Probleme pentru Neath inainte de meciul cu Romania: trei jucatori arestati in urma unei batai in strada
De Redactia Rugby , 02 Aug. 2007

Formatia galeza Neath va fi ultimul adversar al Romaniei in campania de pregatire a Cupei Mondiale, meciul lor cu “stejarii” urmand sa aiba loc pe 11 august la Bucuresti, pe stadionul Arcul de Triumf. Pentru a se pregati cat mai bine inainte de acest joc, “neozeelandezii Tarii Galilor” cum este aceasta echipa supranumita, din cauza tricourilor pe care le poarta, a mers intr-un stagiu la Worcester, la invitatia fostului antrenior al echipei nationale, Mike Ruddock. Ei bine, acolo s-a intamplat ca trei dintre jucatorii echipei sa fie implicati intr-o bataie pe strada, ajungand la politie. Doi dintre ei au fost eliberati fara sanctiuni, insa al treilea a plecat doar pe cautiune si se va intoarce sa mai dea explicatii. Asta pentru ca doi dintre “adversari” au ajuns la spital.
Cei de la Neath sunt nerabdatori sa dea piept cu nationala Romaniei, aceasta fiind marea lor sansa de a arata ca au o echipa puternica si meritau sa mearga si ei in cupele europene, nu doar Newport Dragons. Acesta este un semiconflict pe care Neath il are cu federatia galeza si pe care clubul supranumit “Welsh All Blacks”, din cauza ca joaca in tricouri asemanatoare Noii Zeelande, spera sa-l transeze in favoarea sa. Campioni in intrecerea cluburilor galeze, jucatorii lui Neath au nume cu destula rezonanta, aici sosind recent, spre exemplu, sud-africanul Ockert Booyse, care a evoluat pentru Biarritz in ultimele doua sezoane. Tocmai pentru a se pregati cat mai bine inainte de confruntarea cu Romania, Neath este intr-un stagiu de cateva saptamani la Worcester, unde a acceptat invitatia fostului antrenor al nationalei galeze, Mike Ruddock, care antreneaza acum pe Worcester Warriors.
Se pare insa ca elanul galezilor le-a cam jucat feste, pentru ca trei dintre jucatori au ajuns intr-o seara la politie, cu catuse la maini. Presa locala a relatat cum trei componenti ai formatiei Neath, al caror nume nu a fost nominalizat, au fost arestati in plina strada in urma unei batai in care acestia au fost implicati. Doi dintre ei au fost eliberati dupa un timp petrecut la sectie si au scapat fara sanctiuni. Al treilea insa a plecat doar pe cautiune si va trebui sa se intoarca la sfarsitul lunii pentru a da explicatii suplimentare. Politia engleza este atat de stricta pentru ca “victimele” au facut o vizita prelungita la spital dupa acel incident. “A avut loc un incident minor, din pacate. Vom face o ancheta si vom afla tot ce s-a intamplat. Nimeni nu a fost acuzat de nimic,asa ca nu sunt probleme”, a confirmat si presedintele lui Neath, Geraint Hawkes. Pana la partida cu Romania, Neath va mai juca un meci de pregatire cu Newport Saracens, pe 8 august.
Meciul dintre Romania si Neath va avea loc pe 11 august pe stadionul Arcul de Triumf, de la ora 18:00.
ROMANIA – NEATH
11 august – meci de pregatire
Bucuresti, Stadion Arcul de Triumf
Ora: 18:00
Articole similare

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...

17 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: Rapid București și-a prezentat rugbyștii transferați în pauza competițională
Aflată pe locul 5 înaintea returului ediției 2026 a Ligii de Rugby Kaufland, cu 15 puncte, CS Rapid București a încercat să-și primenească lotul de jucători în această...

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








