MASS-MEDIA / MONITORUL / CLUJ: Marcel Socaciu, pilonul din Rovigo
De Redactia Rugby , 11 Apr. 2002

Marcel Socaciu a ajuns cunoscut publicului clujean mai ales dupa intrecerea de anul trecut de la Sala Radio cand, la festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi din Transilvania, l-a invins pe slovacul Juraj Barbaric, venit in Romania cu aureolatul titlu de cel mai tare om din lume.
Atunci Marcel Socaciu a inmarmurit asistenta, cand a carat in spate, intr-un timp mult mai scurt decat Barbaric, o haltera incarcata cu aproximativ 200 de kg pe o distanta de 20 metri. Socaciu i-a "suflat" lui Barbaric premiul de 5 milioane de lei, obligandu-i pe organizatori sa scoata din buzunar alte 5 milioane, pe care, ce-i drept, Barbaric i-a donat unei case de copii din Romania.
De la haltere si munca in constructii, profesionist in rugby
Nascut la 23 aprilie 1972 (peste citeva zile va implini 30 de ani), Socaciu s-a afirmat ca halterofil la CSM Cluj, unde devine multiplu campion national la categoria 90 de kg. Renunta la haltere si trece, datorita fortei sale, la rugby, debutand, lucru rar intalnit, direct la seniori, in Divizia A, pe postul care joaca si astazi, acela de pilier. Conform limbajului rugbystic, pilierul este jucatorul din linia intai, stalpul pe care se construieste gramada ordonata, altfel spus, omul reponsabil cu impingerea adversarilor. In numai 6 ani de rugby a castigat cu Universitatea Cluj doua medalii de bronz si una de argint, si a jucat de 6 ori in echipa Romaniei, jucand contra celor mai bune echipe din lume. Inainte de a deveni jucatorul profesionist de astazi, Marcel Socaciu a lucrat doi ani ca muncitor in Germania, carand mortar pe schelele caselor bavareze.
"Pilone" in superliga Italiei
Desi la un moment dat se vorbea ca va juca in Franta, la recomandarea antrenorului Universitatii Cluj, Petrica Motrescu, Marcel Socaciu a fost, in toamna anului trecut, urmarit si supus unor teste fizice de catre antrenorii echipei italiene de prima liga Ilcev Rovigo, care impresionati de forta lui fizica si gabaritul sau (181 cm si 110 kg) l-au transferat imediat. Acum, este unul din cei 6 stranieri de baza ai echipei din Rovigo, alaturi de coechipierul sau de la "U" Cluj, Cristi Sauan, de trei jucatori sud-africani si unul din Anglia. Ti-tular pe postul sau, "pilone", conform site-ului de pe internet al echipei, Socaciu a marcat cateva eseuri in partide importante, in aclamatia celor aproape 7.000 de fani, cat este capacitatea maxima a stadionului "Bataglini" din Rovigo.
NOTA REDACTIEI
Acest material a aparut joi, 11 aprilie 2002, in cotidianul "MONITORUL" de CLUJ, sub semnatura lui Dan BODEA.
Articole similare

25 Aug. 2026
ROMÂNIA / MINI-RUGBY: Pe stadioanele de rugby Steaua și „Arcul de Triumf” se dispută Memorialul „Adrian Andronic”
În organizarea Asociației Municipală de Rugby București (AMRB), în parteneriat cu Federația Română de Rugby (FRR), Clubul Sportiv al Armatei Steaua și Asociația...

23 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Fostul internațional Gheorghe Caragea are nevoie de sprijin financiar pentru a-și achiziționa o proteză
Jucător emblematic al echipei de rugby a României, Gheorghe Caragea (67 de ani) se confruntă cu probleme de sănătate de multă vreme. Fostul internațional are nevoie de sprijin financiare...

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / SCMTM - CSASTE 42-35: Bănățenii au obținut victoria pe final, bucureștenii s-au ales cu bonusul defensiv
Meci pe muchie de cuțit la Timișoara, în etapa cu numărul 12 a Ligii de Rugby Kaufland 2026. SCM USV a obținut o victorie muncită (42-35) după ce a condus și la pauză (21-20). Gazdele...

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / CSRAP - CSMBM 33-38:
Ultimele meciuri dintre Rapid și Baia Mare la rugby
22 august 2026: Rapid - Baia Mare 33-38
25 aprilie 2026: Baia Mare - Rapid 18-12
16 august 2025: Rapid - Baia Mare 13-48
18 aprilie 2025: Baia...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / RCGH - CSUCJ 5-45:

22 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 12-A / CSRAP - CSMBM 33-38:






