MASS-MEDIA / CLUB RUGBY: "Antrenorii nu au stiut sa-si atraga respectul jucatorilor"
De Redactia Rugby , 07 Iul. 2002

Marian-Valentin BURLACU: Buna seara, dragi prieteni ai rugbyului.
Ne aflam la cea de-a treia editie a emisiunii CLUB RUGBY. Probabil ca unii dintre dumneavoastra au observat ca oscilez intre pronuntia englezeasca (ragbi) si cea frantuzeasca (ruibi) atunci cand rostesc cuvantul rugby. Rugby (ragbi) este denumirea engleza a localitatii unde in urma cu aproape 200 de ani William Webb Ellis a inventat acest sport. Noi, fiind latini, am preluat varianta "ruibi" (varianta de pronuntie, n.red.) provenind din limba franceza.
Vom vorbi astazi (1 august 2002, n.red.) despre participarea echipei de tineret a Romaniei la Campionatul Mondial care s-a desfasurat in Africa de Sud, la Johannesburg, intre 14 si 29 iunie. O competitie aflata la prima editie, la care au fost prezente cele mai bune 12 formatii din lume, echipe formate din jucatori sub 21 de ani.
Practic, la finalul acestei competitii care a durat 15 zile echipa Romaniei a terminat in final pe locul 12, deci ultimul, inregistrand patru esecuri si o victorie. Sa reamintim rezultatele. In grupe, Romania a cedat in fata Africii de Sud, cu 0 la 135, dupa care a intalnit Australia, pierzand cu 2 la 135. A castigat cu Insulele Fiji, cu 28 la 26. A ocupat locul 5 in clasamentul cumulat al grupelor B si C, la egalitate de puncte cu Franta si cu Irlanda, insa avand un esaveraj mai slab. In urma clasarii pe penultimul loc, echipa Romaniei a jucat in grupa locurilor 9-12. A pierdut la limita, 22 la 23, cu Italia, si a disputat meciul pentru pozitiile 11-12, cedand iar, cu 9 la 19, in fata Insulelor Fiji.
In aceasta seara, vom avea ca invitati un conducator, pe managerul echipei nationale de tineret, Marin Mot, si pe Razvan Stanca, transformerul acesteia.
Aria de selectie a fost extrem de restransa
Buna seara! Bine ati venit la emisiunea CLUB RUGBY.
Marin MOT: Buna seara!
Razvan STANCA: Buna seara!
BMV: Am prezentat rezultatele pe care echipa nationala de tineret le-a inregistrat in Africa de Sud. Bineinteles, vazand jumatatea plina a paharului, trebuie remarcat de la inceput ca Romania a fost prezenta la o competitie de la care a lipsit, de exemplu, Scotia, o putere a rugbyului mondial. Domnule Marin Mot, ca manager al echipei nationale de tineret, deci ca om care ati vazut aceasta intrecere si din postura de fost international, dar si din aceea de membru al Biroului Federal, care ar fi concluziile, primele concluzii care se pot trage dupa aceasta participare la Cupa Mondiala?
Marin MOT: Concluziile sunt multe, insa ele vor reprezenta, in cateva zile, obiectul raportului catre Biroul Federal. Ce as vrea sa mentionez de la inceput ar fi faptul ca am fost surprins, si cred ca nu numai eu, de amploarea acestui Campionat Mondial de tineret. Sincer, nu am crezut ca in special cele trei tari din Emisfera Sudica, Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda, au un rugby atat de dezvoltat la nivelul acesta de tineret. (*) Cunoastem foarte bine nivelul lor la seniori, cu care au impresionat tot Mapamondul. Nu credeam ca la 20-21 de ani acesti jucatori pot sa fie oricand inlocuitorii ai jucatorilor din reprezentiva de seniori. Am vazut o viteza de joc si o agresivitate propice rugbyului, care m-au facut sa gandesc ca la aceasta varsta acesti copii, acesti tineri sunt demni de a imbraca tricoul nationalei.
BMV: Multi dintre ei, din cei care au evoluat pentru Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda, activeaza la selectionate provinciale care participa la Super 12.
Marin MOT: De altfel, am aflat ca au campionat de 21 de ani. Noi am fost intrebati despre structura campionatului sub 21 de ani din Romania. Ne-a fost foarte greu sa specificam ca aria de selectie, mai ales pentru acest Campionat Mondial, a fost extrem de redusa. Ca selectia a fost facuta din maximum 60 de jucatori. In timp ce in alte tari, aproape in toate tarile participante, surprinzator, chiar si in Japonia, selectia a fost facuta din cel putin cateva sute, ca sa nu spunem mii.
BMV: Acelasi lucru spunea si antrenorul Petrica Motrescu la revenirea in tara. Dumnealui sugera viitorilor antrenori ai echipei nationale de tineret, care speram sa participe anul viitor la Cupa Mondiala, sa faca o selectie dintr-un numar mai mare de jucatori. Sa largeasca aria de selectie.
Marin MOT: Bun. Si noi am dorit sa facem acelasi lucru, dar efectiv nu am avut de unde. Deci nu am avut mai multi jucatori pe care sa-i selectionam. Si in mare masura, in afara de cei 26 de jucatori pe care i-am selectionat, poate cu exceptia a doi sau trei care mai meritau sa faca parte din lot, altii nu exista in momentul de fata in tara. Altii care sa se ridice la nivelul jucatorilor pe care i-am vazut la acest Campionat Mondial.
