Presedintele FRR trebuie sa fie garantul unui campionat echilibrat

     CORESPONDENTA DIN STRASBOURG (FRANTA)
Ne-am intors cu un secol in urma!


     In primul rand, tin sa-i multumesc domnului Vasile Constantin pentru sustinea morala si pertinenta cu care analizeaza situatia actuala din rugbyul romanesc.
     Referitor la situatia campionatului national, am sa va dau punctul meu de vedere. Mai intai, situatia actuala, in care o formatie sa nu aiba adversar in campionat, a mai fost intalnita numai pe la inceputul secolului trecut, perioada in care s-au infiintat primele echipe, si cand Tenis Club Roman a cucerit titlul national de 11 ori.
     Dupa 1945 si pana in 1971, titlul de campioana nationala s-a jucat intre echipele bucurestene Grivita, Steaua si Dinamo, iar formatia care termina pe locul 4 era considerata cea mai buna echipa din provincie. In acea perioada, era o competitie adevarata, disputata, imprevizibila. Se intampla destul de des ca una sau doua din cele trei pretendente la titlu sa piarda la Barlad si astfel sa piarda si campionatul national.

Perioada cand provincia se lupta cu Bucurestiul


     Dupa 1972, cand Timisoara a castigat primul titlu de campioana pentru o echipa din provincie, campionatul a devenit si mai deschis, extrem de interesant si de echilibrat. Unul in care, pe langa cele trei echipe din Bucuresti, cele din Constanta, Baia Mare, Barlad, Petrosani, Timisoara erau capabile sa reziste si chiar sa bata acasa, orice pretendent la titlu.
     Acest lucru a avut ca o consecinta pozitiva cresterea nivelului de joc al echipelor si jucatorilor, pregatirea unei elite serioase, din care cele mai bune elemente compuneau echipa nationala. De fapt, atunci aveam mai multe echipe nationale: prima reprezentativa, echipa secunda (B la noi, A in celelalte tari), universitara, de tineret si de juniori.
     Deci, marile rezultate obtinute in anii 1970-'80 nu au fost intamplatoare. Sa mai punem la socoteala si faptul ca aveam un antrenor federal, in persoana lui Valeriu Irimescu, care jucase in Franta, si care nu antrena nici o echipa de club. Aici puteti gasi cateva aspecte care au facut ca rugbyul romanesc sa inregistreze rezultatele pe care le stiti.
     Care-i realitatea astazi, toata lumea o stie. Exista un singur club care are mijloacele materiale si profita de conjuctura socio-economica pentru a regrupa cei mai buni jucatori din tara (50), utilizand de multe ori procedee nu prea "ortodoxe". Un singur exemplu, de cate ori n-a amenintat Paraschiv un tanar jucator de la un club din provincie, spunandu-i ca daca vrea intr-o zi sa joace in echipa nationala, mai intai sa vina sa semneze la Dinamo. Imaginati-va o clipa ca un tanar jucator cu caracter nu vrea sa se duca la Dinamo. Ce-i ramane de facut? Mai are o singura solutie: sa emigreze in Franta. Ca acolo are mai multe cunostinte. Si sa joace in divizia a 5-a franceza. Si uite asa s-a ajuns la situatia actuala de "nonretour". Cine-i responsabil?

Cum se procedeaza in Comitetul Alsacia-Lorena


     Am sa va redau discutia avuta cu presedintelui FR Rugby, in timpul stagiului de la Tei. Am abordat discutia cu intrebarea: de ce nu inscrie in "Scutul european" o selectionata formata numai din jucatorii din tara, care sa-i pregateasca pentru echipa nationala, cu confruntari serioase si de nivel înalt. Mi-a raspuns ca intrucat campionatul nostru nu mai are prea mare interes, macar sa recompenseze echipa campioana, adaugand ca de departe Dinamo este echipa cea mai buna (i-a dat 80 de puncte Clujului la Bucuresti si 30 la Cluj), iar Paraschiv este cel mai bun antrenor. Deci, in loc sa fie garantul unui campionat echilibrat, disputat, stopand sau franand veleitatile unui club care ar fi avut intentii de hegemonie, a lasat totul la voia intamplarii, aceasta aranjandu-l. La aceasta explicatie, i-am raspuns cu intrebarea: ce face el cu rugbyul romanesc al carui presedinte este? Aflasem cu o zi inainte ca Timisoara nu se mai poate inscrie in campionat; la fel Poli Iasi si Grivita. Raspunsul sau a fost: asta nu-i treaba mea, nici a federatiei. Fiecare sa se descurce... (?!)
     Fiind luat prin surprindere de raspunsul sau, dupa o mica ezitare, am inceput sa-i explic cum se petrec lucrurile în comitetul meu, Alsacia-Lorena, care fiind departe de Midi Pyrenees si de regiunea pariziana, regiuni cu mari traditie in rugby, se confrunta cu aceleasi dificultati ca ale rugbyului din Romania. Am relatat cum procedeaza presedintele Comitetului Alsacia Lorena cand vede ca un club mic, de divizia a 7-a sau a 8-a, este în dificultate. El ia legatura cu presedintele clubului respectiv, se consulta cum sa procedeze, dupa care se deplaseaza in orasul respectiv, vorbeste cu primarul, cu consilierul general, da un interviu in presa locala, face tot ce este posibil pentru a salva rugbyul din orasul respectiv.
     Deci, cu alte cuvinte presedintele comitetului este responsabil de toata "suflarea rugbystica" regionala, prioritatea sa fiind cresterea numarului de practicanti si crearea de noi cluburi.

***


     In viitoarea interventie, voi relata discutiile avute cu cei doi executivi ai FR Rugby referitor la rolul pe care doream si doresc sa-l joc in Franta pe langa jucatorii romani, primele discutii datand din ianuarie a.c.