Oare stim pe cine injuram ?

     Cu siguranta ca nu ne punem problema pe cine, de ce si cu ce drept injuram in jurul terenului de sport sau de rugby, in acest caz. Cine pot fi cei pe care spectatorii, antrenorii si, de multe, prea multe ori, jucatorii ii injura ? Ei pot fi din punct de vedere al varstei, copiii, nepotii, fratii si chiar tatii celor care injura, doar pentru ca asa simt domniile lor, pentru ca mania si ura o iau de cele mai multe ori inaintea ratiunii.
     Din fericire si sper din tot sufletul sa ramana asa, injuraturile vin dinspre exterior inspre interior, mai precis din afara terenului inspre cei aflati in teren. Spun ca as dori sa ramana asa pentru ca cei injurati nu sunt intotodeauna arbitrii, din pacate si jucatorilor le sunt adresate invective si trivialitati.
     Ar fi bine de stiut cu ce se ocupa in viata de zi cu zi cei carora le pomenin intreg arborele genealogic , cu sau fara argumente reale, solide, dar nu stiu daca orice fel de argument ar da cuiva dreptul de a blama, injura pe cineva, mai ales la rugby, acolo unde ar trebuie sa primeze un climat de decenta, bun simt si, de ce nu, o educatie aleasa. Spun educatie aleasa deoarece nu demult rolul sportului in general si al rugbyului in special era si cred ca va ramane acela de a cladi si cizela caractere care mai tarziu sa ajute la insanatosirea unei societati destul de bolnave si erodata de problemele zilelor pe care le traim.
     Si ca sa trec la concret, sa stiti ca cei pe care ii injurati nu provin din canalele tranzitiei, ci sunt: militari, fosti internationali care au facut istorie pe vremea cand evoluau in reprezentativa tarii noastre, sunt politisti, sunt profesori universitari, profesori de liceu, sunt inalti functionari ai unor importante banci din Romania, sunt administratori ai metroului bucurestean, mecanici de metrou, care au o responsabilitate imensa, sunt inspectori in cele mai mari societati de audit din Romania, sunt ciberneticieni, aviatori, marinari, absolventi de facultate cu specific sportiv, agricol, inginerie si multe alte indeletniciri, de care toti care au imbratisat cariera de arbitru sunt mandri.
     Sunt mandri pentru ca, pe langa familii si serviciu, isi mai fac timp sa desfasoare o activitate deloc simpla, deloc la indemana oricui, o activitate care te tine departe de familie uneori, care te face sa-ti creezi obligatii la serviciu pentru a te putea bucura de PLACEREA DE A ARBITRA. Lucrul cel mai important pentru a deveni arbitru este sa-ti placa si sa te bucuri din suflet de ceea ce faci.
     Sunt doar o parte din activitatile profesionale ale arbitrilor nostri, fiecare fiind mandru de ceea ce face si sperand ca acum cand stim cu totii ca sunt si ei oamnei vor fi respectati, Trebuie sa admitem ca aidoma lumii intregi “nimeni nu-i perfect” si deci nici ei nu sunt perfecti, dar vor cu tot dinadinsul sa se apropie de perfectiune.
     Le dorim succes si lor si celor care stau in exteriorul spatiului de joc.
    
     Emil Pirtoc
     Presedinte CCA