta opiniei publice, contractul cu John Phillips nemaifiind reinnoit. Iata acest raport, in forma prezentata de autorul sau:
Federatia s-a mutat intr-un sediu nou


     Dupa 27 ore de zbor, am fost bucuros sa ma intorc in Romania. Zborul din iarna Noii Zeelande intr-o foarte fierbinte Romanie a facut ca viata mea sa fie putin inconfortabila pentru cateva zile, dar, imediat ce m-am intors la rutina zilnica, totul a fost bine.
     Prima mare surpriza a fost mutarea sediului Federatiei Romane de Rugby intr-o cladire cu birouri spatioase, elegante si, scriind acest raport, pot spune ca s-a facut o treaba foarte buna. Ce diferenta intre un birou central inghesuit si imbacsit si actualele birouri! De asemenea, felicitari pentru interesul acordat in utilarea noilor birouri - de la Secretarul general, Hacic Garabet, pana la oamenii de serviciu - pentru schimbarea aspectului camerelor. Fiind la dispozitia executivului, acesti oameni vor servi bine Federatia Romana de Rugby. Un pas important in reorganizarea activitatii l-a constituit dotarea FRR cu computere si operatori talentati. Lui Florin Campeanu, care lucreaza in cadrul acestui grup de oameni, trebuie sa-i multumesc foarte mult pentru intelegerea englezei mele. Ajutorul pe care el mi l-a dat, privind traducerile facute atat pe terenurile de joc, cat si in birouri, a facut ca viata mea sa fie mult mai usoara in Romania.

Am recomandat un sistem de selectie provincial


     In ceea ce priveste antrenamentele, m-am indreptat cu pasi mari catre cluburile din Bucuresti, apoi, mai departe, spre teren (cele din tara, n.n.). Calatoriile prin tara mi-au oferit o mai buna intelegere a ceea ce jucatorii si cluburile asteapta de la mine si de la FRR.
     In urma acestor discutii, a fost relevata necesitatea implicarii active a Comisiei Tehnice si am recomandat un sistem de selectie provincial, in cele patru regiuni ale Romaniei. Consider ca, impreuna cu domnul Theodor Radulescu, am ales calea cea mai justa in perspectiva meciurilor cu Italia si Noua Zeelanda A, oferindu-i fiecarui jucator sansa de a putea evolua pentru echipa nationala.
     In timpul perioadei amintite mai sus, am scris si am distribuit metode de antrenament si literatura de specialitate, ajutandu-i pe antrenori sa inteleaga principiile jocului modern. Trebuie sa spun ca, in ceea ce priveste activitatea la nivel de arbitri, domnul Enciu Stoica a fost dispus sa ma asculte intotdeauna. Totusi, mai sunt inca multe probleme legate de antrenori si arbitri.
     Antrenorii nostri trebuie sa realizeze faptul ca noua era a rugbyului prezinta o diferenta in joc si antrenament, comparativ cu jocul de acum cinci ani. In acelasi mod, s-a schimbat si arbitrajul.

Intre 8 si 12 ani, se face rugby din placere


     Pentru dezvoltarea rugbyului in Romania, in aceeasi directie cu rugbyul mondial, avem nevoie de schimbari majore, rapide.
     Trebuie sa punem un accent mai mare pe pregatirea jucatorilor, incepand de la copii si pana la seniori, cu precadere pentru dezvoltarea tehnicii. Trebuie sa constientizam urmatorul aspect: jucatorii de rugby intre 8 si 12 ani fac sport din placere. La aceasta varsta, ei trebuie invatati sa se integreze intr-o echipa, sa alerge si sa paseze. Nu ne intereseaza foarte mult (aproape deloc) rezultatele. Numai distractie si placere. Perioada cuprinsa intre 13 si 19 ani este cea mai importanta pentru dezvoltarea jucatorilor, ei invatand atunci toata tehnica si indemanarea specifice jocului de rugby. Aceasta se intampla numai daca antrenorii organizeaza sedinte specifice de antrenament. Ei nu voi invata nimic din toate acestea daca antrenorii persista in antrenamente sterile, in care jucatorii alearga in jurul terenului de rugby, facand exercitii fizice, neutilizand balonul de rugby. Jucatorii au nevoie de instructiuni specifice rpivind jocul. Romania a avut intodeauna un grup mic de jucatori inzestrati, care formeaza baza pentru echipa nationala. Este necesar ca aceasta baza sa creasca.

