Meciul anului in Copou
De Redactia Rugby , 05 Oct. 2002

Partida Romania - Spania se va disputa astazi, de la ora 14.30, pe Stadionul Emil Alexandrescu. In deschidere, de la ora 13.15, va concerta trupa SISTEM. Intrarea spectatorilor va fi libera. ZIUA de Iasi este partener media la aceasta confruntare sportiva de interes national si international.
Pe stadionul Emil Alexandrescu din Dealul Copoului, astazi, incepand cu ora 14.30, Romania va intalni Spania in ultimul joc din grupa preliminara B a Cupei Mondiale de Rugby, cu turneul final in 2003, in Australia. Pentru a ajunge la turneul final de la Antipozi, purtatorii "frunzei de stejar" trebuie sa castige partida impotriva ibericilor si, in acest fel, palmaresul nostru va ramane pozitiv, tricolorii avand pana acum 17 victorii in cele 18 partide disputate. Romania se poate califica la turneul final chiar si in urma unui rezultat de egalitate, dar numarul inscris de eseuri trebuie sa fie superior celui spaniol.
Ieri, la restaurantul Carafa din incinta Iulius Mall, FR Rugby, in colaborare cu firma Orange, au organizat conferinta de presa oficiala dinaintea partidei. Au participat la ea presedintele FRR Octavian Morariu, managerul echipei noastre, Enciu Stoica, antrenorul Bernard Charreyre, capitanul echipei Alin Petrache si ofiterul de presa FRR Florin Campeanu. Din partea oaspetilor au fost prezenti antrenorul Pierre Perez si managerul lotului Juan de Luque. Din partea firmei Orange, sponsorul FR Rugby, au participat Mihai Turcu si Amalia Fodor.
Au fost anuntate formatiile de start
Enciu Stoica a precizat ca meciul de maine este de o importanta capitala pentru ambele formatii si a anuntat echipa de start a Romaniei:
Petru Balan (nr. 1 pe tricou), Marius Tincu (2), Silviu Florea (3) - Ovidiu Tonita (4), Cristian Petre (5) - Florin Corodeanu (6), Alexandru Manta (7), Alin Petrache (8 - capitanul echipei) - Cristian Podea (9), Ionut Tofan (10) - Mihai Vioreanu (11), Romeo Gontineac (12 - vice-capitanul echipei), Valentin Maftei (13), Cristian Sauan (14) - Gabriel Brezoianu (15). Rezervele nationalei noastre vor fi: Petrisor Toderasc (16), Razvan Mavrodin (17), Sorin Socol (18), George Chiriac (19), Petre Mitu (20), Remus Lungu (21), Marius Picoiu (22). Antrenorii echipei sunt Bernard Charreyre (principal), Rada Trnyancsev si Haralambie Dumitras (ambii, secunzi). Consilierul tehnic este Theodor Radulescu. Din lotul echipei noastre, jucatorii Brezoianu, Toderasc si Chiriac au evoluat nu cu mult timp in urma la Poli Agro Nena Iasi, iar Corodeanu a facut junioratul la CFR Iasi.
Managerul spaniol Juan De Luque a mentionat si el primul 15 al oaspetilor, alcatuit din: Javier Salazar (1), David Monreal (2), Jose Ignacio Zapatero (3) - Carlos Souto (4), Steve Tuineau (5) - Romiro Garcia Salazar (6), Ivan Criado (7), Javier Castano (8) - Jorge De Urquiza (9), Marc Ventura (10) - David Martin Cifuentes (11), Manuel Cascara (12), Alvar Enciso (13), Jose Inganio Inchausti (14) - Victor Barrio (15). Ca rezerve vor figura: Marcos Mella, Jose Maria Bohorquez, Luis De La Maza, Ignacio De La Maza, Pablo Feijoo, Marc Boix, Pablo Sanchez. Antrenor principal: Pierre Perez (principal) si Jorge Molinero (secund). Director Tehnic: Carlos Bernardos.
Partida de la Iasi va fi condusa de Alan Lewis, judecatorii de margine fiind S. McDowell si A. McDowell (toti trei din Irlanda). Arbitrul de rezerva va fi romanul Mircea Paraschivescu, iar supervizorul meciului va fi italianul Gianni Romano. Managerul iesean al meciului din Copou va fi procurorul financiar Victor Codreanu, cel care a facut ca partida de rugby Romania - Spania sa aiba loc in conditii dintre cele mai prielnice.
Emotiile sunt foarte mari
Octavian Morariu, presedintele FR Rugby a mentionat in cadrul aceleiasi conferinte de presa: "Am ales Iasul pentru a gazdui acest meci, din doua motive: Romania s-a pus in situatia de a juca partida decisiva pe teren propriu, iar apoi orasul dumneavoastra este un centru important al rugby-ului romanesc, care a aniversat recent si 50 de ani de existenta. Sansele de castig sunt 50 % pentru fiecare echipa, dar baietii nostri sunt hotarati sa ofere publicului iesean si rugby-ului romanesc o noua calificare la Cupa Mondiala. Emotiile sunt mari, miza e mare, iar jucatorii vor face tot ce le sta in putinta pentru a invinge". Antrenorul Bernard Charreyre a mentionat: "Aspectul emotional e foarte important. Mama mea este spaniola, antrenorul Spaniei si cu mine suntem francezi, dar maine vor juca Romania si Spania. Cel mai mare dusman al jucatorului roman e el insusi, de fapt, acest lucru e valabil la toti sportivii latini. Ma bucura faptul ca aici, la Iasi, sunt multi oameni cunoscatori de rugby".
Din echipa Spaniei nu va lipsi nimeni
Antrenorul francez al echipei Spaniei, Pierre Perez, a mentionat si el urmatoarele: "Eu am venit sa ajut echipa Spaniei pana la meciul de maine. Maine nu va lipsi nimeni de la noi. E mai usor sa-i faci pe tinerii jucatori sa evolueze pe teren la nivel inalt. Eu sunt din Franta si este prima data pentru mine cand pregatesc o partida de calificare la Cupa Mondiala. Vrem sa invingem o echipa cu multi jucatori care evolueaza, de fapt, in Franta".
In final, raspunzand intrebarii reporterului ZIUA de Iasi, presedintele FRR Octavian Morariu a remarcat: "Recunosc ca niciodata nu am jucat in Romania cu 15.000 de spectatori in tribune si sper ca acest lucru sa fie de bun augur. Noi, de fapt, am ales Iasul ca loc de disputare a partidei si pentru caldura si fidelitatea publicului local. Totodata, am vrut sa subliniem Iasul in contextul rugby-ului romanesc". Pentru toti fanii de maine, din Copou, transmitem o singura rugaminte: sa scandam cu totii "Hai Romania!" din primul si pana in ultimul minut al disputei si victoria va fi de partea noastra.
NOTA REDACTIEI
Acest material a aparut astazi, 5 octombrie, in cotidianul "ZIUA DE IASI" sub semnatura Dan Teodorescu.
Articole similare

