REC 2025 / SEMIFINALĂ / GEO - ROM 43-5: David Gerard spune că Stejarii „nu s-au dat bătuți până în ultimul minut”
De Marian Burlacu, 03 Mar. 2025

România n-a izbutit nici în acest an să câștige în fața Georgiei. Și n-a mai făcut-o din 2017, când s-a impus la limită (7-6), pe stadionul „Arcul de Triumf”. Și nu numai că n-a izbutit să câștige, ci a făcut și un meci slab. Ceea ce nu este pentru prima oară. La fel s-a întâmplat și în anii trecuți, când diferența față de Lelos s-a tot mărit, ajungând la 40-50 de puncte. Antrenorul David Gerard a avertizat înaintea partidei de la Tbilisi că „Georgia este o echipă de pe altă planetă”. Iar după meci a postat un mesaj pe rețelele sociale în care a subliniat că Stejarii au mult de muncă pentru a atinge un nivel onorabil în anii următori și mai ales la Cupa Mondială din 2027. În 16 martie, la Lisabona, România va întâlni Portugalia în meciul pentru locurile 3-4 ale Rugby Europe Championship 2025.
Într-o postare pe contul său de Facebook, David Gerard a scris la puțin timp după meciul pierdut (5-43) de România în fața Georgiei: „Înfrângerea nu este eșec. Vom învăța din ea chiar dacă este greu de primit! Este clar că există un decalaj semnificativ între cele două echipe ale noastre”.
Antrenorul a subliniat că „această întâlnire este, înainte de toate, o experiență, un mijloc de a învăța pentru grupul nostru, iar construirea unei echipe solide necesită timp și trebuie să treacă prin aceste momente”.
Tehnicianul francez a precizat, totodată, că „Georgia s-a afirmat drept cea mai bună echipă, una de necontestat în această competiție, iar acest meci ne amintește că mai avem mult de lucru”.
În finalul mesajului său, David Gerard se adresează Stejarilor: „vreau să-i încurajez pe jucătorii noștri și să le salut angajamentul. Nu s-au dat bătuți până în ultimul moment. Determinarea lor a fost răsplătită cu o încercare la finalul meciului, arătând că și în condiții potrivnice noi știm să luptăm. Să continuăm să învățăm și să creștem împreună. Fiecare meci este un pas spre obiectivul nostru”, a concluzionat fostul înaintaș.
Înaintea plecării spre Tbilisi, miercuri, 26 februarie, David Gerard a făcut unele declarații care au anticipat ce se va întâmpla în meciul Georgia - România. „Georgia este o echipă de pe altă planetă în această competiție. Este cea mai bună echipă. Georgienii nu au același obiectiv ca noi. Suntem departe de ei, dar suntem, totuși, într-o semifinală. Avem această șansă de a juca semifinala. Sigur că nu este ușor să joci împotriva lor. Avem jucători tineri în echipă. Vrem să ne bucurăm de acest moment și să creștem. Trebuie să dăm tot în teren și să fim mândri de jocul nostru”.

