Regulile experimentale - necesitatea schimbarii?

     Dupa cum cititorii vor fi aflat, deja, International Rugby Board (IRB) a adoptat in sedinta desfasurata pe 1 Mai, la Dublin, o serie de modificari ale regulamentului de joc. Din cele 23 de modificari, cunoscute in engleza ca Experimental Law Variations (ELVs), au fost adoptate 13, acestea urmand a intra in vigoare incepand cu 1 August 2008.
     Modificarea regulamentului si cauzele schimbarilor
    
     O analiza a modificarilor regulamentului de rugby ar trebui sa inceapa, dupa parerea mea, cu incercarea de a identifica motivele care au condus la aceasta situatie. Cu atat mai mult cu cat nu este vorba de una-doua modificari, ci de treisprezece!
     Prin urmare, inainte de a dezvolta acest subiect, mi se pare normal sa incep prin a adresa, in mod retoric, urmatoarea intrebare: Ce a determinat IRB-ul sa initieze acest proces? Exista, probabil, diferite motive si raspunsuri pe masura. Simplificand, cred ca unul dintre posibilele raspunsuri la intrebarea de mai sus ar fi, dupa parerea mea, urmatorul: aparitia profesionismului. Scriu acest raspuns cu tristetea celui care a iubit rugby-ul amator, dar si cu realismul celui care a trebuit sa recunoasca ca profesionismul era necesar pentru supravietuirea rugby-ului in era industriei sportive.
     Transformarea rugby-ului, in 1995, in sport profesionist a generat un cadru economic, financiar, logistic care a demolat temeliile rugby-ului amator la nivel international. Televiziunea a capatat un rol din ce in ce mai important in ecuatia rugby-ului profesionist, constituind principala sursa financiara capabila sa asigure stabilitatea rugby-ului in noua ordine economica a industriei sportive. Orele de disputare a meciurilor, competitiile, turneele, toate au trebuit sa se adapteze pentru a satisface cerintele televiziunii atotputernice. In mod limpede, fara interesul si sprijinul televiziunilor, rugby-ul profesionist nu avea sanse de supravietuire.
     Marturisesc ca nu imi este foarte clar de ce a fost necesara reevaluarea regulamentului de rugby, fapt este ca IRB-ul a declansat, in urma cu cativa ani, acest proces de examinare a potentialelor schimbari ale regulamentului la Universitatea Stellenbosch din Africa de Sud.
     IRB-ul a considerat ca noile conditii si structuri profesioniste vor avea un impact profund si asupra regulamentului de joc. Drept urmare, forul suprem din Dublin a desemnat un grup (Laws Project Group) care sa studieze diferite aspecte ale regulamentului jocului de rugby ce ar fi putut deveni obiectul unor eventuale modificari, aceasta pentru a reflecta, probabil, tranzitia de la amatorism la profesionism. Din cate stiu grupul initial a fost format din: Bill Nolan (IRB- Scotia), Bill Beaumont (IRB- Anglia), Pierre Villepreux (IRB-Franta), Rod McQueen (IRB- Australia), Ian McIntosh (IRB-Africa de Sud), Richie Dixon (IRB –Scotia), Paddy O’Brien (Noua Zeelanda), Dr. Mick Molly (IRB - Irlanda) si Bruce Cooke (IRB – Australia). Dupa cum se observa cu usurinta, printre membrii comisiei care a avut sarcina de a studia posibilitatea modificarii regulamentului s-au numarat mari personalitati ale rugby-ului mondial.
     Revenind la intrebarea privind necesitatea acestor modificari, imi amintesc ca in 2006, Bill Nolan a declarat urmatoarele: „Motivul fundamental care a determinat inceperea acestui studiu (NR. in 2006 la Stellenbosch) este acela ca IRB-ul a recunoscut ca aceste aspecte ale Regulamentului (mol-ul, tusa, penalitatile, loviturile libere etc.) se dovedesc a fi cele mai dificile in ceea ce priveste interpretarea lor. Jocul de rugby a continuat sa evolueze in cei zece ani de profesionism, iar IRB-ul a intreprins, cu onestitate si transparenta, o evaluare a regulamentului... Privim rugby-ul intr-o lumina noua cu ideea de a il face mai simplu si mai usor de jucat si de arbitrat, urmarind ca rugby-ul sa fie inteles si urmarit cu placere de numarul crescand de spectatori care sunt atrasi de acest joc”. Iar Nolan a continuat: „In calitatea de for mondial care guverneaza (NR.. rugby-ul), suntem decisi sa reducem numarul si complexitatea Regulilor... pentru a crea o filozofie pozitiva.”
     Evident, cuvintele domnului Nolan reprezinta o explicatie logica, reflectand o anumita directie in cadrul IRB-ului si anume: simplificarea jocului de rugby. S-ar putea ca afirmatia care urmeaza sa aiba o tenta conservatoare, dar impresia mea este ca rugby-ul amator, guvernat de regulile sale de baza, a functionat destul de bine de-a lungul timpului. Erau aceste reguli mai complicate in perioada amatorismului? Se prea poate, imi aduc aminte insa ca am asistat, in perioada rugby-ului amator, la meciuri absolut memorabile desfasurate in fata unor tribune arhipline. Aceasta nu inseamna, desigur, ca memorabilele meciuri dintr-o alta epoca ar trebui sa anuleze orice initiativa de a analiza si revizui, daca este nevoie, regulamentul jocului de rugby.
     Cu toate acestea, a simplifica nu inseamna, in mod obligatoriu, a crea ceva mai bun. Cateodata, tocmai complexitatea constituie izvorul fascinatiei artistice si factorul care sa satisfaca provocarea intelectuala. Nu cred, dar s-ar putea sa ma insel, ca simplificarea regulamentului va face, in mod automat, ca rugby-ul sa fie mai popular decat este in momentul de fata. Aici nu este vorba de elitismul rugby-ului; si nici de dispretul fata de publicul care urmareste alte sporturi. Este vorba, dupa parerea mea, de a pastra esenta unui sport care de mai bine de 130 ani ofera nu doar o placere pur sportiva, ci si o satisfactie intelectuala.
     Este, oare, simplificarea regulilor modalitatea de a face rugby-ul mai accesibil sau mai popular? Posibil, foarte posibil. Cu toate acestea, mi se pare ca o potentiala problema in privinta introducerii, in mod simultan, a unui set de 13 schimbari, este posibilitatea ca aceste modificari in bloc sa afecteze identitatea sportului respectiv, in acest caz, rugby-ul. S-ar putea ca rugby-ul sa nu sufere deloc in aceasta privinta, ceea ce ar fi minunat, dar ramane de vazut daca si in ce masura identitatea sa va fi afectata.
    
