Japonia vrea sa organizeze Cupa Mondiala din 2011
De Redactia Rugby , 04 Mai 2004

Oficialii Federatiei Japoneze de Rugby au anuntat in urma cu cateva zile ca vor candida pentru a organiza Cupa Mondiala din 2011. “Vrem sa aducem prima Cupa Mondiala in Asia, atat pentru a ajuta rugbyul japonez dar si pentru a ajuta la dezvoltarea rugbyului mondial”, a declarat Noboru Mashimo, presedintele forului japonez. Aducerea CM in Japonia ar fi prima ocazie ca aceasta competitie sa fie organizata in afara tarilor traditionale ale rugbyului, participante la Turneul celor 6 Natiuni sau Tri Nations. O decizie privind tara care va organiza CM 2011 se va lua in luna noiembrie a anului 2005, dorind sa candideze de asemenea si Anglia, Africa de Sud si Argentina. Japonia se gaseste in acest moment pe locul 20 in clasamentul mondial alcatuit de IRB dar are precedentul de a fi gazduit Campionatul Mondial de Fotbal din 2002, eveniment care s-a bucurat de un imens succes.
Japonia nu este deloc o forta a rugbyului mondial in acest moment. Ea se gaseste pe locul 20 in clasamentul IRB, dar vine extrem de puternic din urma. Forta financiara dar si faptul ca are nu mai putin de 129.626 jucatori legitimati la 4050 de cluburi o recomanda ca una dintre tarile care trebuie luate in seamna pe viitor. Poate si de aceea anul acesta japonezii vor juca meciuri test cu Italia, Scotia si Tara Galilor. Mai mult, oficialii Federatiei Japoneze de Rugby au anuntat ca vor sa organizeze Cupa Mondiala din 2011.
CM din 2007 se va juca in Franta, asadar tot intr-o tara “traditionala” a rugbyului mondial, asa cum s-a intamplat de fapt inca de la infiintarea acestei competitii. Din 2011 insa, se pare ca International Rugby Board se gandeste ca a venit vremea sa extinda acest cerc. De aceea, inca de acum un an au aparut speculatii potrivit carora SUA sau Japonia vor primi organizarea celei mai importante competitii rugbystice. Zilele trecute, Noboru Mashimo, presedintele forului japonez, a anuntat oficial ca tara sa vrea sa organizeze CM din 2011.
“Vrem sa aducem prima Cupa Mondiala in Asia, atat pentru a ajuta rugbyul japonez dar si pentru a ajuta la dezvoltarea rugbyului mondial”, a spus Mashimo, lansand oficial candidatura tarii sale. Japonezii se bazeaza pe imensa lor putere financiara, pe faptul ca au un numar urias de jucatori de cluburi, dar si pe faptul ca in 2002 au organizat, in co-participare, Campionatul Mondial de Fotbal, competitie care a avut un urias succes si de pe urma careia s-au ales cu o infrastructura bine pusa la punct.
Decizia tarii gazda a CM 2011 o va lua IRB in luna noiembrie a anului viitor. Din cate se pare, vor mai candida si Anglia, Argentina si Africa de Sud. In acest moment insa, japonezii par favoriti, pentru ca este intr-adevar timpul ca rugbyul sa iasa din cercul stramt al “natiunilor majore” organizatoare de competitii importante.
Articole similare

18 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ETAPA A 3-A / NZ - IRL 40-21: Selecționata All Blacks a marcat 6 eseuri, „Trifoii” n-au mișcat în front VIDEO
Desfășurat în deschiderea etapei cu numărul 3 din Campionatul Națiunilor 2026 la rugby, meciul Noua Zeelandă - Irlanda a confirmat superioritatea All Blacks pe miticul „Eden Park din...

18 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM - ROU 37-38: Stejarii au marcat eseu la ultima fază și au obținut prima victorie în competiție!
Stejarii au suferit din greu în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026. Disputat la Montevideo (Uruguay), meciul Samoa - România a fost extrem de echilibrat, cele două formații...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.





