Pui de lei

     In mod evident, partida cu Rusia a lasat un gust amar iubitorilor rugby-ului romanesc. Nu am vazut meciul, dar am inteles ca echipa noastra a dezamagit, jucand slab, comitand numeroase greseli elementare, suferind o infrangere intristatoare, neta si clara.
     Scopul randurilor mele, insa, nu este acela de a analiza meciul cu Rusia.
    
     Randurile mele se adreseaza, in primul rand, jucatorilor echipei nationale a Romaniei, care sambata viitoare ii vor infrunta pe georgieni, la Tbilisi.
    
     Ei au fost si sunt aceia care se afla in „prima linie” a bataliilor rugby-ului romanesc, absorbind atat presiunea inclestarilor din teren cat si revarsarea criticilor presei si ale opiniei publice; critici care, uneori, dor mai mult decat cel mai dur placaj.
    
     Nu incape nicio indoiala, apropiatul meci cu Georgia este extrem de important pentru noi. In ciuda infrangerii in fata Rusiei, sau, poate tocmai de aceea, echipa noastra trebuie sa porneasca catre Gruzia cu gandul si dorinta de a invinge. Usor de spus, nu atat de usor de indeplinit.
    
     Dar, pana la a invinge pe teren, ai nostri trebuie sa castige o batalie fara de care, in circumstantele actuale, o victorie la Tbilisi ar fi foarte greu, chiar imposibil, de obtinut. Fiecare jucator, in felul sau, si toti jucatorii impreuna, trebuie sa castige batalia impotriva propriilor slabiciuni, impotriva lipsei de concentrare si a lipsei de incredere in fortele proprii; o batalie care sa le ingaduie sa treaca pragul indoielilor si sa paseasca pe taramul certitudinilor. Progresul, in niciun domeniu, nu este posibil fara a poseda o mentalitate de invingator. Greselile din partida cu Rusia nu trebuie nici uitate, nici ignorate, dar ele nu trebuie lasate sa erodeze pregatirea mentala a echipei; temeinicia pregatirii mentale va constitui unul dintre factorii esentiali care va hotari deznodamantul partidei din capitala Georgiei.
    
     Echipa nationala de rugby a Romaniei trebuie sa plece la Tbilisi nu in cautarea unui miracol; ci, in cautarea (re)gasirii normalitatii; nu cu speranta ca adversarii vor prinde o zi mai slaba; ci, cu convingerea ca ei, „Tricolorii”, vor juca mai bine, tragandu-si seva puterii si darzeniei din „Stejarii” plaiurilor de acasa. Jucatorii nostri trebuie sa isi revina dupa colapsul suferit in meciul cu rusii si sa isi regaseasca echilibrul, linistea si forta interioara necesare pentru escaladarea, cu succes, a „muntelui” gruzin. In asemenea clipe de cumpana, este absolut necesar ca forta mentala a intregii echipe sa neutralizeze instaurarea nencrederii si panicii in randurile grupului.
    
     „Pui de lei” – un imn al rugby-ului romanesc?
    
     Am urmarit, de curand, meciurile din cadrul Turneului celor VI Natiuni. Unul dintre cele mai emotionante momente ale unei intalniri-test din Turneul celor VI Natiuni se petrece, dupa parerea mea, inaintea inceperii meciului atunci cand intreg stadionul canta. Fie ca este vorba de „Flower of Scotland”, de „The Land of my Fathers”, de „Ireland’s Call”, ca sa dau doar trei exemple, simti cum te patrunde emotia, iar sentimentul care te incearca este, de multe ori, coplesitor.
    
     Ori de cate ori asist la aceste momente ma gandesc daca rugby-ul romanesc nu ar trebui sa adopte un asemenea cantec. Un cantec patriotic, dinamic, plin de energie si motivatie, degajand un sentiment de sincera mandrie nationala; un cantec care sa uneasca, sa ii faca pe suporteri sa „coboare” din tribunele, reale sau imaginare, alaturi de jucatori „insotindu-i” de-a lungul intregului meci; iar pe jucatori sa ii faca sa simta ca suporterii sunt aproape si ca a juca pentru tara lor este un privilegiu care trebuie tratat cu respect, demnitate si devotament. Un cantec care poate contribui la crearea identitatii echipelor nationale de rugby ale Romaniei.
    
     Un asemenea cantec este, cred eu, „Pui de lei”.
    
     Profit de aceasta ocazie pentru a lansa o propunere comunitatii rugby-ului romanesc si anume: adoptarea de catre echipele de rugby de seniori si juniori ale Romaniei a cantecului „Pui de lei” ca un imn al rugby-ului romanesc.
    
     De ce „Pui de lei”?
    
     Pentru ca, dupa parerea mea, spiritul acestui cantec sa potriveste cu spiritul jocului de rugby.
    
     Pentru ca si rugbystii au „vointa otelita” si „rupti sunt ca din tare stanca”.
    
     Pentru ca are darul de a trezi in strafundul fiecarui roman, flacara unui sentiment de patriotism pur, sincer, curat, nepervertit de demagogie, de superficialitatea si goliciunea discursurilor propagandistice ieftine.
    
     Pentru ca transmite un sentiment de mandrie patriotica, de motivatie, de cutezanta, de imbarbatare.
    
     Pentru ca are forta de a genera un sentiment de patriotism capabil sa conecteze publicul si jucatorii sub stindardul echipelor nationale de rugby.
    
     Pentru ca este foarte, foarte romanesc.
    
     „Pui de lei” poate deveni un reper al identitatii echipei nationale si, implicit, un reper – mic, dar, totusi, un reper - al culturii rugby-ului romanesc. Pentru ca, sa nu uitam, procesul de reconstructie care se desfasoara pe mica Planeta Ovala romaneasca nu se refera doar la echipa nationala, ci, si la reconstructia culturii rugbystice romanesti.
    
     Va fi foarte greu la Tbilisi. Va fi foarte greu impotriva urmasilor lui Tariel, „Viteazul in piele de tigru” din legenda lui Sota Rustaveli. Dar, respectand valoarea, talentul si curajul georgienilor, eu am incredere in darzenia,vitejia, inteligenta, spiritul de sacrificiu si in „vointa otelita” a rugbystilor nostri, „rupti ca din tare stanca”.
    
     Echipa nationala se afla, acum, intr-un moment de restriste. Sa nu uitam, insa, ca tocmai in asemenea momente de restriste trebuie sa apara caracterele, tari, adevarate.
    
     Succes!
    
     Eugen Cionga
     Toronto