     „Prabusirea” mol-ului - o modificare disputata
    
     Aceasta este una dintre cele mai importante modificari din cele 13 care au fost adoptate si care poate avea o influenta deosebita asupra evolutiei rugby-ului in XV. O schimbare importanta care a generat si genereaza in continuare dezbateri extrem de aprinse si replici taioase schimbate intre cele doua Emisfere.
     Pentru „nordisti”, mol-ul reprezinta o componenta sacra a jocului de rugby. De aceea, legiferarea prabusirii mol-ului a declansat un semnal de alarma, teama „nordistilor” fiind ca o asemenea modificare ar pune in pericol insasi esenta jocului, lipsind, astfel, rugby-ul de una dintre trasaturile sale fundamentale.
     Pentru „sudisti”, mol-ul este singurul procedeu tehnic pentru care nu exista, pana acum, o regula care sa ingaduie echipei aflate in defensiva sa il opreasca. Aceasta ar avea o influenta negativa asupra jocului in sine, mol-ul fiind doar o expresie a fortei brute. In mod teoretic, un mol executat de o gramada puternica si tehnica, nu poate fi stopat prin niciun procedeu tehnic.
     Daca pentru „nordisti”, mol-ul este expresia desavarsirii tehnice a inaintasilor, pentru „sudisti”, mol-ul reprezinta un instrument tehnic care in „mana” unei gramezi puternice poate deveni un monstruos mijloc de a dobandi o superioritate fizica care saraceste jocul de rugby.
     Englezii isi aduc aminte cu placere de partida Anglia-Australia, desfasurata la Melbourne in Iunie 2003 (scor 25-14 pentru echipa lui Woodward) in care inaintasii condusi de Martin Johnson au facut o demonstratie de forta si tehnica impingand „tavalugul” unui mol peste 40 de metri! Agonie si extaz! Australienii sustin ca mol-ul este o expresie a unei atitudini anti-rugbystice in timp ce englezii exulta de placere la vederea unor asemenea faze.
    