(*) Cupa Mondiala de tineret, aflata la prima editie, s-a organizat plecandu-se de la un turneu anual initiat in urma cu zece ani de catre Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda. Aceasta noua competitie a fost initiata de International Rugby Board tocmai in ideea de a micsora decalajul valoric existent intre cele trei natiuni mai sus pomenite si celelalte.
"Nu poti participa la Cupa Mondiala cu un joc de pregatire!"
BMV: Razvan, tu ai privit lucrurile din teren. Oarecum este mai dificil sa analizezi situatia. Probabil ca ai facut-o dupa fiecare meci. Tu ai evoluat deja in echipa de seniori a lui Dinamo. Ai jucat si in "Scutul European". Cam care este diferenta dintre meciurile disputate cu Dinamo, in aceasta competitie continentala, si cele de la Cupa Mondiala de tineret?
Razvan STANCA: Este o diferenta extraordinar de mare, datorata in primul rand vitezei de joc. Viteza de joc pe care am vazut-o la acest Campionat Mondial depaseste cu foarte mult viteza dintr-un meci disputat in Divizia Nationala. Dupa parerea mea, lotul national trebuia sa se pregateasca cu mult mai mult decat a facut-o. Poate sunt prea dur, insa este inadmisibil sa te duci la un Campionat Mondial de sub 21 de ani dupa o singura saptamana de pregatire. Sa te duci la un Campionat Mondial pentru care Australia s-a pregatit trei luni, iar Africa de Sud patru luni. Chiar si Fiji a facut pregatire in Noua Zeelanda, cu antrenori de acolo. Este pur si simplu inadmisibil, dupa parerea mea.
BMV: Deci tu crezi ca nu ati avut meciuri in picioare. Asta incerci tu sa spui acum. Sau meciuri la un nivel apropiat de cele pe care le-ati disputat la Cupa Mondiala de tineret.
Razvan STANCA: Nici nu se pune problema de meciuri, pentru ca a fost doar un singur joc de pregatire, pe care l-am disputat in Franta, cu echipa de nou-veniti a lui Metro Racing Club de France din Paris. In prima repriza, ma doare sufletul sa o spun, insa am fost penibili, iar abia in cea de-a doua am inceput si noi sa legam ceva rugby. Suntem foarte departe de ceea ce inseamna rugbyul adevarat, mai ales de cel jucat in Emisfera de Sud, dar in acelasi timp suntem foarte departe de echipele din Turneul celor 6 Natiuni. (**) Cu toate acestea, cred ca am facut o figura frumoasa batand Insulele Fiji (28-26, n.red.), in primul meci.
BMV: A fost un meci greu. Stiu ca ati inscris eseul victoriei pe final de meci.
Razvan STANCA: Cu trei minute inainte de final am inscris acel eseu, insa Fiji a avut lovitura de pedeapsa, de la 30 de metri, in ultimele secunde. A fost ratata. Apoi a urmat meciul cu Italia.
(**) In fiecare an, echipele de tineret ale Frantei, Angliei, Irlandei, Scotiei, Tarii Galilor si Italiei participa la o competitie care se defasoara in paralele cu Turneul celor 6 Natiuni.
Jucatorii au fost de acord cu decizia lui Miu
BMV: Ce s-a intamplat in acel meci cu Italia? Colegul tau Marian Miu, cel care a fost si capitanul de echipa, ne-a povestit ca a fost o situatie mai ciudata. In sensul ca pe final de meci antrenorul Petrica Motrescu a cerut executarea unei lovituri de pedeapsa, insa el a decis trimiterea balonului in margine, pe ideea ce se va marca un eseu.
Razvan STANCA: Da, Marian Miu a fost capitan de echipa in acest meci. Este adevarat. S-a strigat de pe banca sa punem jos lovitura, sa o transformam in trei puncte care puteau fi castigatoare.
BMV: Era 23-22 pentru Italia.
Razvan STANCA: Da. Si s-ar fi facut 25-23 pentru noi. Mai erau trei minute de joc. Am vorbit cu arbitrul. Marian a hotarat sa jucam margine. Fiind in "22"-ul lor, marginea a fost la cinci metri. In sfarsit, am pierdut balonul...
BMV: Ati prins, am inteles, si ati avansat spre linia de but.
Razvan STANCA: Da. Noi chiar am intrat in terenul de tinta, s-a prabusit acel mol, iar arbitrul a afirmat ca italienii au blocat balonul si a dictat gramada la cinci metri. Nu putem sa-l acuzam pe Marian ca a luat decizia asta. A fost, de fapt, decizia echipei. Mai multi baieti au spus sa o dam in tusa. Era tensiune foarte mare si el a hotarat sa jucam in margine.
BMV: Marian se temea de ideea ca acest arbitru de la meciul cu Italia a condus un meci de-al nostru la Campionatul Mondial de juniori din 2000, iar atunci a eliminat un jucator de-al nostru in mod gratuit. Pe Dumbrava. Pentru ca la Comisia de Disciplina sa se constate ca altcineva trebuia eliminat si a fost un adevarat circ.