Mandria de a evolua sub culorile tarii


     Mai important decat talentul jucatorului, e necesar sa dezvoltam ceea ce as numi mandria de a evolua sub culorile tarii. Jucatorul cu inima mare este cel mai important jucator. In Romania avem o multime de astfel de jucatori; ei au nevoie doar de antrenori capabili sa antreneze intr-o maniera moderna, iar standardele se vor imbunatati rapid. La randul lor, si arbitri trebuie sa munceasca in directia unui standard modern de arbitraj, catre arbitrajul preventiv.

Cooperarea este cheia succesului

Cooperarea este cheia succesului
     Toti factorii implicati in rugby trebuie sa lucreze impreuna. Cooperarea este cheia succesului. Hai sa incercam sa eliminam loviturile pe la spate si acuzatiile pe care ni le aducem. Meciul de rugby este prea important pentru unii dintre noi si nu putem asista cum ne sfasie unii care nu au in minte decat propriile planuri.

Starea fizica a jucatorilor a fost sub orice critica


     Pregatirea jocurilor cu Italia si Noua Zeelanda A a avut loc dupa selectarea a 44 de jucatori care au intrat in cantonament, la Snagov. Acesti jucatori au fost testati, la inceput, medical si fizic, iar apoi din punct de vedere al abilitatii tehnice in joc.
     Eu sunt antrenor de rugby si tot ce tine de joc este de competenta mea. Problemele legate de starea medicala a jucatorului sunt de competenta medicului echipei nationale. Din pacate, starea fizica a jucatorilor a fost sub orice critica. Dau aici un singur exemplu: jucatorul Oprea Ionel, talonor la Barlad, care a fost trimis acasa dupa testul fizic.
     Acest test fizic a fost bazat pe 12 programe de "super rugby". S-a dovedit ca jucatorii romani au, in general, o slaba baza aeroba. Testul VO2 max si proba de 3 km au aratat ca suntem la pamant in ceea ce priveste partea de fitness. Restul testelor, in special cele efectuate in sala de gimnastica, au fost foarte bune.
     Incet, dar sigur, am restrans grupul la 24 de jucatori care activeaza in tara si 7 care evolueaza in Franta, rezultand un total de 31 de jucatori, din care am ales grupul de 22 de jucatori pentru meciul cu Italia. Trebuie sa precizez ca acesti jucatori s-au antrenat si au muncit foarte bine impreuna, in special cei tineri.

Cumparaturile, marea atractie a doctorului Tanase si antrenorului Paraschiv


     Din punctul meu de vedere, raportul privind activitatea echipei in Italia ar trebui sa vina de la manager. Dar, doar pentru a intari ceea ce s-a petrecut, as vrea sa spun ca doi dintre insotitorii echipei - doctorul (Dan Tanase) si antrenorul secund (Mircea Paraschiv) - au fost, in multe cazuri, inexistenti. De exemplu, cand am ajuns in Italia, am stat mai mult de o ora pentru a-i cauta pe cei doi in aeroportul din Roma. Cand am ajuns la Benevento, cumparaturile au reprezentat marea atractie a celor doi. Ar trebui ca doctorul Tanase si antrenorul Paraschiv sa se intrebe: Ce pot sa fac eu pentru echipa? Nu ce poate face echipa pentru mine!
     In acelasi context, la capitolul minus, as incadra echipamentul de prezentare. Cand facem parte dintr-o echipa nationala, vreau sa avem o uniformitate, sa aratam la fel, ca o adevarata echipa. Standardul la care au fost confectionate anumite echipamente pentru echipa Romaniei a fost foarte scazut: genti de echipament cu fermoare rupte; costume fara logo-ul Romaniei; pantaloni cu masuri diferite pentru fiecare crac. Jucatorii vor sa fie tratati ca jucatori de prima clasa, nu ca jucatori de mana a doua, lucru ce-si pune amprenta si pe evolutia lor.
     Voi reveni cu raportul meu privind meciul cu Noua Zeelanda A.