Georgia - România 43-5 (29-0)
TBILISI (2 martie 2025, ora 13.00) * Stadion: Avchala * Vreme: friguroasă * Teren: acceptabil * Arbitru: Peter MARTIN (Irlanda) * Asistenți: Andrew FOGARTY și Tomas O SULLIVAN (Irlanda) * Arbitru video (TMO): Brian MACNEICE (Irlanda) * Comisar Rugby Europe: Richard McGHEE (Scoția) * Comisar citare: Eugene RYAN (Irlanda)
Au marcat: Alexander Todua 1e (min. 10), Akaki Tabutsadze 1e (min. 19), Mikheil Babunashvili 1e (min. 22), Gela Aprasidze 1e (min. 25), Tornike Kakhoidze 1e (min. 30), Giorgi Akhaladze 1e (min. 54), Giorgi Kveseladze 1e (min. 66), Luka Matkava t (min. 22, 26, 55, 67), respectiv Alin Conache 1e (min. 80+2).
Evoluția scorului: 5-0 (min. 10), 10-0 (min. 20), 17-0 (min. 23), 24-0 (min. 26), 29-0 (min. 31 / pauză), 36-0 (min. 55), 43-0 (min. 67), 43-5 (min. 80+2 / final)
Georgia: 15. Davit NINIASHVILI - 14. Akaki TABUTSADZE, 13. Georges SHVELIDZE, 12. Tornike KAKHOIDZE, 11. Alexander TODUA - (md) 10. Luka MATKAVA, (mg) 9. Gela APRASIDZE - 7. Beka SAGINADZE, 8. Beka GORGADZE, 6. Luka IVANISHVILI - 5. Vladimer CHACHANDIZE, 4. Mikheili BABUNASHVILI - 3. Irakli APTSIAURI, 2. Irakli KVATADZE, 1. Nika ABULADZE.
Rezerve: 16. Vano KARKADZE, 17. Giorgi MAMAIASHVILI, 18. Luka JAPARIDZE, 19. Guram GANIASHVILI, 20. Beka SHVANGIRADZE, 21. Vasil LOBZHANIDZE, 22. Giorgi KVESELADZE, 23. Dachi PAPUNASHVILI.
Antrenor principal: Richard COCKERILL
România: 15. Marius Mihai SIMIONESCU (cpt. / SCM USV Timișoara) - 14. Iliesa Lesumaitaiti TIQE (SCM USV Timișoara), 13. Hinckley VAOVASA (CS Dinamo București), 12. Paul Mihai GRAURE (CS Dinamo București), 11. Tevita MANUMUA (SCM USV Timișoara) - (md) 10. Daniel PLAI (SCM USV Timișoara), (mg) 9. Gabriel Vasile RUPANU (SCM USV Timișoara) - 7. Cristi BOBOC (CSA Steaua București), 8. Adrian MITU (Soyaux-Angouleme Charente), 6. Matthew TWEDDLE (CSA Steaua București) - 5. Andrei MAHU (Massy / Franța), 4. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara) - 3. Gheorghe GAJION (Mont-de-Marsan / Franța), 2. Tudor Gabriel BUTNARIU (SCM USV Timișoara), 1. Iulian-Ionut HARTIG (CS Dinamo București).
Rezerve: 16. Florin BĂRDAȘU (CS Rapid București), 17. Alexandru Ion SAVIN (CS Rapid București), 18. Dragoș Alexandru MIHAI (CS Rapid București), 19. Ștefan IANCU (CSM Știința Baia Mare), 20. Kemal Erdogan ALTINOK (SCM USV Timișoara), 21. Alin CONACHE (CSA Steaua București), 22. Alexandru BUCUR (SCM USV Timișoara), 23. Paul POPOAIA (CSM Știința Baia Mare)
Antrenor principal: David Gerard

Rugby Europe Championship 2025
Grupa A: Georgia, Spania, Țările de Jos, Elveția
Grupa B: Portugalia, România, Belgia, Germania
Etapa 1
31 ianuarie 2025
România - Germania 48-10 (Grupa B)
1 februarie 2025
Georgia - Elveția 110-0 (Grupa A)
Portugalia - Belgia 40-30 (Grupa B)
2 februarie 2025
Spania - Țările de Jos 53-24 (Grupa A)
Etapa a 2-a
8 februarie 2025
Georgia - Țările de Jos 40-7 (Grupa A)
Belgia - România 14-31 (Grupa B)
9 februarie 2025
Elveția - Spania 13-43 (Grupa A)
Portugalia - Germania 56-14 (Grupa B)
Etapa a 3-a
15 februarie 2025
Țările de Jos - Elveția 73-0 (Grupa A)
România - Portugalia 6-34 (Grupa B)
16 februarie 2025
Spania - Georgia 32-62 (Grupa A)
Germania - Belgia 19-39 (Grupa B)
Clasamente
Grupa A
1. Georgia 15 puncte (+173) / 3PBO
2. Spania 10 puncte (+29) 2PBO
3. Țările de Jos 5 puncte (+11) 1PBO
4. Elveția 0 puncte (-213)
Grupa B
1. Portugalia 15 puncte (+80) / 3PBO
2. România 9 puncte (+27) / 1PBO
3. Belgia 5 puncte (-13) 1PBO
4. Germania 0 puncte (-100)
Locurile 1-4
Semifinale
Sâmbătă, 1 martie 2025
Portugalia - Spania 31-42
Duminică, 2 martie 2025
Georgia - România 43-5
Locurile 5-8
Semifinale
Sâmbătă, 1 martie 2025
Țările de Jos - Germania 38-9
Belgia - Elveția 38-5
Meciuri de clasament
Duminică, 16 martie 2025
Locurile 1-2
Ora 16.00 (14.00 în România): Georgia - Spania
Locurile 3-4
Ora nestabilită încă: Portugalia - România
Sâmbătă, 15 martie 2025
Locurile 5-6
Ora 13.00 (14.00): Țările de Jos - Belgia
Locurile 7-8
Ora 15.45 (16.45): Germania - Elveția

Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.