Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

Meci test de rugby la Wrexham

Meci test de rugby la Wrexham
     Romania va intalni Tara Galilor pentru a opta oara. In lotul tricolor sunt inclusi si Pepe Toderasc, George Chiriac si Gabi Brezoianu, fostii jucatori ai echipei Poli Agro Nena Iasi.
     Echipa reprezentativa de rugby a Romaniei va sustine pe 1, 5 si 9 noiembrie trei meciuri test in Marea Britanie. Astazi, elevii lui Bernard Charreyre se vor confrunta cu puternica echipa a Tarii Galilor pe Stadionul "Racecourse" din Wrexham, incepand cu ora 21.30. Pe 5 noiembrie, Romania va intalni echipa secunda a Scotiei (denumita Scotia A), la Aberdeen, de la ora 16.00, iar pe 9 noiembrie tricolorii se vor confrunta cu prima reprezentativa a Scotiei, la Edinburgh, de la ora 18.30.
     Referitor la partida din aceasta seara, sa mentionam ca nationala Romaniei a jucat pana acum de sapte ori impotriva Tarii Galilor, dintre care cinci partide intra in palmaresul oficial al echipei noastre, celelalte doua fiind catalogate ca meciuri amicale, deoarece au fost disputate impotriva Tarii Galilor XV si Tarii Galilor A. Echipa noastra a reusit sa invinga de doua ori, in 1983 si 1988, ultima oara in deplasare, fiind invinsa de alte cinci ori. Cea mai categorica victorie a "frunzei de stejar" a fost inregistrata in 1983, cand am castigat cu 24-6, iar infrangerea la cea mai mare diferenta de scor a fost consemnata in 2001, cand am pierdut cu 9-81. Conform site-ului www.rugby.ro, meciurile disputate pana acum au fost:
     - 6 octombrie 1979 (Cardiff): Tara Galilor XV - Romania 13-12 (meci amical);
     - 12 noiembrie 1983 (Bucuresti): Romania - Tara Galilor 24-6 (meci test);
     - 10 decembrie 1988 (Cardiff): Tara Galilor - Romania 9-15 (meci test);
     - 17 septembrie 1994 (Bucuresti): Romania - Tara Galilor 9-16 (preliminariile Cupei Mondiale);
     - 24 mai 1997 (Bucuresti): Romania - Tara Galilor A 33-42 (meci amical);
     - 30 august 1997 (Wrexham): Tara Galilor - Romania 70-21 (meci test);
     - 19 septembrie 2001 (Cardiff): Tara Galilor - Romania 81-9 (meci test);

Galezii au facut o schimbare in lotul de jucatori


     Antrenorul galez Steve Hansen a fost obligat sa faca o schimbare in lotul de jucatori pe care l-a convocat pentru partida test cu Romania, de astazi, de la Wrexham. Tehnicianul gazdelor a fost nevoit sa renunte la Robin McBryde, de la Llanelli, care s-a accidentat la ultimele antrenamente si in locul sau a fost convocat Andrew Lewis. Acesta este pilier si evolueaza la Cardiff. Lewis are 27 de selectii in echipa nationala si evolueaza la una dintre echipele de top galeze, iar cu aceasta convocare a sa ridica numarul celor sositi de la Cardiff la echipa nationala la patru.
     Lotul Tarii Galilor este urmatorul: Ryan Powell, Stephen Jones, Craig Morgan, Rhys Williams, Tom Shanklin, Mark Jones, Gareth Thomas, Neil Jenkins, Dwayne Peel, Sonny Parker, Andrew Lewis, Ben Evans, Gavin Thomas, Gareth Llewellyn, Scott Quinnell, Robert Sidoli, Martin Madden, Michael Owen, Steve Williams, Mefin Davies, Gethin Jenkins si Colin Charvis.

Vasile Ghioc e ultimul sosit


     In cantonamentul nationalei Romaniei de la Wrexham a sosit si Vasile Ghioc (Dinamo), ultimul jucator chemat de antrenorul Bernad Charreyre pentru partida test cu Tara Galilor.
     Tehnicianul nostru francez a tinut sa pregateasca partida cu galezii cat mai bine din punct de vedere al fortei, in special pe gramada. "Am facut antrenamente specifice pentru gramada, am folosit un destul de mult, iar apoi am organizat un meci chiar foarte tare: 15 la 15 in conditii de joc, un fel de . Noi privim aceasta intalnire foarte serios, este primul meci din acest turneu si primul din seria celor care pregatesc Cupa Mondiala din 2003, astfel ca vrem sa iasa totul bine", a declarat pentru www.rugby.ro managerul nationalei, Enciu Stoica.
     Fata de meciul de la Iasi, contra Spaniei, vor fi cateva mutari surpriza in formatia Romaniei. Acestea vor fi cauzate in special de absentele din lotul nostru: Tincu, Balan, Sauan, Manta, Sarbu, Vusek, toti jucatori de baza. De asemenea, daca vor juca, pascaneanul Romeo Gontineac si bucuresteanul Alin Petrache sunt creditati cu cele mai mari sanse la banderola de vicecapitan, respectiv capitan de echipa.
     Lotul echipei nationale pentru meciul din aceasta seara este urmatorul: Petrisor Toderasc (Farul Constanta), Marcel Socaciu (Rovigo/Italia), Silviu Florea (Chamberey/Franta), Constantin Marian (CSU Stiinta Gerom Petrosani), Razvan Mavrodin (Tarbes/Franta), Petre Cristian (RCF Metro/Franta), Ovidiu Tonita (Biarritz/Franta), Augustin Petrichei (Borgouin/Franta), Sorin Socol (Brive/Franta), Florin Corodeanu (Grenoble/Franta), Alin Petrache (Toulon/Franta), George Chiriac (Farul Constanta), Costica Mersoiu (Steaua Bucuresti), Petre Mitu (Grenoble/Franta), Cristian Podea ("U" Cluj), Ionut Tofan (RCF Metro/Franta), Remus Lungu (Perigueux/Franta), Marius Coltuneac ("U" Cluj), Romeo Gontineac (Aurillac/Franta), Valentin Maftei (Pau/Franta), Marius Picoiu (Lavelanet/Franta), Ioan Teodorescu ("U" Cluj), Dumitru Dan (Grenoble/Franta), Gabriel Brezoianu (Begles Bordeaux/Franta), Dan Dumbrava (Steaua Bucuresti), Vasile Ghioc (Dinamo Bucuresti), Dragos Dima (Stade Toulouse/Franta).
     Jucatorii Petrisor "Pepe" Toderasc, George Chiriac si Gabriel Brezoianu au evoluat si la Poli Agro Nena Iasi in anii din urma, iar Florin Corodeanu a facut junioratul la CFR Iasi, sub comanda antrenorului Virgil Gheorghiu.

NOTA REDACTIEI


     Acest material a aparut astazi, 1 noiembrie, in cotidianul "ZIUA DE IASI" sub semnatura Dan Teodorescu.

Articole similare

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
17 Iul. 2026

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO

Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
17 Iul. 2026

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO

În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
16 Iul. 2026

CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO

World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
16 Iul. 2026

ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri

Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va castiga editia 2026 a Ligii de Rugby Kaufland?

CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CS Dinamo Bucuresti
CSA Steaua Bucuresti
CS Rapid Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
RC Gura Humorului