REC 2025 / ETAPA A 2-A / GRUPA B / BEL - ROM: Cu 6 înaintași pe lista rezervelor, David Gerard a optat pentru modelul sud-african
De Marian Burlacu, 07 Feb. 2025

România dispută un meci crucial în Belgia, la Mons, mâine (sâmbătă, 8 februarie 2025), la ora locală 20.00 (21.00 în țara noastră). Confruntarea contează atât pentru ediția 2025 a Campionatului European, cât și pentru calificarea la Cupa Mondială de rugby care va avea turneul final în Australia, în 2027. Victorioși (48-10) în fața Germaniei, Stejarii au nevoie de un succes chiar și minim cu Belgia, o formație pe care au învins-o mereu până acum. David Gerard a anunțat, astăzi, grupul de 23 de jucători. Se remarcă faptul că pe lista rezervelor, din cei 8 jucători 6 sunt înaintași. O alegere pe care am mai întâlnit-o, în ultimii ani, la campioana mondială Africa de Sud. Disputa va fi transmisă de TVR Sport și pe Flashscore.ro, în format audio. (Foto: Rugby România)
Căpitan al echipei României a fost desemnat fundașul Marius Simionescu. Acesta a îndeplinit acest rol și în trecut, inclusiv în partida cu Germania, de săptămâna trecută, după accidentarea talonerului Ovidiu Cojocaru. Simi e cunoscut drept un sportiv extrem de exigent, implicat în meci și un factor mobilizator pentru ai săi colegi.
Față de XV-le care a început meciul cu Germania, vinerea trecută, David Gerard a operat trei schimbări. Astfel, Ștefan Buruiană apare pe postul de taloner, în locul căpitanului Ovidiu Cojocaru, accidentat la braț. În linia a doua, a fost preferat Adrian Moțoc, jucător care n-a putut evolua în prima etapă fiindcă era suspendat (a fost eliminat într-un meci din campionatul Franței). La mijloc, a fost titularizat ca demi Gabriel Rupanu, în timp ce polivalentul Alin Conache este rezervă.
În acest meci Andrei Mahu va bifa a 10-a prezență în rândul Stejarilor. Jucător născut în Republica Moldova, trecut prin campionatul Angliei și activând acum în cel al Franței, acesta a avut două tentative ratate de a debuta în formația României, în 2023, înaintea Cupei Mondiale: s-a accidentat la încălzirea de dinaintea meciului cu Polonia, iar apoi înaintea plecării în Georgia.
Este de remarcat faptul că David Gerard a lăsat în rezervă jucători experimentați, rugbyști care să aducă un plus de valoare în partea a doua a disputei. Trei dintre aceștia au fost căpitani ai echipelor de club la care au jucat în 2024: Vlad Neculau - Timișoara, Nicolaas Immelmaan - Baia Mare și Tudor Butnariu - Steaua.
Se remarcă faptul că dintre cele 8 rezerve 6 joacă pe înaintare, iar numai 2 pe treisferturi. O alegere pe care am mai întâlnit-o la Africa de Sud, în anii trecuți. Fost jucător pe înaintare, David Gerard cunoaște faptul că grămada a constituit dinaintodeauna principala armă a echipelor de rugby din România. Și urmărește să domine Belgia pe acest compartiment, cel care duce greul în meci și care obține și baloane în momentele fixe (grămezi ordonate și repuneri din margine). Legat de jucătorii din liniile de dinapoi, trebuie spus că Alin Conache poate juca atât mijlocaș de grămadă, cât și la deschidere, în timp ce Mihai Graure poate acționa cu succes atât ca aripă, cât și din poziția de centru. Pe de altă parte, opțiunea lui Gerard poate fi periculoasă în cazul în care s-ar accidenta trei sau mai mulți jucători de treisferturi. Fiindcă atunci n-ar avea la dispoziție decât două rezerve (în acest caz ar fi nevoie ca înaintași să acționeze pe treisferturi...).
„Este un meci important pentru noi, poate cel mai important. Nu contează ce jucători are Belgia și câți joacă în Franța, contează ce jucăm noi! Și trebuie să o facem cât mai bine”
Marius Simionescu,
căpitan al echipei de rugby a României
Meciul Belgia - România contează atât pentru ediția 2025 a Rugby Europe Championship, cât și pentru preliminariile Cupei Mondiale. Pentru a se califica la Rugby World Cup Australia 2027, naționala noastră trebuie să se claseze pe locul 1 sau 2 în Grupa B din Rugby Europe Championship 2025. Pentru aceasta, Stejarii au nevoie de două victorii în meciurile cu Germania (a fost 48-10 în confruntarea de vineri, 31 ianuarie 2025, de la București), Belgia (sâmbătă, 8 februarie 2025, la ora 21.00, la Mons) și Portugalia (sâmbătă, 15 februarie 2025, la ora 17.00, în Botoșani). Pe hârtie, oamenii lui David Gerard sunt favoriți în primele două confruntări. Așadar, problema calificării s-ar putea rezolva din seara de 8 februarie. Există, desigur, și varianta de a se impune în fața Portugaliei în cazul unui eșec la Mons, însă în ultimii ani lusitanii s-au dovedit superiori în partidele cu naționala noastră. Ideal ar fi ca România să câștige cele trei partide, ceea ce, pe lângă faptul că i-ar asigura o calificare la Cupa Mondială de peste doi ani, i-ar permite să găzduiască semifinala REC 2025, unde ar întâlni echipa de pe locul 2 din cealaltă grupă (cel mai probabil Spania).
