Linistea de la Thomond Park

     Am avut placerea sa urmaresc, recent, la televiziune, meciul dintre All Blacks si selectionata provinciei Munster. Un meci superb, spectaculos prin incrancenarea inclestarii gramezilor si prin eleganta unduitoare a liniilor de treisferturi.
     Un meci care, cel putin pentru mine, a insemnat o intoarcere in timp, in perioada de glorie a rugby-ului amator. Un meci in care o super putere rugbystica s-a masurat cu o selectionata provinciala reanodand, astfel, timp de 80 de minute, traditia pura a amatorismului rugbystic.
    
     Un meci care a depasit, prin nivelul tehnic demonstrat, multe dintre testele desfasurate intre marile puteri rugbystice. Si aceasta, in ciuda faptului, ca ambele echipe erau lipsite de numerosi titulari.
    
     Un meci care a sfidat pragmatismul, elitismul si eficienta economica a profesionismului, incalzind sufletele iubitorilor rugby-ului prin darzenia si ardoarea demonstrate de jucatori, precum si prin pasiunea si respectul demonstrate de spectatori.
    
     Pasiune si respect!
    
     Cinste acestui public irlandez care a produs o splendida demonstratie a pasiunii si respectului fata de rugby prin bucuria, entuziasmul si intensitatea incurajarilor, dar, mai ales, prin linistea impusa in momentul executarii loviturilor de pedeapsa! De fiecare data cand un jucator, irlandez sau neo-zeelandez, incerca transformarea unei lovituri de pedeapsa sau a unui eseu, o liniste de-a dreptul tulburatoare se asternea deasupra stadionului.Thomond Park. Vuietul si strigatele de bucurie generate de atacul anterior incetau abrupt, iar soaptele stinghere se stingeau treptat, ca intr-o sala de concert, intr-un imens crater al linistii.
    
     Comprimat intre intalnirile „ la nivel inalt” ce se disputa sambata, acest meci desfasurat intr-o zi de marti a insemnat o celebrare a spiritului rugbystic autentic, nepervertit de dogmele profesionismului. O celebrare savarsita de efortul si truda celor din teren; si, mai ales, o celebrare „strigata” de linistea publicului din tribune.
    
     Eugen Cionga - Toronto