Precizari legate de eligibilitatea lui Jack Cobden
De Redactia Rugby , 16 Mar. 2017

El a fost adus in lotul Stejarilor la inceputul acestui an, odata cu Eseria Vueti, care insa, apoi, s-a demonstrat ca nu avea drept de joc pentru echipa Romaniei. Situatia, inclusiv in cazul lui Cobden, a fost confuza o perioada, el insusi nestiind exact daca este sau nu eligibil pentru a putea juca in nationala Romaniei.
Pana la urma lucrurile s-au elucidat, iar Cobden poate sa joace fara probleme, situatia lui fiind diferita de a lui Eseria Vueti. Cobden a fost international englez U20, participand chiar la Campionatul Mondial rezervat acestei categorii de varsta, in 2009. World Rugby a venit cu precizari suplimentare, astfel ca, la Regula 8 privind eligibilitatea jucatorilor, a adaugat unele puncte explicative. Cel cu numarul 6 spune clar ca, incepand cu data de 1 iulie 2014, orice jucator care evolueaza la un Campionat Mondial U20, pentru o nationala, se considera ca a jucat pentru acea tara si nu mai poate fi folosit de alta echipa nationala. Numai ca aceasta regula nu se aplica retroactiv, iar Cobden a evoluat pentru englezi, la un Campionat Mondial, in 2009, deci nu intra sub incidenta acestei hotarari.
Interesant este ca Jack Cobden, legitimat in Insula la Leicester Tigers, a jucat cu nationala Angliei la Mondialul U20 in Japonia, unde a pierdut finala contra Noii Zeelande. Acum, dupa debutul contra Belgiei cu doua eseuri, Cobden ar putea ajunge cu nationala de seniori a Romaniei la o alta Cupa Mondiala, tot in Japonia.
Articole similare

16 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 11-A: Rapid a făcut scor cu Gura Humorului, Baia Mare s-a impus pe terenul Stelei / VIDEO
Ultimele două meciuri din etapa cu numărul 11 a Ligii de Rugby Kaufland 2026 s-au încheiat cu victoria favoritelor. În Ghencea, CSM Știința Baia Mare s-a impus cu 33-26 în fața...

14 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 11-A / CSRAP - RCGH: Giuleștenii au nevoie de bonusul ofensiv pentru a rămâne în lupta pentru semifinale
Se anunță un meci interesant în „Parcul Copilului”, mâine (sâmbătă, 15 august 2026), la ora 11.00. Aflată pe locul 5, la 11 puncte de Steaua și la 10 de Baia Mare,...

14 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 11-A / CSASTE - CSMBM: În disputa pentru locul 3, maramureșenii pornesc favoriți
Confruntare de tradiție pe stadionul de rugby din Ghencea, mâine (sâmbătă, 15 august 2026), la ora 11.00. Aflate în lupta pentru locul 3 CSA Steaua București (26...

14 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 11-A / CSDIN - SCMTIM 22-25: Conduși cu 22-0, bănățenii au avut o revenire senzațională cu Dinamo
Meci cu o evoluție a scorului neobișnuită pe stadionul „Florea Dumitrache” din Capitală. Lider la zi, echipa de rugby CS Dinamo București a fost mai pragmatică în prima parte a...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