     Impactul imediat al „prabusirii mol-ului”
    
     O asemenea modificare care se refera la un element de baza al rugby-ului, va avea, fara indoiala, urmari atat pe termen scurt cat si in viitor.
     Care ar fi impactul imediat al acestei reguli?
     In primul rand, prabusirea mol-ului va dezavantaja echipele al caror joc se baza, cu predilectie, pe forta inaintarii si eficienta mol-ului penetrant. Dupa parerea mea, Italia va fi una dintre echipele care va suferi cel mai mult, in sezonul viitor, din acest punct de vedere. De la intrarea in rugby-ul „mare”, stilul de joc al italienilor s-a bazat foarte mult pe forta gramezii si, implicit, pe eficienta mol-ului penetrant. Ar fi nedrept sa afirm ca italienii au intrat in Turneul celor VI Natiuni numai datorita maiestriei executarii mol-ului. Nu, dar este limpede ca, avand pilieri foarte puternici – Castrogiovanni, Perugini, Lo Cicero, Nieto – ”azzurii” au cautat sa fructifice incisivitatea oferita de molul penetrant.
     Neputand realiza un progres rapid in planul volumului de joc si al mijloacelor de expresie, italienii au cautat sa micsoreze decalajul care ii despartea (si inca ii mai desparte) de marile natiuni, concentrandu-si atentia asupra intaririi gramezii. Logic, aceasta a dus si la perfectionare mol-ului ca „arma” de lupta impotriva mult mai valoroaselor rivale din Turneul celor VI Natiuni.
     Alt exemplu l-ar constitui Argentina, faimoasa pentru forta gramezii si valoarea pilierilor sai. Dupa parerea mea, avand in vedere maniera in care au evoluat la Cupa Mondiala de anul trecut, nu cred ca Argentina va suferi foarte mult din pricina noii reguli a mol-ului. Performanta exceptionala a „Pumelor” la Mondiale nu s-a datorat doar fortei inaintarii, ci, inainte de toate, echilibrului dintre gramada si linia de treisferturi. La Cupa Mondiala din Franta, argentinienii au dovedit ca poseda treisferturi de mare clasa, Juan Martin Hernandez fiind port-drapelul unei generatii extrem de talentate.
     Pe de alta parte, scotienii vor fi fericiti cu aceasta modificare. Ei, care au fost mereu „torturati” la nivelul gramezii de toti adversarii, inclusiv Italia, vor rasufla usurati vazandu-se scapati de teroarea mol-ului. Nu le va fi usor, dar acum vor putea stavili „tavalugul” englezilor si al italienilor.
     Si echipa noastra va suferi, cred eu, din cauza acestei schimbari de regulament. Sa ne amintim doar meciul cu Portugalia de la Cupa Mondiala, si vom avea imaginea clara a dezavantajului in care se va afla formatia noastra. Este adevarat, insistenta inaintasilor nostri de a-i uza pe portughezii prin mol-uri succesive (ceea ce au si reusit) a salvat echipa noastra de la un rezultat rusinos, dar a dezvaluit si posibilitatile limitate ale Nationalei noastre.
     Indiferent din ce perspectiva privim, cred ca schimbarea regulii mol-ului va dezavantaja, in primul rand, echipele care sunt oarecum limitate in ceea ce priveste varietatea mijloacelor de expresie. Ma refer, bineinteles, la echipele din grupa a doua valorica care compensau, intr-o oarecare masura, lipsa capacitatii de a varia jocul prin forta mol-ului. In acelasi timp, insa, s-ar putea ca aceasta masura sa forteze echipele „mici” sa caute sa progreseze in planul capacitatii creative. Ceea ce, evident, ar fi foarte bine.
     Desigur, echipele „mari” se vor adapta mult mai usor deoarece poseda o varietate in joc care nu le face dependente de o singura modificare a regulamentului.
    
