Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

Recordul rusinii

Recordul rusinii

     Dinamo Bucuresti a fost zdrobita cu 151-0 de echipa engleza Saracens, in Challenge Cup, stabilind un nou record al infringerilor romanesti in rugby. Jucatorul roman Florin Pradais a disparut de la hotel cu citeva ore inaintea meciului
     Cea mai severa infringere din istoria participarii echipelor romanesti in cupele europene la rugby:. 23 de eseuri primite, unul la 3,47 de minute si scor final 0-151, la pauza 0-66. Astfel poate fi caracterizata evolutia echipei bucurestene Dinamo in fata lui Saracens Londra, in mansa retur a Challenge Cup, dupa ce in tur pierduse acasa cu 11-87. Precedenul record data de anul trecut, cind Dinamo ceda in fata aceleiasi Saracens cu 113-3. Este greu de comentat un astfel de joc, la care pina si cei care tineau scorul au avut mari dificultati in identificarea si scrierea marcatorilor, fiind nevoiti sa revina de mai multe ori asupra notitelor. Practic, la Londra s-a produs un macel in toata puterea cuvintului, singura scuza a romanilor fiind aceea ca au evoluat impotriva unei super-echipe, echivalentul lui Real Madrid din fotbal, o selectionata internationala in care joaca vedete ca Tim Horan, Thomas Castaignede, Christian Califano sau Craig Quinell. Saracens a inregistrat in partida cu Dinamo cea mai mare diferenta de scor din istoria acestei intreceri, dar a stabilit si un nou record in ceea ce priveste cel mai mare numar de incercari reusite intr-o competitie europeana a cluburilor.
     Christian Califano a spus ca Saracens nu a dorit sa jigneasca in vreun fel formatia romana. "Acest joc a fost unul important pentru noi si l-am tratat cu seriozitate. Nu a fost o lipsa de respect pentru Dinamo. Noi am vrut sa cistigam si am respectat planul de joc stabilit", a precizat Califano.
     Mult mai ciudat este, insa, faptul ca rugbistul dinamovist Florin Pradais, in virsta de 26 de ani, a disparut din hotelul "Heathrow" din Londra, inaintea meciului cu Saracens. Antrenorul principal al lui Dinamo, Mircea Paraschiv, a declarat ca Pradais a plecat din hotel cu tot cu bagaje si echipamentul de rugby. "Toate bagajele lui Florin si echipamentul de rugby au fost luate. El este muncitor in constructii si are acasa sotie si o fiica de citeva luni", a mentionat Paraschiv.
     "Infringerea umilitoare cu 151-0 a intregit cele 24 de ore nefericite pentru oficialii clubului roman, care au fost nevoiti sa ceara politiei sa investigheze disparitia jucatorului cu numarul 8, Florin Pradais. Probabil ca Pradais a avut o premonitie si nu a vrut sa fie asociat cu cea mai drastica infringere din istoria acestei competitii", mentioneaza cotidianul londonez "The Independent".
     Comandantul clubului Dinamo, Marcel Popescu, a confirmat la rindul sau ca Pradais a fugit din hotel. "Este adevarat ca jucatorul a disparut din hotel. Deocamdata, nu stim nici noi mai multe detalii. Florin Pradais a fost transferat de la Sacele, in urma cu aproximativ sase luni. Nu era insa angajat al nostru, ci avea doar un contract de jucator. Din cite stiu, el lucra in constructii", a spus Popescu.

Dinamo vrea sa se retraga


     Conducerea CS Dinamo Bucuresti intentioneaza sa blocheze participarea echipei de rugby in competitiile europene, dupa cum a declarat, ieri, presedintele clubului dinamovist, Marcel Popescu.
     "In urma acestui rezultat, intentionam sa blocam participarea in cupele europene. De fapt, la inceputul sezonului chiar nu am dorit sa participam, dar in cele din urma am decis ca infruntarea cu echipe puternice este benefica. In faza urmatoare a competitiei, ar trebui sa intilnim echipa italiana L'Aquila, dar nu stiu daca o sa mai continuam. Daca forurile internationale ne vor sanctiona pentru retragerea din competitie, probabil ca vom juca", a spus Popescu. Federatia ia masuri
     In ceea ce priveste reactia FR Rugby, conducerea acestui for, "considera ca acest.rezultat este incompatibil cu spiritul jocului de rugby, mai ales ca el vine din partea echipei cu cele mai putine probleme financiare si de efectiv din Romania. Comportarea echipei Dinamo Bucuresti dovedeste inca o data precaritatea competitiei interne, la dificultatile de ordin material adaugindu-se si o evidenta raminere in urma la nivel de pregatire teoretica si practica a antrenorilor si arbitrilor", se arata in comunicatul FRR, remis prin fax redactiei noastre de catre purtatorul de cuvint Florin Cimpeanu. FR Rugby negociaza in prezent punerea la dispozitie de catre forul similar din Franta a doi tehnicieni, care sa fie permanent detasati in Romania, pe durata a doi ani, si care sa asigure cresterea nivelului de pregatire a tehnicienilor romani. Totodata, FRR a stabilit ca, de acum inainte, Romania va fi reprezentata in cupele europene de campioana competitiei inter-regiuni.

NOTA REDACTIEI


     Acest material a aparut astazi, 22 octombrie, in cotidianul 'ZIARUL DE IASI".

Articole similare

LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - STE: Roș-albaștrii vizează bonusul ofensiv, bucovinenii vor încerca o rezistență acerbă
07 Aug. 2026

LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - STE: Roș-albaștrii vizează bonusul ofensiv, bucovinenii vor încerca o rezistență acerbă

La o săptămână după ce s-au înfruntat la București, în partida restanță din etapa cu numărul 3 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, RC Gura Humorului și CSA Steaua se...
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Sione Fakaʻosilea a fost inclus în lotul lui Rugby Club Gura Humorului
05 Aug. 2026

ROMÂNIA / JUCĂTORI: Sione Fakaʻosilea a fost inclus în lotul lui Rugby Club Gura Humorului

Venit în România în 2012, Sione Fakaʻosilea (39 de ani) a evoluat de atunci pentru echipa de rugby CSM Știința Baia Mare. Cu aceasta a câștigat titluri de campion și Cupe...
ROMÂNIA / JUCĂTORI: La ceva timp după ce au devenit Stejari, Tangimana, Tomane și Moyake au primit și cetățenia română
05 Aug. 2026

ROMÂNIA / JUCĂTORI: La ceva timp după ce au devenit Stejari, Tangimana, Tomane și Moyake au primit și cetățenia română

În ultimii ani, România a naturalizat din ce în ce mai mulți rugbyști din Emisfera Sudică. Iar unii dintre aceștia au evoluat pentru Stejari, respectând regulile impuse de...
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Antonio Mitrea a asistat la meciul Stelei cu Gura Humorului de lângă unchiul său
05 Aug. 2026

ROMÂNIA / JUCĂTORI: Antonio Mitrea a asistat la meciul Stelei cu Gura Humorului de lângă unchiul său

Sâmbăta trecută, pe stadionul de rugby din Ghencea s-a disputat meciul CSA Steaua - RC Gura Humorului (74-22) contând pentru runda cu numărul 3 din Liga de Rugby Kaufland 2026....
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va castiga editia 2026 a Ligii de Rugby Kaufland?

CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CS Dinamo Bucuresti
CSA Steaua Bucuresti
CS Rapid Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
RC Gura Humorului