O cupa mult prea greu de pastrat…

     M-am numarat printre cei patru ziaristi care au avut nebunescul curaj de a se urca in anticul (fara ghilimele…) Antonov 24 care a purtat echipa nationala la Tbilissi, anul trecut, pentru finala Cupei Europene a Natiunilor. Fusesem ofiter de presa al "frunzei de stejar" la Rugby World Cup 1999, iar secretarul general al FRR din acea perioada a considerat ca nu sunt un pericol prea mare pentru jucatorii convocati, astfel incat am putut zbura in acelasi avion. As fi mers si pe aripa, pentru ca, efectiv, a meritat. O atmosfera de senzatie in lot, un antrenor iubit de jucatori (dar, din nefericire, doar de ei…), o primire superba din partea gazdelor, un meci spectaculos, peste 45.000 de spectatori si un rezultat daca nu onorant, cel putin normal. Ne-am intors acasa cu o frumoasa cupa si toata lumea a fost multumita.
     Au trecut doar douasprezece luni de la acel fericit eveniment, iar roata istoriei zbuciumate a rugbyului romanesc s-a tot invartit. Secretarul general s-a schimbat, iar antrenorul principal de atunci s-a intors in tara lui expediat la pachet de o conspiratie mult mai preocupata de acoperirea unei incompetente crase decat de rezultatele pe termen lung ale echipei nationale; unii oameni au ramas insa la posturi: activistii de partid mor intotdeauna cu arma in mana… Semnatarul acestor randuri, dupa ce a fost o noua perioada ofiter de presa, a trecut din nou in opozitie. Convins de faptul ca FRR a pornit intr-o directie care nu poate fi, in nici un caz, si directia lui. Dar a ramas alaturi de sportul cu balonul oval.
     Nu am mai avut norocul sa fiu alaturi de "tricolori" si in acest an, lista ziaristilor acreditati dovedindu-se neincapatoare. In plus, am aflat, reprezint o publicatie de care Federatia Romana de Rugby nu a auzit (si cred ca nici nu vrea sa auda). Alaturi de… zecile de articole scrise pe marginea meciului cu Georgia, eventualul meu reportaj nu putea fi decat un fir de nisip pe o plaja imensa. Persoanele care se ocupa cu imaginea in cadrul FRR mi-au analizat dosarul si au dat sentinta: nu se va emite nici o acreditare pe numele Florin Campeanu! Cum tin foarte mult la numele meu, am hotarat sa nu mi-l schimb si, in consecinta, am luat loc in tribunele stadionului Steaua, fiind foarte aproape de "glasul spectatorului". In treacat fie spus, la masa presei s-au ratacit doar cativa jurnalisti extrem de preocupati de spargerea semintelor de bostan. Ca dovada, dintre cele cateva randuri aparute in presa, 90% erau culese de pe fluxul agentiilor Mediafax si Rompres…
     Nu vreau sa fac nici o comparatie intre Georgia-2000 si Georgia-2001 pentru ca sunt constient de faptul ca exista alti specialisti mult mai in masura sa o faca. Ar fi suficient sa prezint rezultatele si dumneavoastra, stimate cititor, ati intelege ca ceea ce s-a intamplat pe Steaua II este, ori un accident nefericit, ori o consecinta normala a modului catastrofal in care rugbyul romanesc este condus. Ca am pierdut Cupa Europeana a Natiunilor nu este o tragedie. Tragic se intrevede doar viitorul, daca se va continua in acest fel. Pentru ca este o mare diferenta intre 45.000 si 2.500 de spectatori, intre un stadion national si unul de… antrenament (e drept, cu un gazon superb), intre o echipa cu un antrenor strain (pastrat, cu incapatanare, de vreo trei ani, chiar si dupa esecul de anul trecut) si una la conducerea caruia s-au perindat o duzina de tehnicieni, intre o reprezentativa nationala care intra pe teren dornica de victorie si una care trateaza un meci capital ca fiind o plimbare in Herastrau.
     Una peste alta, domnilor, Georgia ne-a dat clasa! O tara in care exista o Scoala Nationala de Minirugby (in realitate, nu pe hartie cum se lauda altii) se poate gandi cu incredere la urmatoarea etapa ce trebuie parcursa pentru a intra in lumea buna, schimbul de maine este asigurat. Va fi privita cu simpatie, iar banii de la IRB care ajungeau in Romania si-ar putea schimba, curand, tara de destinatie. Privita dintr-un punct simplu de vedere, aceasta infrangere este o mana cereasca pentru Federatia Romana de Rugby. Cel mai inalt for al rugbyului romanesc a scapat de apasatoarea grija a pastrarii Cupei Europene a Natiunilor. Georgienii o vor pazi, desigur, mult mai bine. Si nu cred ca gresesc afirmand ca nu vom mai vedea multa vreme frumosul trofeu acordat de FIRA – AER. Nostalgicilor le putem pune la dispozitie, contra cost, un set complet de fotografii… De altfel, la banchet, presedintele FRR se declara multumit ca… a economisit un miliard de lei reprezentand prima promisa jucatorilor romani pentru victorie.
     Meciul Romania – Georgia s-a incheiat. Vom ramane cu stigmatul infrangerii, cu imaginea unui Corodeanu plangand la final de suparare si a unui Mitu care a smuls, de nervi, tot gazonul din preajma bancii de rezerve. Din pacate, rugbyul se joaca in XV. Mai este nevoie de un cuplu unit de antrenori, de un secretar general, de un presedinte, de un ofiter de presa, de un doctor, un fizioterapeut… Atata timp cat ne vom mandri doar cu faptul ca am schimbat mocheta in sediul FRR, ca am inceput constructia unui gard nou sau ca am "informatizat", cu banii altuia, FRR (desi doar un angajat se pricepe sa deosebeasca o tastatura de un monitor) nu are sens sa mai emitem pretentii in rugbyul mondial. "Tractoristii" din Georgia, asa cum au fost denumiti de spectatori, vor continua sa are cu spor ogorul sportului cu balonul oval, asa cum o fac de ani buni, cu o constiinciozitate care, pe vremuri, ne era si noua specifica. In aceste conditii, mi-e teama rau de tot sa merg la anul la Tibilissi!
NOTA REDACTIEI:


     Acest material a aparut in numarul 1 (martie 2001) al newsletter-ului "RUGBY info".
     Reproducerea integrala (sau a unor fragmente) a acestui grupaj se face numai cu acceptul scris al FEST (Fundatia pentru Formarea si Educarea prin Sport a Tinerilor).