Razvan STANCA: Da, este adevarat. A fost intr-un meci cu Spania in care am evoluat si eu.
BMV: Meci pe care l-ati castigat in 14 oameni, cu 16-8, si care a salvat echipa Romaniei de la retrogradare in grupa a doua valorica.
Razvan STANCA: Da, acest arbitru l-a eliminat pe Dan Dumbrava in minutul 2. Nu ne venea sa credem ca am vazut cartonasul rosu. Vinovat, daca putem sa spunem asa, pentru ca de fapt nu a fost nimic la acea faza, era Flavius Dobre. In sfarsit, nu putem sa dam vina pe arbitru ca ar fi avantaj echipa Italiei.
BMV: V-a fost insa teama de el.
Razvan STANCA: In sfarsit, in prima repriza a fost 17-0 pentru italieni. Or, nu poti sa joci o singura repriza la Campionatul Mondial. Nu poti sa castigi asa. Si totusi am reusit sa revenim.
BMV: Am stat de vorba si cu un alt coleg de-al tau, Sebastian Ungureanu, unul dintre "integralistii" echipei. El, Miu si cu tine ati jucat toate minutele la aceasta Cupa Mondiala. Ungureanu ne spunea ca acea pregatire facuta cu doi antrenori din Africa de Sud, de la echipa Lions, v-a dat foarte mare incredere in voi. Si ca meciul cu Fiji l-ati castigat datorita acelei increderi. Cum iti explici acest fapt? Este oarecum paradoxal ca trebuie sa apara niste antrenori de-afara ca sa capaciteze grupul.
Razvan STANCA: Intrebarea aceasta ajunge mult mai jos decat o puneti dumneavostra. Totul pleaca din Romania. Cei doi antrenori sud-africani, dintre care unul a ramas cu noi pana la finalul competitiei, au reprezentat un imbold pentru noi. Este adevarat. Faptul ca acest antrenor si-a atras respectul baietilor a facut ca el sa ne ajute sa castigam cu Fiji. Pararea mea este ca, si poate o sa fiu criticat pentru ceea ce spun acum, domnii antrenori pe care i-am avut n-au putut sa-si atraga respectul jucatorilor asa cum a reusit sud-africanul.
Stare de tensiune intre jucatori si conducatori
BMV: Care este explicatia? Nu mai stim noi, romanii, sa ne respectam intre noi?
Razvan STANCA: Nu, toate acestea pleaca din tara. S-a pornit la acest Campionat Mondial cu o tensiune foarte mare, care a fost amplificata, e adevarat, si de jucatori. Nu am avut costume si treninguri de prezentare. Singurul lucru care ne-a fost pus la dispozitie de catre Federatia Romana de Rugby a fost echipamentul de joc. Nu am avut diurna. Singurii bani pe care i-am avut au fost 200 de euro, care au reprezentat o indemnizatie. Pur si simplu ca sa nu plecam cu buzunarele goale in Africa de Sud. Nu am fost premiati dupa turneul de la Praga, la care am iesit campioni europeni si la care ne-am calificat la Cupa Mondiala. De aici au aparut niste discutii intre noi si conducerea tehnica, domnii antrenori si domnul manager, care au fost probabil un pic cam dure. Probabil ca mentalitatea noastra, a romanilor, nu este cea mai buna si nu am putut sa ne concentram prea bine pentru meciurile pe care le-am avut acolo.
BMV: Sa intelegem ca meciurile s-au pierdut in afara terenului? L-as ruga pe managerul Marin Mot sa-si spuna punctul de vedere fata de aceasta situatie.
Marin MOT: Vroiam sa intervin in momentul in care vorbea Razvan. Noi am stat mult de vorba in acest turneu. In el am avut un corespondent in a-mi exprima ideile. Cred ca am colaborat bine cu el. Din start, motivele au fost de ordin obiectiv. Se cunoaste foarte bine situatia Federatiei. Nu cred ca a fost cineva rau-voitor. Nu se poate pune in nici un moment la indoiala dorinta Federatiei de a solutiona aceste probleme financiare. Stiu foarte bine situatia din Federatie si vorbesc in cunostinta de cauza. Aceste probleme nu au putut fi solutionate, efectiv. Impreuna cu Radu Constantin, secretarul general al Federatiei, saptamani intregi am cautat sa gasesc solutii pentru a rezolva problemele de ordin material ale baietilor. A fost aproape imposibil sa rezolvam mai mult decat am rezolvat. Eram pe punctul sa ma duc sa imprumut niste bani pentru a rezolva macar prezenta intr-un aspect general placut la acest Campionat Mondial. Stiam ca in caz de esec aceasta lipsa de motivatie va fi accentuata foarte mult. Ca jucatorii nu si-au primit drepturile pe care si le meritau. Nu am absolut nimic de comentat in legatura cu acest aspect. Am spus, repet si o voi spune si in Biroul Federal ca sunt de acord cu pretentiile lor, insa vreau sa specific un singur lucru. Eu am alta experienta in rugby si sunt unul dintre jucatorii care s-au respectat cand au intrat in dreptunghi, pe teren. Tinand cont de toate aceste aspecte... Cineva poate sa spuna ca acestea sunt reminiscente. Cred ca indiferent de ce ai avea sau de ce nu ai obtinut, in momentul in care ai acceptat sa intri pe teren trebuie sa-ti faci datoria. Vorbeam inainte de emisiune si cu Razvan, iar el a fost de acord cu mine. Ca el mai sunt si alti cativa care gandesc la fel. De altfel, daca ar fi sa analizam acest turneu trebuie sa spunem de la inceput, clar, ca am intrat in primul meci, cel cu Africa de Sud, am fost surprinsi in mod deosebit de viteza de joc, de genul de joc, de agresivitatea adversarului, iar marea majoritate a baietilor nostri nu au participat cu un procent de suta la suta. Razvan poate sa spuna daca este sau nu de acord cu mine.
