Lupta cu Pirineii
De Redactia Rugby , 12 Aug. 2003

Elevii lui Charreyre au facut fata cu greu probelor din stagiul din Franta. 25 minute. Cam la atit s-a rezumat pauza de masa de duminica a "tricolorilor". Rafting, ciclism si alpinism - prima zi din cantonamentul elevilor lui Charreyre.
"Cantonamentul de supravietuire", asa cum a fost numita pregatirea montana de la Forge Quillan de antrenorul Bernard Charreyre isi merita numele cu prisosinta. Rugbystii din lotul national al Romaniei s-au chinuit din greu sa duca la indeplinire probele de duminica, prima a traseului, chiar daca au conlucrat foarte bine si s-au ajutat pentru trecerea obstacolelor. Cei 29 de sportivi au fost impartiti in cinci formatii, purtind tricouri numerotate pentru a putea fi departajati. Numerele de la 11 la 16 corespundeau primilor sase componenti, cele de la 21 la 26 celor care alcatuiau echipa a doua si tot asa pina la teamul cu numarul cinci. Antrenorii au format si ei o echipa, in afara concursului, lui Bernard Charreyre, Hary Dumitras si George Sava adaugindu-li-se preparatorul fizic Francois Bertrand, Fabien, pustiul tehnicianului francez, si Radu Constantin, ofiterul de presa al FRR. Defileul Camp Perie, o vale ingusta in care nici soseaua parca nu are loc, a fost punctul de plecare al raidului din Pirinei. Totul a inceput cu o alergare usoara, de cinci kilometri, pina la Axat, localitate prin care au trecut, nu cu mult timp in urma, Armstrong, Vinokurov, Virenque si toti ciclistii din Turul Frantei.
De la distanta, parea floare la ureche
Gontineac, Balan si ceilalti rugbysti nu au primit insa la Axat biciclete, ci barcile in care urmau sa faca rafting. "Uite ce frumos e! Ce e greu sa te pui in barca si sa te lasi purtat de apa?", se intrebau romanii la inceputul cursei, vazind citiva copii care alunecau pe cursul repede si valuros. A plecat prima formatie si imediat jucatorii si-au dat seama ca e de munca. "Visleste cu dreapta, ia cu stinga! Lasa-te pe spate ca ne-am oprit!", rasunau indemnurile sportivilor. Localnicii ii incurajau si ei de pe margine: "Allez, allez!". Cei 9 kilometri pina la punctul indicat pe harta au fost facuti in 25 de minute. In cea mai mare viteza jucatorii s-au indreptat apoi spre locul de escalada, acolo unde cronometrele au fost oprite. "Aici se vor da puncte. Echipele care trec obstacolele au maximum de puncte, dar nu aveti voie sa va ajutati intre voi. E singura proba individuala", au sunat indicatiile de pe margine.
Chiar daca erau nevoiti sa coboare pe un perete abrupt circa 100 de metri, rugbystii nu s-au speriat. Au trecut cu bine. O pauza era bine meritata. Doar 25 de minute insa, vreme in care au si mincat. Tolaniti pe barcile pneumatice, cu transpiratia siroindu-le pe fata, "tricolorii" nici nu au simtit cind au inghitit pastele si pulpele de pui.
Pericole de tot felul
A doua parte a traseului avea sa fie ucigatoare. O noua repriza de rafting contracronometru, de data aceasta pe un curs de apa mult mai rapid. Multe echipe s-au rasturnat. "Am vazut moartea cu ochii. Cind am cazut din barca, m-a luat apa si m-am trezit la treizeci de metri in fata colegilor. Plus ca am dat de doua ori cu capul de stinci. Noroc ca am avut casca", a declarat Cristian Sauan. Petrisor Toderasc nu a avut noroc, puterea apei aruncindu-l cu mina intr-o stinca. S-a taiat adinc, dar a continuat. La fel si Florin Corodeanu care a fost la un pas de inec. "Nu mai puteam sa ies. Noroc ca m-au tras ai mei in barca". In 20 de minute "tricolorii" au parcurs cei 11 km.