E posibil, de asemenea, ca România să se califice la Rugby World Cup 2027 și în cazul unei victorii, însă atunci va depinde de jocul rezultatelor. Teoretic, Portugalia poate câștiga toate meciurile din grupă. Și atunci lupta pentru al doilea loc în grupă se va da între celalte trei formații participante. Există posibilitatea ca ele să bifeze câte un succes, în meciurile de acasă: România cu Germania, Belgia cu România și Germania cu Belgia. Atunci departajarea s-ar face după mai multe criterii: diferența dintre puncte marcate și puncte primite, eseuri marcate, cartonașe galbene și roșii șamd. Așadar, această variantă e una nesigură, una cu mari emoții și nu e recomandat ca naționala noastră să ajungă în această ipostază.
În sfârșit, ar mai fi varianta ca România să rateze semifinalele turneului locurilor 1-4 din REC, dar să câștige turneul locurilor 5-8. În această situație, naționala noastră ar urma să participe la un turneu de recalificare la Cupa Mondială din 2027, la toamnă. Nici această variantă nu e convenabilă. Pentru că pe lângă problemele de ordin sportiv (va înfrunta echipe de pe alte continente) sunt și cele administrative. Fiindcă o astfel de participare ar prespune bani cheltuiți pentru deplasarea în țara care va găzdui recalificările.
Belgia - România
MONS (8 februarie 2025, ora 21.00) * Stadion: „Charles Tondreau”
România: 15. Marius Simionescu (cpt. / SCM USV Timișoara) - 14. Tiqe Iliesa (SCM USV Timișoara), 13. Taylor Gontineac (Beziers) - 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 11. Tevita Manumua (SCM USV Timișoara) - 10. Hinckley Vaovasa (CS Dinamo București), 9. Gabriel Rupanu (SCM USM Timișoara) - 7. Cristi Chirica (CS Dinamo București), 8. Adrian Mitu (Soyaux Angoulème Rugby XV Charente), 6. Cristi Boboc (CSA Steaua București) - 5. Andrei Mahu (Massy), 4. Adrian Moțoc (Biarritz Olympique) - 3. Cosmin Manole (CS Dinamo București), 2. Ștefan Marko Buruiană (USON Nevers Rugby), 1. Alexandru Savin (CS Rapid București)
Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo București), 18. Gheorghe Gajion (Stade Montois), 9. Marius Iftimiciuc (Carcassone), 20. Jacob Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 21. Alin Conache (CSA Steaua București), 22. Mihai Graure (CS Dinamo București), 23. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara)
Antrenor principal: David Gerard
Meciul Belgia - România va fi transmis în direct de TVR Sport, sâmbătă, 8 februarie, de la ora 21.00. Înaintea transmisiunii, de la ora 20.00, pe același post de televiziune va fi prezentată o emisiune dedicată Marianei Lucescu, prima femeie antrenor de rugby din lume.
De asemenea, partida va fi difuzată și pe Flashscore, în format audio, în special nevazatorilor (LINK AICI).
Marius Simionescu (SCM USV Timișoara)
Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare)
Rugby Europe Championship 2025
Grupa A: Georgia, Spania, Țările de Jos, Elveția
Grupa B: Portugalia, România, Belgia, Germania
Etapa 1
31 ianuarie 2025
România - Germania 48-10 (Grupa B)
1 februarie 2025
Georgia - Elveția 110-0 (Grupa A)
Portugalia - Belgia 40-30 (Grupa B)
2 februarie 2025
Spania - Țările de Jos 53-24 (Grupa A)
Clasamente
Grupa A
1. Georgia 5 puncte (+110) / 1PBO
2. Spania 5 puncte (+29) 1PBO
3. Țările de Jos 0 puncte (-29)
4. Elveția 0 puncte (-110)
Grupa B
1. România 5 puncte (+38) / 1PBO
2. Portugalia 5 puncte (+10) / 1PBO
3. Belgia 0 puncte (-10)
4. Germania 0 puncte (-38)
Etapa a 2-a
8 februarie 2025
Ora 15.00 (13.00): Georgia - Țările de Jos (Grupa A)
Ora 20.00 (21.00): Belgia - România (Grupa B)
9 februarie 2025
Ora 14.00 (15.00): Elveția - Spania (Grupa A)
Ora 17.15 (19.15): Portugalia - Germania (Grupa B)
Etapa a 3-a
15 februarie 2025
Ora 13.00 (14.00): Țările de Jos - Elveția (Grupa A)
Ora 17.00: România - Portugalia (Grupa B)
16 februarie 2025
Ora 12.45 (13.45): Spania - Georgia (Grupa A)
Ora 15.30 (16.30): Germania - Belgia (Grupa B)
Articole similare

17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...

17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...

16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...

16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







