“Rapsodia albastra” a rasunat mai puternic decat „Riverdance”!

     Franta a invins Irlanda, 26-19, la Dublin, spulberand sperantele gazdelor de a castiga Marele Slem. Brian O’Driscoll nu a reusit sa repete (deocamdata) performanta predecesorului sau Karl Daniel Mullen, talonerul-capitan a carei echipa a adus Irlandei, in 1948, singurul sau Grand Slam.
     Franta - o victorie indiscutabila
    
     In ciuda faptului ca tabela de marcaj arata cu doar 8 minute inainte de final un scor foarte strans, 19-21, care lasa, in mod inselator, impresia unui meci echilibrat intre cele doua echipe, victoria Frantei nu a fost pusa nici un moment la indoiala. Formatia antrenata de Laporte s-a impus cu autoritate, din primul pana in ultimul minut al partidei, afisand o superioritate clara in toate compartimentele jocului.
     La nivelul inaintarii, „cocosii” au dominat categoric atat gramezile ordonate –dovada cea mai elocventa fiind „suferinta” puternicului John Hayes care a petrecut o dupa amiaza foarte, foarte dificila in fata lui Marconnet – cat si aglomerarile, cei doi flankeri, Nyanga si Betsen avand o evolutie absolut exceptionala. Tanarul Nyanga a constituit o adevarata revelatie, placand necrutator, avand o prezenta agresiva in joc deschis, castigand baloane in tuse si aducandu-si un aport substantial la recuperarea baloanelor in fazele disputate la sol. Avand in vedere calitatile acestor flankeri, precum si cresterea de forma a „inchiderii” Bonnaire (dublat de Harinordoquy, o valoare deja consacrata), Franta are toate sansele sa prezinte la Cupa Mondiala din 2007 o linia a treia care, probabil, se va numara printre cele mai bune din lume.
     In tuse, irlandezii isi puneau mari sperante in O’Kelly si O’Connell, dar Pelous (care si-a sarbatorit cea de-a 100-a selectionare in echipa tarii sale!), Bonnaire si Thion au fost impecabili, „plutind” maiestuos deasupra „culoarului”, culegand baloane si alimentand cu „munitii” o gramada aflata in mare forma. Inaintasii francezi au profitat de orice margine castigata pentru a folosi mol-ul penetrant ca o arma extrem de eficace pentru a-si destabiliza rivala si a avansa in terenul adversarilor. Ce diferenta fata de meciul anterior cu Tara Galilor, in care, daca nu ma insel, elevii lui Laporte nu incercasera nici macar un singur mol!
     Beneficiind de superioritatea inaintarii sale, Yachvili a manevrat aproape nestingherit in spatele gramezii, lansandu-si deseori linia de treisferturi care, in prima repriza, a marcat doua splendide eseuri „made in France”. Primul a fost inscris de Dominici, dupa un clasic atac la mana, pasa „sarita” Baby, pasa la interior a lui Laharrague catre Heymans, intercalat de pe aripa opusa, decalare Dominici, eseu! Cel de-al doilea l-a avut ca autor pe debutantul Benoit Baby, inlocuitorul lui Traille, dupa o tusa castigata de Nyanga pe repunerea lui Byrne. Centrul lui Toulouse a sprintat irezistibil , depasindu-i cu usurinta pe Maggs si Dempsey, si marcand astfel primul sau eseu de international! Faptul ca Baby a fost selectionat datorita accidentarilor lui Traille, Valbon si Liebenberg, arata bogatia resurselor rugby-ului francez la nivelul centrilor. Ceea ce, desigur, nu constituie o surpriza. Baby a avut parte de un debut de vis – victorie Franta la Lansdowne Road, „centenar” Pelous, eseu superb! – care a fost umbrit insa de gestul sau, dezgustator, de a-l lovi cu capul pe O’Driscoll. As vrea sa cred ca traiectoria carierei tanarului Benoit Baby in rugby-ul international va urma traiectoria dreapta a eseului sau si nu meandrele scoboratoare catre subsolul civilizatiei rugbystice spre care l-ar impinge gestul sau de pe Lansdowne Road,
     Revenind la analiza meciului, se cuvine subliniata evolutia liniei de treisferturi „tricolore” care a etalat un joc creativ, plin de inspiratie si fantezie, combinatiile centrilor, intercalarile fundasului si ale aripilor, punand la grea incercare defensiva gazdelor si scotand in evidenta, in acelasi timp, slabiciunile si limitarile irlandezilor care s-au bazat doar pe sclipirile lui O’Driscoll.
     Francezii nu s-au remarcat insa doar prin spiritul ofensiv. Ei au excelat si in aparare, „perdelele” defensive functionand ireprosabil, blocand astfel, toate culoarele de atac ale gazdelor. Este suficient sa rememoram fazele din minutele 60’-63’, cand irlandezii au atacat cu furie si inversunare, incercand toate combinatiile posibile, patrunderi in forta ale inaintasilor, patrunderi pe langa gramada ale lui Stringer, atacuri ale treisferturilor, pe centru sau desfasurate pana la aripi. O’Driscoll si ai sai au atacat furibund, aruncand in lupta toate resursele fizice, dar totul a fost in zadar, ei lovindu-se de un formidabil zid defensiv, nereusind sa avanseze nici macar un metru! Mai mult decat determinarea si eforturile ofensive ale irlandezilor- care merita toate laudele - aceasta a fost o demonstratie de rigoare si organizare defensiva, absolut exceptionala! Organizarea si flexibilitatea, intr-adevar remarcabile, ale defensivei le-au ingaduit francezilor sa acopere foarte bine toate zonele terenului anihiland complet veleitatile ofensive ale gazdelor.
    
