JAPONIA: Se va introduce „Cota de străini” în campionat pentru a fi favorizați rugbyștii autohtoni
De Marian Burlacu, 14 Mai 2025

Și campionatul de rugby seniori al Japoniei se confruntă, și nu de ieri, de astăzi, cu problema numărului mare de jucători străini. Tocmai de aceea conducătorii sportului cu balon oval din țara asiatică au anunțat că vor adopta o regulă prin care vor favoriza folosirea rugbyștilor autohtoni de către cluburile de acolo. La ediția 2024/2025 a Japan Rugby League One D1 participă 12 echipe, competiția desfășurându-se între 21 decembrie 2024 și 1 iunie 2025.
Practic, din ediția 2026/2027 a primei ligi de rugby din Japonia cluburile implicate vor fi obligate să folosească cel puțin opt jucători care au fost crescuți în această țară (au petrecut cel puțin șase ani în sistemul de educație înainte de a fi admiși în liceu). Practic acești opt rugbyști se vor afla simultan pe teren.
În ultimele decenii, Japonia a naturalizat numeroși jucători, îndeosebi din zona Pacificului de Sud. Căpitan al reprezentivei este Michael Leitch, care s-a născut în Noua Zeelandă și a ajuns în țara asiatică la 15 ani, în cadrul unui program educativ.
În acest moment, echipele din prima ligă japoneză de rugby sunt obligate să alinieze 11 jucători selecționabili în prima reprezentativă. Adică și pe aceia care voluează de numai patru ani într-o formație de club niponă.
În caz că se va adopta noua regulă, unii jucători nu vor mai putea evolua în campionatul Japoniei. Și în această situație se vor afla și unii care sunt internaționali niponi. Și sunt amintiți centrul de origine australiană Dylan Riley (20 de selecții), care joacă la Saitama din 2018, și linia a doua de origine neozeelandeză Warner Dearns (4 selecții), component al formației Toshiba Brave Lupus Tokyo din 2021.
Trebuie amintit că Japonia a reușit în 2019 să se califice în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, o competiție pe care a găzduit-o. Pe de altă parte, reprezentativa niponă se numără printre cele care au participat la toate edițiile de până acum ale Rugby World Cup.
De asemenea, Japonia a înregistrat victorii, la nivelul primei echipe naționale, cu Scoția, Argentina, Irlanda, Africa de Sud, Italia și Irlanda.
Iată care sunt jucătorii străini din loturile pricipalelor echipe de club din Japonia:
Toshiba Brave Lupus Tokyo: Taufa Latu (Tonga / pilier / naturalizat), Vea Taumoefolau (Noua Zeelandă / pilier / naturalizat), Jacob Pierce (Noua Zeelandă / linia a doua), PJ Steenkamp (Africa de Sud / linia a doua), Asaeli Lausii (Tonga / linia a doua / naturalizat), Shannon Frizell (Noua Zeelandă / flanker), Yoon Rye-on (Coreea de Sud / flanker / naturalizat), Afu Ofeina (Tonga / flanker / naturalizat), Richie Mo'unga (Noua Zeelandă / uvertură), Seta Tamanivalu (Fiji / centru), Rob Thompson (Noua Zeelandă / centru / naturalizat), Kim Su-ryung (Coreea de Sud / aripă / naturalizat), Michael Colins (Noua Zeelandă / fundaș), Stephanus Du Toit (Africa de Sud / fundaș / naturalizat)
Saitama Wild Knights: Daniel Perez (Tonga / pilier / naturalizat), Taniela Vea (Tonga / pilier / naturalizat), Lisala Finau (Tonga / pilier / naturalizat), Lood de Jager (Africa de Sud / linia a doua), Ockie Barnard (Africa de Sud / linia a doua), Esei Ha'angana (Australia / linia a doua / naturalizat), Liam Mitchel (Noua Zeelandă / linia a doua), Xavier Stowers (Australia / flanker), Lachlan Boshier (Noua Zeelandă / flanker), Juan Wilson (Africa de Sud / flanker), Viliami Afu Kaipouli (Tonga / nr. 8), Lee Kum-su (Coreea de Sud / mijlocaș de grămadă), Damian de Allende (Africa de Sud / centru), Vince Aso (Noua Zeelandă / centru), Marika Koroibete (Australia / aripă), Joshua Nohra (Liban / aripă / naturalizat), Tom Parton (Anglia / aripă), Maurice Marks (Africa de Sud / aripă)
