Mai aproape de elita
De Redactia Rugby , 13 Nov. 2002

Daca nationala de rugby isi va continua parcursul ascendent din ultimii ani, i-ar putea fi orferita in curind sansa de a juca si in Turneul celor Sase Natiuni.
Dupa ultimele evolutii ale echipei nationale de rugby a Romaniei, apreciate la nivel international, se vorbeste tot mai insistent despre un posibil meci de baraj pentru accederea in celebrul Turneu al celor Sase Natiuni. Desi nu este nimic oficial, se pare ca in 2005 ar urma sa se intilneasca Romania si ultima clasata din editia anterioara, cel mai probabil Italia, pentru a stabili cine va juca in cea mai puternica competitie europeana la nivel de echipe nationale.
Aceasta idee este de mai mult timp vehiculata, alaturi de extinderea competitiei la sapte echipe. De data aceasta, insa, se pare ca intentiile sint destul de serioase in ceea ce priveste meciul de baraj, mai ales ca in ultima vreme Italia a dezamagit prin evolutiile sale. "Cred ca aceasta idee nu poate fi pusa in practica imediat, dar noi trebuie sa continuam seria jocurilor bune din ultima vreme si - cu siguranta - dupa Cupa Mondiala de anul viitor, aceasta solutie ar putea sa se materializeze", spune Octavian Morariu, presedintele Federatiei Romane de Rugby.
Dupa cum scrie rugby.ro, o alta veste buna pentru iubitorii sportului cu balonul oval de la noi din tara este faptul ca nationala ar putea juca in vara anului viitor impotriva Angliei si Frantei, cele mai puternice reprezentative europene ale momentului. Se poarta discutii cu reprezentantii acestor tari pentru perfectarea unor partide test, urmind ca in Romania sa soseasca o selectionata districtuala a englezilor sau chiar prima reprezentativa, iar noi sa mergem in Franta, ca meciuri de pregatire a Cupei Mondiale din 2003.
De asemenea, s-au demarat tratative pentru efectuarea unui turneu in Africa de Sud, in luna iunie a anului viitor. Daca acestea sint deocamdata proiecte, cert este urmatorul meci oficial al echipei nationale: acesta se va disputa pe 15 februarie la Praga, in compania Cehiei, si va reprezenta debutul in noua editie a Cupei Europene pe Natiuni.
Antrenorul nationalei noastre, francezul Bernard Charreyre, incearca ca pina la data acelui meci sa stabilieasca o atmosfera cu adevarat profesionista in lotul reprezentativ. "Echipa Romaniei pentru Cupa Mondiala nu este batuta in cuie. Nimeni nu este titular in aceasta formatie si cine vrea sa joace trebuie sa dovedeasca faptul ca merita acest lucru. Trebuie ca fiecare jucator sa se antreneze cit mai mult si sa joace cit mai bine daca vor sa ajunga la aceasta competitie. Echipa nationala nu are nevoie neaparat de unul sau altul dintre jucatori, ci jucatorii au nevoie de echipa nationala", a delcrat Charreyre, inainte de a pleca pentru citeva zile in Franta, la familia sa. El va reveni in Romania la finele lunii noiembrie, pentru vedea derbyul campionatului intern, Steaua - Dinamo.
NOTA REDACTIEI
Acest material a aparut astazi, 13 noiembrie, in cotidianul "ZIARUL DE IASI".
Articole similare

07 Aug. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 10-A / RCGH - STE: Roș-albaștrii vizează bonusul ofensiv, bucovinenii vor încerca o rezistență acerbă
La o săptămână după ce s-au înfruntat la București, în partida restanță din etapa cu numărul 3 a Ligii de Rugby Kaufland 2026, RC Gura Humorului și CSA Steaua se...

05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Sione Fakaʻosilea a fost inclus în lotul lui Rugby Club Gura Humorului
Venit în România în 2012, Sione Fakaʻosilea (39 de ani) a evoluat de atunci pentru echipa de rugby CSM Știința Baia Mare. Cu aceasta a câștigat titluri de campion și Cupe...

05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: La ceva timp după ce au devenit Stejari, Tangimana, Tomane și Moyake au primit și cetățenia română
În ultimii ani, România a naturalizat din ce în ce mai mulți rugbyști din Emisfera Sudică. Iar unii dintre aceștia au evoluat pentru Stejari, respectând regulile impuse de...

05 Aug. 2026
ROMÂNIA / JUCĂTORI: Antonio Mitrea a asistat la meciul Stelei cu Gura Humorului de lângă unchiul său
Sâmbăta trecută, pe stadionul de rugby din Ghencea s-a disputat meciul CSA Steaua - RC Gura Humorului (74-22) contând pentru runda cu numărul 3 din Liga de Rugby Kaufland 2026....
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.






