Poli Iasi: S-a intors Bas!
De Redactia Rugby , 20 Aug. 2008

Sint ani buni de cind gruparea ieseana n-a mai transferat jucatori experimentati, pe care antrenorii sa-i poata trimite pe teren cu un scop mult mai precis decit acela de a capata rutina la nivelul primului esalon autohton. Daca totusi mai ajungeau jucatori la Iasi acestia abia incheiasera junioratul si le facea cu ochiul o studentie frumoasa in Dealul Copoului.
Dar vara asta parca se macina alta faina la echipa ieseana. Insusi antrenorul principal Constantin Verives pare mult mai linistit. Au fost finalizate deja primele transferuri, pentru altele inca se negociaza, dar, in linii mari, se poate deja spune ca echipa ar putea arata mult mai bine decit sezonul trecut.
In capul listei de transferuri nu poate fi altcineva decit Florin Bas, un jucator caruia rugbiul i-a dat mai putin decit ar fi meritat. Vazut de multi specialisti drept un jucator de echipa nationala nu chiar cu multi ani in urma, Bas si-a facut datoria la Iasi, iar acum s-a intors din Franta probabil pentru a-si incheia cariera aici. Dar la 31 de ani nu se gindeste deloc la acest aspect, pentru ca pe inaintare mai poate juca ani buni inca. "Cucuteanu are 44 de ani si face fata cu brio, iar Florin, la 31 de ani, are tot viitorul in fata. Avem nevoie de experienta sa si sint convins ca echipa se va exprima mult mai bine cu el pe teren", sustine Constantin Verives.
Un alt cistig pentru inaintarea ieseana va fi Formagiu, indisponibil de la inceputul anului. El a suferit o interventie chirurgicala acum trei luni si parcurge etapa finala a recuperarii. "In maxim o luna sper sa-l am apt de joc", sustine Verives.
Pentru juniorii Beldiman si Luca, promovati de la grupa lui Iulian Iftenie de la CSS "Unirea" Iasi, formalitatile au fost finalizate cu succes, la fel putindu-se vorbi si in cazul lui Mihai Alexandru, de la Rulmentul Birlad, care poate evolua ca aripa, dar si in centru.
Simion (Universitatea Cluj) si Ignea (Bucovina Suceava) se afla in pregatire cu formatia ieseana si asteapta rezolvari favorabile pentru a putea ramine la Iasi. "Simion este jucator de linia a III-a si pentru el am depus un memoriu la Federatia Româna de Rugbi. Nu-i exclus sa-l putem lua gratis, dar nu cred ca vom reusi acelasi lucru si cu uvertura Ignea. Pentru el inca negociem grila de transfer", a adaugat Constantin Verives, care ne-a dezvaluit si obiectivul formatiei iesene pentru sezonul viitor. "Ne-am propus un loc intre primele sase. E un obiectiv curajos, dar poate ca a sosit vremea sa ajungem si noi in prima grupa valorica autohtona, nu doar sa fim cei mai buni din a doua", ne-a mai spus antrenorul principal al rugbistilor ieseni, incurajat probabil si de locul al patrulea ocupat de formatia sa la Iasi Sevens, primul turneu din cele trei contind pentru Campionatul National de rugbi in 7.
"A fost un turneu reusit din toate punctele de vedere. Am fost foarte aproape de un loc pe podium, dar infringerea cu 10-12 din finala mica, cu Steaua, n-o putem totusi pune pe seama arbitrajului. La turneul de la Iasi au fost aplicate in premiera nationala ultimele modificari de regulament si poate de aici sa fi plecat unele nemultumiri...", ne-a declarat Corneliu Ghenea, seful sectiei iesene de rugbi.
Acest material a aparut in cotidianul EVENIMENTUL DE IASI, sub semnatura D.Gaspar.
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