Au alergat apoi pina la punctul de plecare cu bicicleta. Fiecarei echipe i-au revenit cite trei biciclete, cei sase sportivi trebuind sa faca schimb cu coechipierii pina la finis. "Mai bine nu ni le mai dadeau. A trebuit sa le caram si pe astea!", au spus rugbystii cind au vazut panta abrupta pe care trebuiau sa urce. De altfel, din cei 14 km pe care i-au avut de parcurs, doar 3 au fost in coborire. Dupa doua ore de gifiiala si lupta cu pantele Pirineilor, prima echipa a ajuns la sosire. Rugbystii erau mai storsi decit dupa un meci cu campioana mondiala si s-au prabusit precum maratonistii.
Au avut insa puterea sa mai faca glume pe seama antrenorilor, care au venit la 40 de minute dupa invingatori. Seara si-au instalat corturile si s-au culcat devreme. Ii astepta o noua zi, mult mai grea decit prima. Au adormit cu un singur gind: "Oare ce ne-or mai pune sa facem?"
Trei abandonuri si un operat
Dupa prima zi a raidului din Pirinei, s-au inregistrat deja trei abandonuri din cauze medicale. Cristian Petre a fost oprit de antrenorul Bernard Charreyre sa mai continue cursa, avind probleme cu ambii genunchi, Cosmin Ratiu a facut o criza de sciatica, iar Florin Corodeanu a fost operat la mina dreapta. Jucatorul lui Grenoble s-a rasturnat impreuna cu echipa sa cu barca si s-a lovit la cot. A continuat traseul, dar seara mina i s-a umflat foarte rau. Doctorul echipei a hotarit sa-i taie hematomul, fiind ajutat de Mihai Vioreanu, jucatorul-medic. Corodeanu a fost cu masina in aceeasi seara si la Carcassonne, 60 de km de Quillan, pentru a face o radiografie.
Au omorit o vipera
Dupa ce au terminat programul primei zile, jucatorii s-au retras spre locul unde urmau sa-si instaleze corturile. |n drum, lui Marius Socaciu i-a aparut o vipera, care a fost omorita cu pietrele de jucatori. "Cred ca antrenorii au trimis-o. Facea parte din program, era una dintre probe", au glumit jucatorii.
Ghioc nu stia sa mearga cu bicicleta
Echipa lui Marius Tincu a avut mari probleme la ultima proba, din cauza faptului ca Vasile Ghioc nu stia sa mearga cu bicicleta. Pe bucata de coborire insa coechipierii sai l-au urcat pe Ghioc in sa si i-au tinut echilibrul citiva metri, pina cind rugbystul a putut merge singur. "A fost bun si cantonamentul asta la ceva", a comentat Ghioc. Sorin Socol, componentul formatiei Agen, a fost o adevarata povara in prima zi pentru organizatori, el stricind doua biciclete.
Componenta formatiilor
Echipa 1: Ovidiu Tonita (cpt), Ioan Teodorescu, Cristian Sauan, Dan Tudosa, Cosmin Ratiu
Echipa 2: Romeo Gontineac, Romeo Chiriac, Marcel Socaciu, Dan Dumbrava, Iulian Andrei, Cristian Podea, Dan Tudori
Echipa 3: Mihai Vioreanu (cpt), Ionut Tofan, Costica Mersoiu, Augustin Petrichei, Cezar Popescu, Petru Balan
Echipa 4: Marius Tincu (cpt), Vasile Ghioc, Lucian Sirbu, Sorin Socol, Silviu Florea
Echipa 5: Gabriel Brezoianu, Cristian Petre, Florin Corodeanu, Iulian Andrei, Petrisor Toderasc, Valentin Maftei
NOTA REDACTIEI
Acest material a aparut astazi, 12 august, in cotidianul "GAZETA SPORTURILOR" sub semnatura Marian Ursescu.
Articole similare

18 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ETAPA A 3-A / NZ - IRL 40-21: Selecționata All Blacks a marcat 6 eseuri, „Trifoii” n-au mișcat în front VIDEO
Desfășurat în deschiderea etapei cu numărul 3 din Campionatul Națiunilor 2026 la rugby, meciul Noua Zeelandă - Irlanda a confirmat superioritatea All Blacks pe miticul „Eden Park din...

18 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM - ROU 37-38: Stejarii au marcat eseu la ultima fază și au obținut prima victorie în competiție!
Stejarii au suferit din greu în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026. Disputat la Montevideo (Uruguay), meciul Samoa - România a fost extrem de echilibrat, cele două formații...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.





