Ne miscam mai repede!

     Nu cu mult timp in urma, am avut privilegiul de a urmari un rezumat al meciului pe care echipa Romaniei l-a disputat la Cardiff, in 1979. Fireste ca vizionarea in premiera (pentru mine) a fazei din care Marin Ionescu a inscris acea incercare antologica, dupa ce a plutit prin aer vreo doi metri, pe deasupra a trei adversari care incercau sa-l faca una cu pamantul, mi-a facut o deosebita placere. Dincolo de revederea emotionanta a marilor internationali din deceniul 8 si de concluzia ca acel meci pierdut la limita (12-13) ar fi putut, foarte bine, sa fie castigat de ai nostri, m-a socat ritmul in care s-a derulat intalnirea. Unul care, daca ar fi sa-l suprapunem pe acela intalnit in rugbyul de astazi, ar da aceeasi senzatie a valsului privit prin comparatie cu samba.
    
     In fapt, astazi, nu numai in rugby evenimentele, atat cele din teren, cat si acelea din afara lui, au inceput sa se deruleze tot mai rapid, ci si in viata noastra, aceea de zi cu zi. Lumea se invarte tot mai repede si cred ca nimeni nu poate sa contrazica aceasta afirmatie.
    
     Ce concluzie s-ar putea trage din aceasta constatare? Ca ceea ce putea sa faca un singur om in urma cu 20-30 de ani cade astazi in sarcina mai multor persoane. Sau, folosind alte cuvinte, ca printr-o specializare tot mai profunda individul nu prea mai are timp acum sa se ocupe si de alte activitati, fie ele chiar si complementare aceleia de care raspunde in mod direct.
    
     Condusi de aceasta logica, este usor de inteles si de ce alaturi de marile echipe de rugby ale momentului intalnim grupuri tot mai numeroase de specialisti (antrenori, medici, masori, psihologi, fizioterapeuti, informaticieni etc) care lucreaza pentru ele. Si ca evolutia rugbyului romanesc, atat la nivelul echipelor reprezentative, cat si a acelora de club, a fost franata tocmai de absenta acestora. Oricat de frumos, de valoros si de competent ar parea la prima vedere, antrenorul roman de rugby nu poate, in acest moment, sa se mai ocupe (si) de problemele organizatorice ale echipei sale. Iar daca el se afla totusi in aceasta situatie, atunci o face neglijand adesea pregatirea tehnica si tactica a elevilor sai.
    
     Continuand sa mearga pe mana unui "factotum", situatie care nu poate fi justificata la nesfarsit prin lipsa resurselor, rugbyul romanesc nu va avea nici o sansa de progres. Ci va trai doar din amintirea victoriilor de altadata, cele invocate uneori, de catre anumiti federali fosti mari internationali, drept alibi pentru nereusitele pe care le inregistreaza azi, din postura de conducatori.
    
NOTA REDACTIEI:


     Acest material a aparut in numarul 1 (martie 2001) al newsletter-ului "RUGBY info".
     Reproducerea integrala (sau a unor fragmente) a acestui grupaj se face numai cu acceptul scris al FEST (Fundatia pentru Formarea si Educarea prin Sport a Tinerilor).