     Irlanda – spulberarea unui vis
    
     Irlandezii au pasit cu mari sperante pe gazonul de la Lansdowne Road, gandindu-se, probabil, la Marele Slem din 1948. Ei au jucat insa tot meciul sub o presiune continua, suportand cu stoicism dominarea fizica si tehnica a unui adversar care s-a dovedit superior in toate sectoarele jocului. Incepand cu John Hayes si terminand cu Geordan Murphy, irlandezii au fost pusi intr-o stare de inferioritate clara, nereusind nici un moment sa preia initiativa, sa-si impuna stilul de joc si sa controleze partida.
     Facand eforturi uriase pentru a absorbi presiunea adversa si a contracara incisivitatea atacurilor francezilor, gazdele nu au fost in stare sa-si organizeze nici ofensiva si nici defensiva. In aparare, irlandezii a fost depasiti net, avand un plasament defectuos la atacurile la mana ale „Tricolorilor”, ratand placaje decisive si lasand in aparare spatii neacoperite prin care Dominici, Heymans, Laharrague si ceilalti au lansat sarje periculoase.
     In atac, cu exceptia eseului sau – o superba realizare individuala – O’Driscoll a fost sters, fiind blocat mereu de Baby si Jauzion, nefiind capabil sa creeze faze care sa puna in dificultate apararea franceza. De fapt, irlandezii au aratat o suparatoare neputinta ofensiva, Murphy, Dempsey, Hickie si Maggs, avand o evolutie deceptionanta, neridicandu-se nici un moment la nivelul adversarilor lor. O’Gara a cautat sa-si ajute coechipierii, incercand sa sa mentina jocul in terenul oaspetilor, dar loviturile sale de picior nu au fost tocmai la inaltime, imprecizia sa oferind, de cateva ori, baloane de atac treisferturilor franceze. La randul sau, Stringer s-a zbatut sa limpezeasca jocul echipei, dar evoluand in spatele unei gramezi invinse, nu a reusit nici el prea mult.
     Dupa meciul pierdut in fata Tarii Galilor, Jo Maso, managerul echipei Frantei, declarase ca toata suflarea rugbystica asteapta ca echipa Frantei sa etaleze un joc stralucitor care „exista in genele noastre.” Sambata, la Dublin, pe Lansdowne Road, Irlanda a jucat pentru pastrarea sperantelor castigarii unui posibil Grand Slam, in timp ce Franta a jucat pentru redobandirea acelei straluciri de care pomenea Maso, stralucire ascunsa intre cutele genelor rugby-ului francez. Dupa cum s-a vazut, Irlanda si-a risipit sperantele, in timp ce Franta si-a atins, din plin, scopul!
    
     Corespondenta din Toronto