Experiment legat de potenta Federatiei
BMV: Sa reamintim ca ne aflam la emisiunea CLUB RUGBY impreuna cu domnul Marin Mot, manager al echipei nationale de tineret, sef al sectiilor de rugby si gimnastica la CSA Steaua, membru in Biroul Federatiei Romane de Rugby, si cu Razvan Stanca, transformerul echipei de tineret a tarii noastre, mijlocas la gramada la Dinamo Bucuresti.
Sa spunem, de asemenea, ca dupa ce a citit materialele prezentate in site-ul www.rugby.ro despre sosirea echipei nationale de tineret, Radu Constantin, secretarul general al Federatiei Romane de Rugby, ne-a trimis un text cu rugamintea de a-l prezenta in emisiune. Acesta suna astfel:
Federatia Romana de Rugby admite ca jucatorii care au fost prezenti in Africa de Sud nu au avut conditiile ideale de pregatire pentru un Campionat Mondial sau ca nu au avut o tinuta de prezentare cu care sa intre cu zambetul pe buze la banchetul oficial. Admitem, de asemenea, ca nu au primit nici banii pe care i-ar fi meritat pentru o participare la Campionatul Mondial.
Toate aceste lipsuri nu s-au datorat insa relei-vointe a conducerii Federatiei, pentru ca orice federatie sportiva stie ca exista si functioneaza datorita reprezentarii internationale a jucatorilor. S-a datorat unei lipse acute de fonduri.
Jucatorii cred oare ca noi, Federatia, nu am fi vrut sa le rasplatim efortul asa cum ar fi meritat? Cred ca nu am fi vrut sa le asiguram conditiile de antrenament pe care le au sud-africanii sau australienii? Va asiguram ca am fi vrut sa le asiguram toate acestea si cred ca si cel mai suspicios dintre ei admite in adancul sufletului lui acest lucru.
Ideea este ca dupa esecul total din toamna anului trecut, 134-0 cu Anglia, Federatia a trebuit sa cheltuiasca enorm pentru a reconstrui o reprezentativa competitiva la nivel de seniori. S-a pus accentul imediat pe seniori pentru ca oricine intreaba in lume de Romania intreaba, in primul rand, de rezultatele seniorilor. S-au cheltuit bani foarte multi pentru a-i aduce pe toti jucatorii la nationala. Federatia plateste si acum compensari salariale pentru jucatorii care evolueaza in campionatul francez si care au pierdut bani de la cluburi pentru a veni la nationala. S-au cheltuit bani foarte multi pentru a-i tine pe jucatori in cele mai bune conditii. Toate acestea s-au vazut. Nationala de seniori si-a recastigat mandria castigand Cupa Europeana a Natiunilor si are sanse reale de a se califica la Cupa Mondiala.
"Tineretul" nu s-a bucurat de aceleasi conditii pentru ca nicaieri in lume banii nu curg din cer. Practic Federatia de Rugby tine acum sase echipe nationale: seniori, tineret "sub 21 de ani", tineret "sub 20 de ani", juniori "sub 19 ani", juniori "sub 17 ani" si rugby in 7. Toate cu participari internationale. Crede cineva ca toate acestea se fac gratis? Si ca raman bani la Federatie, bani pe care Federatia nu vrea sa-i dea? Se insala amarnic!
Poate ca unii vor spune: "de ce ati facut atatea nationale daca nu va ajung banii?" Este o intrebare grea. S-au facut nationalele de tineret pentru ca s-a constatat ca dupa ce termina junioratul multi jucatori se plafoneaza sau chiar renunta la rugby pentru ca trecerea de la juniori la seniori este foarte dura. Pentru un pusti de 19 ani este foarte greu sa prinda o echipa buna sau sa joace in echipa nationala. Si atunci crearea unei oportunitati de a reprezenta Romania intr-o echipa de tineret il poate tine inca in acest sport. Si jucatorii care au fost in Africa de Sud pot confirma acest lucru. Ca au trait o experienta foarte rara de a lua parte la un Campionat Mondial atat de puternic. Practic, anul acesta a fost un experiment legat de potenta Federatiei de a tine atatea echipe nationale. Pe viitor se va analiza daca vom avea forta financiara necesara pentru a fi prezenti la atatea intreceri internationale. Si desi multi invideaza poate conditiile de care s-au bucurat seniorii, forta financiara a Federatiei rezulta tot din rezultatele nationalei mari. Credem ca daca echipa noastra se califica la Cupa Mondiala multi vor intoarce capul si spre jocul de rugby din Romania.