     abusirea mol-ului” – impactul pe termen lung
    
     In privinta impactului in viitor, nimeni nu poate prezice cum va fi influentat rugby-ul de noua modificare referitoare la prabusirea mol-ului. Asadar, imi ingadui sa fac doar cateva speculatii teoretice:
     In mod teoretic, „unda seismica” declansata de acceptarea prabusirii mol-ului poate avea urmari profunde de la varf pana la fundatia edificiului rugby-ului. In ce sens? In primul rand, la nivelul selectiei copiilor si juniorilor. Legiferarea prabusirii mol-ului s-ar putea sa produca, in mod constient sau inconstient, o schimbare in modul de selectie al inaintasilor. S-ar putea, si acesta este doar un exemplu ales la intamplare, ca un antrenor de copii sau juniori sa selectioneze un viitor pilier avandu-i in fata ochilor pe Marcus Horan sau Gavin Kerr si nu pe Martin Castrogiovanni sau Andrew Sheridan. Nimic rau in asta, deoarece valoarea unui pilier nu este data doar de gabarit.
     Mi se pare, insa, ca problemele ar putea apare mai departe, si anume in procesul de formare al tanarului viitor pilier. Mai precis, la invatarea si slefuirea tehnicii specifice postului de pilier. Daca mol-ul nu va mai fi o componenta fundamentala a jocului de rugby – iar aceasta pare a fi directia imprimata de recenta modificare de regulament – atunci s-ar putea ca antrenorii de juniori sa considere ca nu mai este necesar sa insiste asupra dezvoltarii tehnicii mol-ului. Dupa parerea mea, aceasta ar duce la neglijarea unor detalii care vor afecta, in mod negativ, tehnica de joc a unui pilier, lipsindu-l pe acesta de dobandirea unei pregatiri complete.
     Un alt potential pericol ar fi ca aceasta regula privitoare la mol sa reduca momentele de lupta pentru posesia balonului si sa transforme rugby-ul intr-un joc de pase. Jocul treisferturilor este spectaculos, dar continuitatea si fluiditatea fazelor nu trebuie sa fie obtinuta (sau impusa) prin diminuarea fazelor de lupta ale inaintasilor pentru posesia balonului.
    
     ”Teoria Conspiratiei”
    
     Unii dintre criticii modificarii regulii privind prabusirea mol-ului vad in spatele deciziei IRB un „complot” australian. Ei sugereaza ca modificarea a fost facuta, in mod special, pentru a-i ajuta pe „Canguri” ai caror pilieri au fost, in ultimii ani, dominati clar (si uneori chiar surclasati) de adversarii directi. Faptul ca Australia nu a prezentat in anii din urma pilieri de clasa mondiala este o realitate care nu poate fi contestata nici chiar de cei mai aprigi suporteri australieni. Dar, de aici pana la lansarea ideii unui „complot” australian este o cale lunga.
     Sa nu uitam faptul ca Australia a cucerit de doua ori titlul mondial cu pilieri care nu au stralucit, este adevarat, dar care si-au facut datoria. Nici McKenzie si Daly, pilierii din 1991, nici Blades si Harry, pilierii din 1999, nu au facut parte – in opinia mea – din categoria pilierilor de mare clasa. Toti patru au fost pilieri de nivel international, care nu au fost niciodata „maturati” de pe teren, precum rubicondul Matt Dunning in fata lui Sheridan, dar niciunul dintre ei nu a intrat si nu va intra vreodata, cred eu, in „clubul” marilor pilieri ai lumii.
     Problema fundamentala nu mi se pare ca este aceea de a investiga daca Federatia australiana a avut vreun rol in aceste hotarari ale IRB. Eu cred cu tarie ca IRB-ul, in pofida imperfectiunilor sale, a fost, este si va ramane o organizatie cu o atitudine echidistanta care urmareste, cu onestitate, dezvoltarea rugby-ului pe glob in spiritul traditiei acestui minunat sport.
     Prin urmare, problema fundamentala mi se pare a fi alta, si anume: in ce masura aceste modificari ale regulamentului si, in special, cele doua decizii privitoare la mol si la tusa, vor schimba (daca vor schimba) structura si identitatea rugby-ului in XV?
     Se va reduce, oare, rolul gramezii in rugby-ul in XV? Va dispare, oare, tusa ca un mijloc eficient de castigare a balonului? Va scadea, oare, intensitatea luptei pentru castigarea posesiei balonului la nivelul inaintasilor? Se va diminua, oare, importanta momentelor fixe?
     Si, intrebarea cea mai importanta: Se va transforma, incet-incet, rugby-ul in XV intr-o varianta, putin mai complexa, a rugby-ului in XIII?
     Rugby-ul in XIII este foarte popular, in special, in nordul Angliei si, mai ales, in Australia, tara care are o lunga traditie in acest sport si care domina, in prezent, cu autoritate scena internationala.
     Rugby-ul in XIII, in ciuda faptului ca s-a desprins din aceeasi „radacina” sportiva, este, insa, cu totul diferit de rugby-ul in XV. Intre cele doua jocuri exista o diferenta fundamentala: esenta rugby-ului in XV este lupta pentru posesia balonului, in timp in rugby-ul in XIII asa ceva nu exista.
     Suporterii rugby-ului nostru au avut, probabil, prilejul sa vizioneze meciuri din campionatele rugby-ului in XIII. Este un joc in care nu se impinge in gramada („ordonata” fiind doar o delicata repunere a balonului in joc), nu exista tusa, aglomerari sau mol, de aceea jocul „curge” cu rapiditate neexistand, aproape deloc, faze fixe. Este o continua incercare de a „sparge” prin „lovituri de berbec” individuale, zidul defensiv advers. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, respect rugby-ul in XIII, traditia si cultura sa, respect pasiunea jucatorilor si a suporterilor lor, dar mi se pare ca este, totusi, un joc care nu poseda sensul colectiv al rugby-ului in XV si nici diversitatea si complexitatea tehnica a acestuia.
    
