Lomu spune ca va fi in echipa Noii Zeelande la CM 2007
De Redactia Rugby , 01 Iun. 2004

Jonah Lomu, unul dintre cei mai cunoscuti rugbysti din lume, nu si-a pierdut speranta ca va redeveni acel mare jucator care a incantat lumea rugbystica in urma cu cativa ani. Nevoit in fiecare zi sa faca dializa din cauza unor probleme la rinichi, Lomu a declarat zilele trecute ca “voi fi in echipa Noii Zeelande la Cupa Mondiala din 2007. Nu exista nici un motiv medical sa nu pot face asta si voi arata ca Jonah Lomu nu este un jucator terminat”. El nu a mai jucat rugby de circa un an de zile, de cand i s-a agravat problema la rinichi, iar acum asteapta un transplant care i-ar putea salva chiar viata. Interesant este faptul ca declaratia sa vine chiar cand Tana Umaga, noul capitan al “All Blacks” a marturisit in presa neozeelandeza ca este dezamagit de forma pe care o au colegii sai, in perspectiva meciurilor test pe care Noua Zeelanda le va juca in luna iunie cu Anglia, campioana mondiala.
Cu siguranta tragedia rugbystica cea mai mai discutata din acest sezon a fost caderea unei legende a sportului cu balonul oval: Jonah Lomu, “The Iron Man”, a ajuns in doar cateva luni de la jucatorul cu cea mai mare forta de pe terenul de rugby la un om nevoit sa mearga zilnic sa faca dializa. Lomu insa nu s-a resemnat si inca mai spera ca va redeveni “ceea ce a fost odata, ba chiar mai mult decat atat”.
Jonah Lomu a declarat recent pentru ziarul Times ca inca mai spera ca va putea face parte din nationala Noii Zeelande la Cupa Mondiala din 2007. “Voi fi in echipa Noii Zeelande la Cupa Mondiala din 2007. Nu exista nici un motiv medical sa nu pot face asta si voi arata ca Jonah Lomu nu este un jucator terminat. Jonah Lomu este doar un proiect inca neterminat”, a spus el. Lomu a adaugat ca in urmatoarele luni este foarte probabil sa aiba parte de un transplant de rinichi, ceea ce i-ar imbunatatit serios sansele de a reveni pe teren, insa, mai important, i-ar imbunatati sansele de a supravietui mai mult, fara sa mai depinda de dializa. Fostul mare sportiv nu a mai intrat pe teren de circa un an de zile.
Din cate se pare in acest moment, “All Blacks” ar avea mare nevoie de un rugbyst ca Lomu. Chiar astazi presa neozeelandeza a publicat cateva comentarii ale actualului capitan al Noii Zeelande, Tana Umaga, care marturiseste ca este “extrem de dezamagit” de forma pe care o arata coechipierii sai. Umaga a spus acest lucru dupa un meci in care s-au infruntat selectionatele de “posibili” si “probabili” ai Noii Zeelande, el conducand din teren ultima echipa, cea mai apropiata de XV-le standard. Formatia lui Umaga nu a castigat insa decat cu 29-27, cu o lovitura de penalizare venita in ultimele minute. Cum acest meci a fost o repetitie inaintea celor doua meciuri test pe care Noua Zeelande le are in luna iunie cu Anglia, campioana mondiala, este de inteles supararea lui Umaga.
Nationala Noii Zeelande are mari sanse sa joace impotriva Romaniei la Cupa Mondiala din 2007. Neozeelandezii au fost repartizati in grupa C a competitiei, alaturi de Scotia, Europa 1, Europa 2 si Recalificata 1, ultimele trei formatii urmand sa vina din preliminarii. Daca romanii incheie preliminariile europene pe unul din primele 2 locuri, ei pot ajunge in aceasta grupa.
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