BMV: Totodata, Radu Constantin, secretarul general al Federatiei Romane de Rugby, ne-a prezentat cateva cifre. Mai precis, ne-a pus la dispozitie lista cheltuielilor facute de catre Federatie pentru participarea echipei de tineret la Cupa Mondiala.
Iata-le:
- bilete de avion: 5.000 USD (restul de 17.000 suportati de IRB);
- cantonament in Romania: 25.000.000 lei;
- medicamente, intaritoare de efort: 33.000.000 lei;
- asigurari accidente: 56.000.000 lei;
- echipament joc: 40.000.000 lei;
- cantonament la Paris: 4.000 euro;
- contracte turneu: 200 euro x 32 jucatori. Total: 6.400 euro.
"Nu toti jucatori au evoluat la potential maxim"
BMV: Razvan, domnul Marin Mot vorbea despre faptul ca nu toti jucatorii s-au conectat din prima sau in procent de suta la suta la meciuri.
Razvan STANCA: As vrea sa se inteleaga ca lipsurile materiale pe care le-am amintit aici nu reprezinta o scuza pentru prestatia noastra, as putea sa-i spun penibila din primele doua meciuri, cu Africa de Sud si cu Australia. Si chiar din ultimul meci cu Fiji, cand eu zic ca daca baietii intrau un pic mai concentrati pe teren nu am fi pierdut. Sunt perfect de acord cu domnul manager in ceea ce priveste faptul ca unii baieti nu au dat suta la suta. Eu cred chiar ca au plecat de acasa cu ideea ca pentru noi acest Campionat Mondial incepe abia de la al treilea meci. Si nu cred ca au facut bine pentru ca psihicul nostru a scazut dupa primele doua meciuri. A crescut atmosfera aceea tensionata cu care am plecat de acasa. Si toate lucrurile incepeau sa mearga prost. A venit meciul cu Fiji, in care noi am demonstrat ca daca vrem putem sa ne mobilizam, sa intram motivati pe teren, sa aratam ca stim rugby si sa atragem atentia asupra noastra. Dupa acel meci, au venit si ne-au felicitat sud-africanii, australienii, chiar si fijienii, galezii.
BMV: Un ziarist de la "Ziua" din Iasi, Dan Teodorescu, care este totodata si colaboratorul nostru la site-ul www.rugby.ro, ne-a trimis mai multe intrebari. Este un pasionat al rugbyului. Prima intrebare suna astfel: "Chiar daca s-a ocupat locul 12, cu doua infrangeri de maidan, se poate spune ca tinerii jucatori din nationala Romaniei au avut ceva de invatat la aceasta Cupa Mondiala?" Cred ca deja am cam raspuns la aceasta intrebare. Mai aveti ceva de adaugat? Domnule Mot, va rog.
Marin MOT: Cu siguranta, da. Din pacate, am constatat ca de fiecare data venim cu experienta. Participam numai ca sa acumulam experienta. Ne este la indemana sa dam mult mai mult decat am dat, iar asta o spun cu toata sinceritatea, cu toata convingerea. Suntem capabili sa jucam mult mai bine. Problemele sunt de fond. As vrea sa le specific. Profit de aceasta ocazie pentru ca nu de multe ori am fost in situatia de a da interviuri, mai ales pe linie de rugby, sportul care m-a consacrat. Problemele pleaca de un fundament pe care incepem sa-l neglijam din ce in ce mai mult din 1990 incoace. Este vorba despre disciplina si despre educatie. Daca nu vom pune pe postament aceste lucruri nu vom avea placerea sa constatam ca potentialul nostru fizic, care exista intr-adevar, nu ne va ajuta niciodata sa ne apropiem de varful piramidei. Avem lacune mari sub aspectul educatiei. Cred ca trebuie sa intervenim si in procesul tehnic, si in cel al pregatirii antrenorilor, al acestor copii, de la "optari", "decari", "doispari". Acolo se creaza mentalitatea de rugbyst, de invingator. Radu Constantin spunea ca imaginea pleaca de la varf. Cautam imaginea la echipa nationala de seniori. Perfect. Ce vom face peste doi sau trei ani cand va trebui sa inlocuim, sa derulam in continuare fortele, sa aducem jucatori care sa tina fotografia de final?
BMV: Putin mai devreme, colegul meu Cristian Spanu, cel care a prezentat stirile alaturi de producatorul acestei emisiuni, Dan Manusaride, a anuntat ca Dragos Dima s-a transferat la Toulouse. El are 22 sau 23 de ani, deci este un jucator foarte tanar. Toulouse este o forta in campionatul Frantei. In ultimii zece ani a castigat sase titluri de campioana. Cand a plecat din Romania Dragos Dima nu era un jucator foarte cunoscut, iar acum va juca la una dintre cele mai puternice formatii franceze. Asta denota pe undeva ca rugbystii nostri, asa necunoscuti cum sunt in tara, cand ajung afara, bine slefuiti si bine...
Marin MOT: ... motivati...
BMV: Exact! Bine motivati, ei reusesc sa aiba rezultate pozitive.