25 Aug. 2026
ROMÂNIA / MINI-RUGBY: Pe stadioanele de rugby Steaua și „Arcul de Triumf” se dispută Memorialul „Adrian Andronic”
În organizarea Asociației Municipală de Rugby București (AMRB), în parteneriat cu Federația Română de Rugby (FRR), Clubul Sportiv al Armatei Steaua și Asociația...

23 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Fostul internațional Gheorghe Caragea are nevoie de sprijin financiar pentru a-și achiziționa o proteză
Jucător emblematic al echipei de rugby a României, Gheorghe Caragea (67 de ani) se confruntă cu probleme de sănătate de multă vreme. Fostul internațional are nevoie de sprijin financiare...

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / SCMTM - CSASTE 42-35: Bănățenii au obținut victoria pe final, bucureștenii s-au ales cu bonusul defensiv
Meci pe muchie de cuțit la Timișoara, în etapa cu numărul 12 a Ligii de Rugby Kaufland 2026. SCM USV a obținut o victorie muncită (42-35) după ce a condus și la pauză (21-20). Gazdele...

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / CSRAP - CSMBM 33-38:
Ultimele meciuri dintre Rapid și Baia Mare la rugby
22 august 2026: Rapid - Baia Mare 33-38
25 aprilie 2026: Baia Mare - Rapid 18-12
16 august 2025: Rapid - Baia Mare 13-48
18 aprilie 2025: Baia...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / RCGH - CSUCJ 5-45:

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / CSRAP - CSMBM 33-38:






