Noua Zeelanda si Africa de Sud vor disputa finala Campionatului Mondial
De Redactia Rugby , 17 Apr. 2003

Noua Zeelanda si Africa de Sud sunt cele doua echipe care isi vor disputa anul acesta finala Campionatului Mondial de Juniori sub 19 ani. In semifinalele acestei competitii, disputate ieri, neozeelandezii au trecut extrem de greu de Argentina, 27-24, reusind lovitura de penalizare decisiva abia in ultimele minute ale partidei, cand scorul era 24-24. Africa de Sud a invins Franta, tara gazda, la fel de greu, 20-15, dupa ce la pauza a condus la o diferenta de doar un punct, 10-9. Cele doua invinse vor juca pentru locurile 3-4. Finalele si celelalte partide pentru stabilirea clasamentului vor avea loc duminica, 20 aprilie.
Ieri seara s-au stabilit finalistele editiei 2003 a Campionatului Mondial de Juniori sub 19 ani. Acestea vor fi Noua Zeelanda si Africa de Sud, care au trecut in semifinale de Argentina, 27-24, respectiv Franta, 20-15.
Intalnirea dintre Noua Zeelanda si Argentina a fost una cu adevart dramatica. Neozeelandezii erau cotati ca favoriti certi, si dupa ce au condus cu 17-11 la pauza si au inscris un eseu in primele minute ale partii secunde se parea ca vor castiga fara probleme. Nu a fost insa deloc asa, pentru ca Argentina a revenit senzational si a egalat la 24 pana in minutul 65, inscriind asadar 13 puncte. Iar situatia parea si mai dezastruosa pentru "All Blacks", dat fiind ca ei au evoluat in ultimele minute cu un jucator mai putin. Miah Nikora a adus insa punctele salvatoare dintr-o lovitura de penalizare in ultimele minute, naruind sperantele argentinienilor intr-o prezenta in finala mare.
In cealalta semifinala, nici Africa de Sud nu a avut o misiune usoara in fara Frantei, tara gazda. La pauza jocului scorul a fost doar 10-9 pentru sud-africani, si se anunta o repriza secunda "de foc". Nu a fost insa asa, pentru ca gazdele acestei competitii au marcat inca un eseu si o lovitura de penalizare, in timp ce francezii nu au reusit sa puncteze decat prin doua lovituri de penalizare.
Astfel, finala mare, pentru locurile 1-2, va fi intre Noua Zeelanda si Africa de Sud, adica intre formatiile care la editia anterioara au ocupat locurile 1, respectiv 3. Finala mica o vor disputa Franta, locul doi anul trecut, si Argentina.
In lupta pentru o pozitie mai buna in clasament, Irlanda a trecut de Scotia, 28-22, iar Anglia de Tara Galilor, 15-11, astfel ca ele isi vor disputa locurile 5-6, lasandu-le pierzatoarelor pozitiile 7-8. Japonia a invins si Italia, dupa Romania, 29-10, iar Georgia a trecut de Rusia, 16-8, in disputa pentru locurile 9-12, in timp ce Romania a pierdut in fata Namibiei, 11-16, iar Canada in fata Coreei, 10-15, pentru locurile 13-16.
Marea finala va avea loc duminica, 20 aprilie, de la ora 18:00, ora Romaniei, pe stadionul din Bondoufle. Cu doua ore inaintea ei, pe acelasi stadion, se va juca finala mica. In aceeasi zi sunt programate si restul meciurilor de clasament, insa incepand cu ora 11:00.
REZULTATE
LOCURILE 1-4
Noua Zeelanda - Argentina 27-24
Franta - Africa de Sud 15-20
LOCURILE 5-8
Irlanda - Scotia 28-22
Tara Galilor - Anglia 11-15
LOCURILE 9-12
Italia - Japonia 10-29
Georgia - Rusia 16-8
LOCURILE 13-16
Namibia - Romania 16-11
Canada - Coreea 10-15
FINALELE
Locurile 1-2
Noua Zeelanda - Africa de Sud
Locurile 3-4
Argentina - Franta
Locurile 5-6
Irelanda - Anglia
Locurile 7-8
Scotia - Tara Galilor
Locurile 9-10
Japonia - Georgia
Locurile 11-12
Italia - Rusia
Locurile 13-14
Namibia - Coreea
Locurile 15-16
Romania - Canada
Articole similare

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...

17 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: Rapid București și-a prezentat rugbyștii transferați în pauza competițională
Aflată pe locul 5 înaintea returului ediției 2026 a Ligii de Rugby Kaufland, cu 15 puncte, CS Rapid București a încercat să-și primenească lotul de jucători în această...

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.