     Concluzii
    
     Nu vreau sa ma grabesc in a atrage concluzii radicale dupa anuntarea de catre IRB a celor 13 schimbari de regulament. Viitorul va arata cat de necesare au fost aceste schimbari si ce impact vor avea ele asupra dezvoltarii rugby-ului.
    
     Ceea ce ma nelinisteste putin este introducerea in bloc a 13 modificari ale regulilor care guverneaza rugby-ul in XV. Este adevarat, nu toate sunt fundamentale, dar, cel putin doua (tusa si mol-ul), pot avea un efect foarte important asupra evolutiei jocului. Sunt, totusi, treisprezece modificari, si nimeni nu stie, deocamdata, care va fi impactul real asupra rugby-ului. De aceea, ma gandeam ca poate ar fi fost mai potrivit ca introducerea acestor modificari sa se faca treptat si nu in bloc. Sper, insa, ca decizia IRB-ului sa fie cea potrivita.
     Exista opinii, in special in Emisfera sudica, conform carora noile modificari vor avea un efect benefic asupra rugby-ului deoarece vor reduce fazele statice care incetinesc („slow down”) jocul. De acord, un joc fragmentat, cu multe intreruperi, cu gramezi refacute de nenumarate ori, este plicticos si neinteresant.
     Totusi, aceasta idee de incetinire a jocului („slow down”) are nevoie, cred eu, de cateva nuantari. Da, adevarat, un joc rapid, desfasurat in viteza, cu pase fulgeratoare, un joc continuu, curgator, fara intreruperi, este interesant si poate capata calificativul de „joc frumos”. Dar, aceasta nu inseamna ca frumusetea rugby-ului consta numai in viteza, in succesiuni de faze rapide si in cavalcade spectaculoase. Frumusetea rugby-ului nu consta doar in numarul de eseuri inscrise. Nu cred ca un meci in care se marcheaza zece eseuri si este lipsit de mol-uri si tuse, poate fi neaparat mai frumos decat un meci in care se marcheaza doar un eseu, dar cele doua gramezi sunt inclestate intr-o batalie titanica.
     Frumusetea rugby-ului consta si in inclestarea gramezilor in „ordonate”; in duelurile directe ale pilierilor care nu sunt doar o infruntare a fortei brute ci si o demonstratie de tehnica; in inaintarea lenta, dar plina de energie, a mol-ului penetrant; in batalia gigantilor tusei; in intensitatea si dramatismul luptei continue a gramezilor.
     Ceea ce sper din toata inima este ca rugby-ul in XV sa nu isi piarda spiritul luptei incrancenate, topindu-se in malaxorul industriei sportive interesata in a oferi publicului, mai mult decat o adevarata lupta sportiva, un show intr-un ambalaj stralucitor, lipsit de continut.
     Sa nu despodobim Pomul de Craciun al rugby-ului in XV de darurile splendide cu care a fost harazit.
    
     Eugen Cionga – Toronto