MASS-MEDIA / ZIUA / IASI: Infrangere fara 12 titulari
De Redactia Rugby , 14 Mar. 2002

Ieri s-au disputat meciurile din cadrul optimilor de finala ale "Cupei Romaniei" la rugby, pe Litoral fiind programata partida dintre Callatis Mangalia si Poli Agro Romtelecom Iasi. Dupa ce iesenii i-au invins sambata pe dobrogeni cu 29-24, in etapa a 5-a din play-off, de data aceasta jucatorii din Mangalia au obtinut o victorie categorica in fata moldovenilor, cu scorul de 39-10 (22-5).
Oaspetii au avut 12 jucatori absenti din echipa de baza, unii fiind accidentati, iar altii neputand parasi serviciul de la diferite firme in timpul saptamanii. Din echipa antrenata de Iulian Iftenie si Bogdan Budisteanu au lipsit Negoita, Mocanu, Cibotariu, Cuzic, Tibichi, Bas, Costache, Balcan, Manole, Ursu, Afrasinei si Luca, iesenii jucand mai mult cu rezervele si cu juniorii imprumutati de la CSS Unirea.
Punctele formatiei Poli Agro Romtelecom au fost reusite de Erhan si Colta, ambii reusind eseuri. Iesenii au evoluat in urmatoarea alcatuire: Colta, Ungureanu, Coliba - Munteanu, Popa - Varzari, Bisoc jr, Cojocaru - Stroea, Zaharia - Paval, Pintilie, Spiridon, Crivina - Erhan. Au mai evoluat Drusca, Dimitriu, Toma, Bihon si Oprean.
Partida de la Mangalia a fost arbitrata foarte bine de Bogdan Milita (Bucuresti). Dupa meci, secundul Bogdan Budisteanu ne-a declarat: "Cu 12 jucatori lipsa am cautat sa limitam scorul, dar juniorii nostri inca nu au experienta necesara unei intalniri din prima liga. Partida a fost controlata clar de gazde, iar jocul a avut un singur sens. Vom relua campionatul pe 13 aprilie, cand vom juca in deplasare cu Dinamo, campioana nationala de mai multi ani". Alte doua rezultate din Cupa Romaniei: RC Grivita Bucuresti - Universitatea Remin Baia Mare 15-24 (3-19) si Rapid Galati - Steaua Bucuresti 0-5 (prin neprezentarea gazdelor !!!).
In alta ordine de idei, sa mentionam ca, intr-o proportie foarte mare, partida test dintre Romania si Tara Galilor se va desfasura in aceasta vara la Iasi, directorul CS Poli, prof. Leonida Antohi, facand demersurile necesare la FR Rugby. Acest meci, care va fi cu siguranta evenimentul sportiv al anului 2002 pentru urbea noastra, implica insa si cateva probleme care se cer rezolvate la stadionul din Copou (dar acum in administrarea RAJAC-ului) si alte chestiuni legate de organizarea partidei, cu implicarea factorilor locali. Vorba antrenorului Iulian Iftenie: "Un meci Romania - Tara Galilor il vezi pe viu o singura data in viata, la tine acasa. Ar fi mare pacat sa-l pierdem !".
NOTA REDACTIEI
Acest material a aparut joi, 14 martie 2002, in cotidianul "ZIUA" de IASI, sub semnatura lui Dan TEODORESCU.
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