Marin MOT: Marian, cuvantul potrivit este bine motivati. Uitati-va ce se intampla acum in rugbyul nostru juvenil. De la 16-17 ani, rugbystii stiu ca nu trebuie sa semneze un contract care sa-i dezavantajeze mai tarziu. La 18-19 ani, ei vor sa plece sa joace afara. Motivatia o stim toti. Nu vor sa plece pentru ca nu le mai place in Romania. Sau pentru ca nu au prieteni aici. Sau pentru ca nu sunt fetele noastre frumoase se duc ei in Franta. Ei se duc acolo pentru avantajele materiale. Este logic si este cunoscuta situatia de toata lumea. Acesti jucatori, care sunt adusi aproape de performanta vreme de sase-sapte ani, la 18-19 ani au sansa sa joace pentru 800 sau o mie de euro undeva pe pozitia a 14-a, in Elite 4 sau 5, intr-un satuc din Franta. Nu vad cum vor deveni ei mari jucatori de rugby in continuare. Asta ma face sa-mi pun mari semne de intrebare. Daca nu facem ceva in plan material.
BMV: O alta intrebare ne-a fost adresata de un arbitru in activitate, bucuresteanul Toader Aprozeanu: "Se putea prezenta mai bine echipa nationala de tineret daca un sponsor oferea pentru o infrangere sub 50 de puncte cu Africa de Sud si Australia o suma cuprinsa intre 200 si 300 de dolari?"
Marin MOT: Cat ati spus? O suta de dolari?
BMV: Intre doua si trei sute de dolari. Bine, este o intrebare. Am vorbit despre motivatie.
Marin MOT: Hai sa pastram proportiile. Puteam sa o facem fara acest lucru, din propriul orgoliu, din dorinta noastra de a ne respecta pe noi insine. Mi-e foarte greu sa cred ca am fi reusit sa luam numai 50 de puncte. Cred ca echipa nationala de seniori daca ar fi avut meciuri cu cele trei, in ordinea clasificarii, Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda, ar fi avut deranj mare in termeni rugbystici. Nu garantez ca nu ne-ar fi batut si la nivel de nationala mare. Prin asta nu vreau sa spun ca echipa noastra nationala nu are valoare. Vreau sa accentuez valoarea deosebita a celor trei reprezentative pe care am avut sansa sa le vedem, iar pe doua dintre ele sa le si intalnim din nefericire. Preferam sa nimerim in cealalta grupa. Am fi fost mai avantajati.
Primele trei clasate s-au distantat de pluton
BMV: Daca privim rezultatele inregistrate la aceasta Cupa Mondiala de tineret observam ca Anglia a pierdut cu 23-67 la Noua Zeelanda, iar Tara Galilor, clasata in final pe locul 4, a fost intrecuta cu 19-73 de aceeasi echipa. Pentru Anglia si Tara Galilor aceste rezultate sunt sinonime cu acel 0-135 al Romaniei.
Marin MOT: Intr-adevar, rezultatele sunt surprinzatoare. De altfel, clasamentul este clar. Nu as putea sa spun ca Noua Zeelanda isi merita pozitia a treia pentru ca a fost invinsa de Africa de Sud cu 19-18 in conditiile in care era in atac, aproape de terenul de tinta advers, si in ultimul minut de joc, cred ca nici nu au trecut toate secundele, arbitrul irlandez a fluierat finalul.
Razvan STANCA: Cu 14 secunde inainte de final.
Marin MOT: Da, cu 14 secunde. Erau necesare macar 30 de secunde prelungire, timp suficient pentru a obtine o eventuala lovitura de pedeapsa.
BMV: Sa zicem ca arbitrul a dat acel cinci la suta care se acorda gazdelor. Era Africa de Sud, pana la urma.
Razvan STANCA: Era o semifinala de Cupa Mondiala.
Marin MOT: Bun. In aspectul general al jocului nu am discutii asupra arbitrilor, cu exceptia, subiectiva desigur, a meciului Romania - Italia.
BMV: Asta intreaba si Toader Aprozeanu: "Arbitrajele practicate de catre invitati au fost la nivelul competitiei? Aveau loc la aceasta competitie si arbitri romani?" Si face referire la Horatiu Bargaunas, care a fost component al lotului national de tineret si care este si arbitru. Ce parere aveti despre arbitrajele de la aceasta competitie? La Cupa Mondiala de fotbal, de pilda, desfasurata la concurenta cu intrecerea de la Johannesburg, au fost tot felul de scandaluri in legatura cu arbitrajul.
Marin MOT: Nu stiu nici o delegatie care sa fi facut contestatie la adresa vreunuia dintre arbitrii.
BMV: Nu prea se practica, totusi, la rugby contestarea arbitrajelor.
Marin MOT: Nu se practica si oricat de mult mi-as fi dorit sa fac eu aceasta contestatie nu cred ca ar fi fost indicat sa fiu acela care face exceptie de la regula. Cu toate ca daca vorbim despre meciul Romania - Italia, care m-a afectat cel mai mult, si nu numai pe mine, ci chiar si pe baieti. De abia isi revenisera dupa jocul cu Fiji, cel castigat cu 28-16. Cred ca in acest meci au avut nesansa, pe care as corobora-o cu acea indisciplina despre care vorbeam mai devreme. Este inadmisibil sa nu respecti o indicatie tactica, indiferent daca vine de la cineva ai carui ochi iti plac sau nu. In momentul in care te-ai angrenat in joc, in momentul in care ai acceptat sa faci parte dintr-un lot, nu trebuie sa ai simpatii sau antipatii la adresa conducerii tehnice. Asta mi se pare o chestie logica. Nu este nivelul de varsta la care sa ai antipatii sau simpatii fata de un antrenor. La 20 sau la 21 de ani trebuie sa respecti indicatia tactica sau tehnica si sa joci rugby. De aceea esti pe teren. In aceasta privinta, contrazic pe oricine din echipa daca vine si-mi spune ca a avut o problema sentimentala, intre ghilimele, cu unul sau cu cei doi antrenori.
