Pledoarie pentru rugby

     Verdele crud al ierbii imi inspra ideea de viata, de lumina, de desfatare. Il alatur negresit cu o galagie linistitoare de glasuri de copii , un tapsan se cere calcat de copiii care alearga, altfel parca nu-i verde sau este un verde fals, fara suflet.
     Ma plimb prin ‘”Babes,”-privesc locul din “fata cabanei” cu ronduri de flori si aud liniste. Ma intorc si privesc terenul strajuit de H-uri si ma doare linistea lui. Este bine imprejmuit, iar la intrare este chiar si un paznic pentru a opri intrusii.Oare daca din senin ar veni o ceata de copii ar fi in stare sa-i opreasca? Oare ce culoare are terenul? Nu-i desigur verde, caci altfel s-ar auzi copiii. M-am hotarat sa-i caut, ca sa inverzesc terenul, pe care de altfel il iubesc, insa numai verde. Ma gandesc ca poate sunt pe alt teren. Alaturi o cusca enorma ingradita pana sus cu plasa, iar inauntru este o disputa apriga cu o minge de fotbal…interesant cati arbitreaza! Neindoios ca nu sunt aici copiii, poate pe terenul de alaturi.
     Si aici se joaca acelasi joc de-a latul terenului, dar nu sunt copiii. Stiu un loc imediat in afara parcului la iesirea spre Manastur si unde imi placea sa vad copiii cartierului disputandu-si o minge. Sper sa-i gasesc acolo! Deziluzie totala: sperantele mele s-au spulberat trasnite de imensitatea zidului cu zece etaje inaltat peste noapte. Parca am patruns in lumea basmelor unde neo-capcaunii mancatori de spatii verzi si-au facut din nou de cap, inca o victima inca o victorie a jivinelor cu fata umana ascunsa perfect sub masca perfida a noului om de afaceri care adulmeca mai eficient decat un prepelicar orice coltisor verde pe care cu imensa satisfactie planteaza munti de beton sub diferite forme. De feti frumosi care sa omoare balaurul ducem lipsa, caci balaurul este atat de siret incat stie cum sa-l ademeneasca pe voinic Din nenorocire tendonul lui Ahile a ramas vulnerabil si asa griul se intinde tot mai mult …pana in sufletul meu.
     Obosit, caut mai departe, Ii gasesc la coltul blocurilor, discutand in grupuri mici .Cu gesturi teatrale vorbesc despre ultimul film de la televizor, Rambo sau Bruce Lee, exemplificand asupra burlanului cu piciorul la nivelul capului sau simuleza interventia cu o arma cu laser sau racheta teleghidata cu ceva care neaparat trebuie sa distruga tot. Nimic despre ofloare nimic despre o frunza nimic despre un joc, nimic despre un ras cristalin nimic despre culoaea verde.
     M-am hotarat sa-i deturnez, sa-i rup de langa non-valori si sa le prezint alceva, sa-i invit sa aprecieze singuri daca-i tentant. Ii invit sa joace rugby. La propunerea mea sunt sigur ca ma vor intreba : DE CE TOCMAI RUGBY? Chiar asa, de ce tocmai rugby? Oare dupa o viata plina de rugby mi-am pus vreodata aceasta intrebare? Oare eu l-am ales sau el m-a ales pe mine? Cred ca pentru mine a fost ceva firesc fara “de ce?”, am jucat rugby si atat. Acum imi dau seama ca a fost “iubire la prima vedere”. Stiu precis: eram cu prietenii mei de la I.C.F. in tribuna I-a a ‘bijuteriei furate”stadionul Republicii, 24 Mai 1953, meciul Romania –Italia. A fost sa joc Rugby asa cum Hilary a urcat pe everest PENTRU CA EXISTA! Dar eu va trebuie sa explic copilului si altfel.
     Ai vazut vreun meci de rugby? Ti-a placut cum aratau jucatorii? Vrei sa fi si tu asa puternic ca si ei? Vei sa fi asa curajos? Vrei sa fi asa respectat? Vrei sa fi aplaudat cand echipa ta castiga? Vrei sa fi in stare sa-i fentezi, sa alergi sa-i depasesti si sa marchezi? Vrei ca deasupra tuturor sa sari si sa prinzi mingea? Vrei sa stii sa treci mingea printer buturi ? Vrei sa ai prieteni multi si buni? Vrei ca in viata sa fi darz si hotarat ? Vrei sa inveti sa stii sa strangi din dinti?? VINO la RUGBY si vei creste frumos!
     Dar dumneavoastra de ce ati jucat si ce va placut?
     In primul rand pentru ca am gasit o echipa. M-am simtit implinit in NOI si nu in EU. Am simtit din primul moment ca am gasit o familie. Mi-a placut sobrietatea celor ce reuseau o incercare pe care o consideram a noastra fara tumbe de saltimbanc. O bataie pe umar era totul. Am inteles ca o gramada este cel mai elocvent efort colectiv, ca se poate marca cu gramada si ca aici poate evolua cel mai ilustru erou anonim. Am stiut sa ne impartim frateste aplauzele si, de ce nu, si infrangerile.
     Tot aici am invatat ce inseamna respectul fata de adversar, care niciodata nu a fost un dusman ci un prieten ce joaca acum la adversar, care ma stimeaza pe mine asa cum il stimz si eu.
     Am invatat codul nescris al respectului.
     Respect un adversar cand il plachez dur, dar nu cu ura, cand ii dau mana sa se scoale de jos, cand il protejez in gramezi sau moluri prabusite, cand marchez si cand nu-l las pe el sa marcheze, cand nu-l obstructionez, cand gresesc si-i ofer mingea sa joce, cand ma retrag din o pozitie neregulamentara ce i-ar incomoda atacul, cand evit placajul periculos, cand accept fara reprosuri ca mi-a marcat, cand nu vociferez la deciziile arbitrului, cand il felicit dupa fluierul final, cand il aplaud la iesirea de pe teren, cand stau la masa cu el dupa meci, cand il salut cu placere oricand il intalnesc, cand il ajut ori de cate ori are nevoie…si toate acestea in virtutea legii ”respecta si vei fi respectat!”
     Aceasta stare de spirit a trecut si in tribuna pentru ca acolo sunt in mare majoritate actuali si fosti jucatori de rugby, care sunt mandri ca au jucat rugby fara sa conteze la ce nivel, echipa clasei a scolii sau in nationala. Ei se simt rugbysti si se comporta ca atare, ei se considera parte din meci. Este un sentiment ce te infioara pe marile stadioane cand zeci de mi de inimi canta. Este o stare de evlavie, de plenitudine.
     Nu pot sa nu-mi amintesc sarbatoarea ce a cuprins intreg stadionul Olimpic din Sidney de la firul ierbii pana la ultima loja in ziua meciului final al cupei mondiale 2003. Stadionul a inflorit imbracat parte in alb-rosu, parte in galben-verde, iar “God Save the Queen si Waltzing Matilda” au infiorat zecile de mii de oameni ce respectuos s-au ridicat in picioare. Meciul s-a desfasurat in valuri de urale si cantece “Swing Low”dominand ori de cate ori englezii isi incurajau echipa. La sfrsitul meciului, cand Australia regeste a acceptat infrangerea iar Anglia a realizat marea victorie, am asistat la cea mai frumoasa lectie de fayr –play, cand, dupa terminarea meciului, englezii au ramas pe stadion mai mult de o ora cantand iar in tribuna oficiala toata lumea a felicitat deopotriva reprezentantii celor doua mari puteri in rugby.
     Oare mai trebuie sa ma intreb: “de ce tocmai Rugby?”
    
     Mircea Rusu