"Diurna n-a fost simbolica, ea nu a existat!"
BMV: A fost un caz in vara anului 1999, cand Dragos Niculae, fost jucator la Steaua, a refuzat sa plece la Cupa Mondiala de seniori. Nerefacut fiind, el a jucat o repriza dintr-un meci de pregatire. Si desi a spus ca nu mai poate continua, antrenorul Mircea Paraschiv i-a cerut sa joace. Dragos Niculae a refuzat, si-a facut bagajele si a plecat acasa. Legat de acest aspect, arbitrul Toader Aprozeanu ne-a mai trimis o intrebare: "Am inteles ca diurna a fost una modica. Daca nemultumirile jucatorilor au plecat de la aceasta problema, de ce au mai plecat? Odata imbarcati in avion cred ca au fost de acord cu toate conditiile deplasarii. Este o regula de bun simt. "
Razvan STANCA: O mica rectificare. Diurna n-a fost modica. Diurna nu a existat. Sunt de acord, o data ce am intrat pe teren trebuie sa ne asunam anumite responsabilitati. Si sa facem tot posibilul pentru a da suta la suta, pentru ca nu facem pe nimeni altcineva de rusine decat pe noi insine. Cu privire la spusele domnului secretar general Radu Constantin, ca echipa de seniori a avut parte de cele mai bune conditii.
BMV: Tu ai facut parte si din echipa nationala de seniori la turneele de anul trecut din Marea Britanie.
Razvan STANCA: Da. Am fost in turneele din Tara Galilor si Anglia. Cand si atunci am avut, intr-adevar, cele mai bune conditii. Vreau sa spun ca de trei ani, de cand am inceput la loturile nationale, de la juniori si pana acum, la tineret, ni se tot spune ca sunteti nationala de maine de seniori. As vrea sa ridic si eu niste semne de intrebare. Daca tot suntem nationala de maine de seniori de ce nu ni se ofera si noua aceleasi conditii? Sau chiar si mai bune avand in vedere ca plecam la un Campionat Mondial la care trebuia sa dam piept cu cele mai mari forte ale rugbyului mondial.
"Nu putem sa-i impiedicam pe jucatori sa plece"
BMV: Pentru final, si ma voi opri tot la tine, Razvan, o intrebare adresata de ziaristul Dan Teodorescu suna asa: "Pana cand va castiga Dinamo campionatul, iar pe plan extern elevii lui Mircea Paraschiv vor continua sa fie ciuca batailor?" Faci parte din lotul lui Dinamo, ai jucat impotriva lui Saracens si a lui Bordeaux. Au fost doua infrangeri foarte grele...
Razvan STANCA: Au fost patru.
BMV: Patru, da. Cea de la Bordeaux a fost mai usoara.
Razvan STANCA: In legatura cu prima parte a intrebarii, sper ca Dinamo sa castige campionatul ani la rand, cat timp voi fi acolo.
Marin MOT: Vor avea surprize anul viitor!
BMV: Domnul Mot, care este seful sectiei de la Steaua, a intervenit.
Razvan STANCA: Da, acceptam provocarile, nici o problema.
BMV: Vezi, sunteti primii in tara, insa atunci cand ajungem sa ne confruntam cu echipele de afara...
Razvan STANCA: Da, asta este problema. Cred ca e aceeasi problema ca si la echipa nationala de tineret. Viteza de joc si conceptia lor privind rugbyul este de doua-trei ori mai mare ca a noastra. Viteza lor de joc pur si simplu ne face sa ne sufocam.
BMV: Aveti caderi. Aveti perioade de joc bun, perioade de cadere.
Razvan STANCA: Exact. Avem perioade foarte mari de oboseala si nu putem sa facem fata vitezei lor atat individuale.
BMV: Domnule Mot, Steaua va ataca titlul si in sezonul viitor. Nici nu mai este nevoie sa va intreb. Este un obiectiv stiut. Va pleaca insa trei jucatori reprezentativi.
Marin MOT: Suntem in negocieri pentru cei trei, care si-au exprimat dorinta de a pleca. Exact ce vorbeam si mai devreme, nu poti sa impiedici pe cineva sa plece pentru a obtine conditii mai bune decat cele pe care le are in tara. Mi-ar fi placut sa fi ramas in continuare la Steaua, pentru ca sunt jucatori internationali, jucatori de baza in echipa, dar totul merge inainte. Speram ca de la juniori, de la tineret sa putem obtine niste jucatori pe care sa-i pregatim pentru performanta si care sa-i inlocuiasca intr-un an sau doi. In orice caz, anul acesta va spun ca in continuare ne batem pentru suprematie. Lupta cred ca va fi in trei, ca si anul acesta, intre Steaua, Dinamo si Cluj. Celelalte sunt la un nivel mai scazut. Se pare ca anul acest va cunoaste un reviriment Farul, pentru ca au multi jucatori tineri. Anul ce vine s-ar putea sa faca o surpriza placuta. Vreau sa va spun insa ca nivelul campionatului este scazut. Se stie. Si prima conditie pentru a-l revigora este tot o infuzie financiara. Neasigurand niste conditii minime, nu-ti mai vine nimeni sa faca rugby, sa faca performanta. Este valabil si la celelate sporturi. Primordiale sunt asigurarea existentei si a conditiilor de antrenament. Implicarea trebuie sa fie si tehnica, si materiala, si manageriala. Implica foarte multe lucruri aceasta performanta. Revirimentul rugbyului romanesc nu se va intampla niciodata la fotografia de final, cum vorbeam mai devreme, se va intampla intotdeauna undeva de la izvor. Asa am discutat in Biroul Federal. Asa ne-am propus, noi, cei din conducerea Federatiei. Desi primul lucru pe care l-am facut a fost sa mergem catre echipa nationala de seniori, pentru a ne recastiga imaginea. Trebuie sa ne indreptam atentia asupra a ceea ce vine in rugby. Schimbarea mentalitatii pentru performanta nu se va intampla nici la 21 de ani, nici la 24 de ani. Aceasta se va produce numai acolo de unde se incepe.
BMV: Sa speram ca cele intamplate in Africa de Sud, la Cupa Mondiala de tineret, vor reprezenta un punct de plecare pentru ceea ce va urma. Ca se va invata din greselile si din lucrurile bune care s-au intamplat acolo cu echipa Romaniei. Va multumesc ca ati acceptat sa participati la emisiunea CLUB RUGBY si va doresc sa aveti cat mai multe succese, atat la Steaua, respectiv la Dinamo.
Incheim aici MASA OVALA din aceasta seara. Va doresc toate cele bune. La revedere!
Marin MOT
- S-a nascut pe 9 iulie 1956, in localitatea Albesti, judetul Teleorman.
- A inceput rugbyul in 1972, la Universitatea Cluj, sub indrumarea antrenorului Alexandru Stef.
- A jucat la Rapid Bucuresti (1974-1979), Stiinta CEMIN Baia Mare (1979-1982) si Steaua Bucuresti (1982-1996).
- A evoluat pe postul de taloner si, atunci cand a fost nevoie, in linia a treia.
- A fost international de juniori, de tineret, universitar, de rugby in 7 si de seniori.
- Multiplu campion national cu Steaua Bucuresti.
- A fost capitan al echipei Romaniei la Cupa Mondiala de rugby in 7 din 1987.
- Dupa ce a abandonat activitatea competitionala, a devenit seful Complexului Sportiv Ghencea, unde i-a succedat regretatului Radu Ionescu, de asemenea fost rugbyst.
- In acest moment, este presedintele sectiilor de rugby si de gimnastica la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, precum si membru in Biroul Federatiei Romane de Rugby.
Razvan STANCA
- S-a nascut la 19 aprilie 1981, in Constanta.
- A debutat in rugby la CSS LPS / Farul Constanta.
- Primii sai antrenori au fost Dumitru Bucur, Vasile Bezarau si Nicolae Fulina.
- A participat la doua editii ale Campionatului Mondial de juniori, la Cardiff, in 1999, si la Dijon, in Franta, in 2000.
- In acest moment, este legitimat la Dinamo Bucuresti, echipa cu care a cucerit campionatul si Cupa Romaniei atat in 2001, cat si anul acesta.
- A jucat mai intai pe postul de mijlocas la gramada, iar in ultimul timp pe cel de mijlocas la deschidere.
- Jucatorii sai preferati sunt Nick-Farr Jones si Serge Blanco.
Articole similare

19 Apr. 2026
FRANȚA / PRO D2 / ETAPA A 27-A: Cinci echipe cu români se luptă să evite subsolul clasamentului
Runda cu numărul 27 din Pro D2, a doua divizie a campionatului Franței la rugby, n-a fost una tocmai fericită pentru toți românii care activează acolo. Cu Romeo Gontineac antrenor...

19 Apr. 2026
RUGBY ÎN 7 / HONG KONG SEVENS 2026: Africa de Sud a câștigat turneul, Spania a învins Noua Zeelandă pentru „bronz”!
Ediția din acest an a turneului de rugby în 7 de la Hong Kong, desfășurată între 17 și 19 aprilie 2026, a fost una specială. În sensul că s-au împlinit 50 de ani de...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / RCGH - CSRAP 15-67: Încă un eșec... Și ce dacă! Rugby-ul nu este doar despre scor, ci mai ales despre oameni
Pătrunsă în elita rugby-ului românesc în acest an, RC Gura Humorului a disputat al 3-lea meci din Liga de Rugby Kaufland 2026. Și s-a înclinat pe teren propriu, astăzi...

18 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CMSBM - CSAST 50-33: Maramureșenii au obținut un succes clar în fața marilor rivali din Capitală
Ultima partidă a etapei cu numărul 4 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, din punct de vedere cronologic, s-a încheiat cu un succes clar al formației gazdă. Evoluând pe Arena Zimbrilor din...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