Kubota Spears Funabashi Tokyo Bay: Izi Swoes (Australia / pilier / naturalizat), Malcolm Marx (Africa de Sud / taloner), Schalk Erasmus (Africa de Sud / taloner), Ruan Botha (Afica de Sud / linia a doua / naturalizat), David Bulbring (Afica de Sud / linia a doua / naturalizat), David Van Zeeland (Australia / linia a doua / naturalizat), Akira Ieremia (Noua Zeelandă / linia a doua / naturalizat), Merwe Olivier (Afica de Sud / flanker), Finau Tupa (Tonga / flanker / naturalizat), Ollie Stonham (Anglia / flanker), Harry Willard (Anglia / flanker), Tyler Paul (Africa de Sud / nr. 8), Asipeli Moala (Tonga / nr. 8 / naturalizat), Bryn Hall (Noua Zeelandă / mijlocaș de grămadă), Bernard Foley (Australia / uvertură), Rikus Pretorius (Africa de Sud / centru), Halatoa Vailea (Tonga / centru / naturalizat), Tsuyoshi Jennings (Fiji / aripă / naturalizat), Shaun Stevenson (Noua Zeelandă / fundaș)
Shizuoka Blue Revs: Kaku Bunkei (Taiwan / pilier / naturalizat), Sean Vete (Noua Zeelandă / pilier / naturalizat), Siale Mahina (Australia / pilier / naturalizat), Richmond Tongatama (Noua Zeelandă / taloner / naturalizat), Murray Douglas (Scoția / linia a doua / naturalizat), Justin Sangster (Noua Zeelandă / linia a doua), Jack Wright (Australia / linia a doua), Sione Vuna (Tonga / linia a doua / naturalizat), Vueti Tupou (Fiji / linia a doua / naturalizat), Simon Miller (Africa de Sud / flanker), Kwagga Smith (Africa de Sud / nr. 8), Sanele Nohamba (Africa de Sud / mijlocaș de grămadă), Sam Greene (Australia / uvertură / naturalizat), Viliami Tahituʻa (Tonga / centru), Hunter Lim (Australia / centru), Sylvian Mahuza (Africa de Sud / centru / naturalizat), Damian Markus (Africa de Sud / centru), Charles Piutau (Tonga / centru), Jack Timi (Noua Zeelandă / fundaș), Valynce Te Whare (Noua Zeelandă / fundaș)
Kobelco Kobe Steelers: Kauvaka Kaivelata (Noua Zeelandă / pilier), George Turner (Scoția / taloner), Sione Sime Mau (Tonga / taloner), Brodie Retallick (Noua Zeelandă / linia a doua), Gerard Cowley-Tuioti (Noua Zeelandă / linia a doua), Waisake Raratubua (Fiji / linia a doua / naturalizat), Sosefo Fakatava (Tonga / flanker / naturalizat), Solomone Funaki (Tonga / flanker), Willie Potgieter (Africa de Sud / nr. 8), Bryn Gatland (Noua Zeelandă / uvertură), Quinton Mahina (Australia / centru / naturalizat), Ngani Laumape (Noua Zeelandă / centru), Michael Little (Noua Zeelandă / centru / naturalizat), Tali Ioasa (Noua Zeelandă / centru), Talilotu Fakatulolo (Tonga / aripă / naturalizat), Inoke Burua (Fiji / aripă / naturalizat)
Tokyo Sungoliath: William Hay (Australia / pilier / naturalizat), Bradley Kuhn (Australia / pilier), Alex Mafi (Australia / taloner), Harry Hockings (Australia / linia a doua / naturalizat), Callum McDonald (Australia / linia a doua), Trevor Hosea (Australia / linia a doua), Sam Jeffries (Anglia / linia a doua), Lachlan Osborne (Australia / linia a doua / naturalizat), Saimoni Vunilagi (Fiji / linia a doua / naturalizat), Sam Cane (Noua Zeelandă / flanker), Sean McMahon (Australia / flanker), Pierich Siebert (Africa de Sud / flanker / naturalizat), Tamati Ioane (Australia / flanker), Max Hughes (Noua Zeelandă / mijlocaș de grămadă / naturalizat), Shinnosuke Tafokitau Oka (Tonga / mijlocaș de grămadă), Isaiah Punivai (Noua Zeelandă / centru), Sione Tapu'osi (Tonga / aripă), Cheslin Kolbe (Africa de Sud / aripă)

Articole similare

10 Dec. 2025
ROMÂNIA / ECHIPA NAȚIONALĂ DE SENIORI: Ce rol au jucat rugbyștii ce evoluează afară în menținerea în elita mondială
Înaintea Cupei Mondiale din 2023, i-am făcut un scurt istoric al rugby-ului românesc unui ziarist francez care locuia la Timișoara. După ce i-am spus că la noi există un număr tot...

09 Dec. 2025
ROMÂNIA / ISTORIE: De ce data primului meci de rugby din țara noastră diferă de la o sursă la alta
Istoria rugby-ului românesc este extrem de complexă. Și nici n-ar putea să fie altfel de vreme ce acest sport se practică în țara noastră de peste 110 ani. Există și anumite...

06 Dec. 2025
SUPERCUPA EUROPEI 2025/2026 / ETAPA A 4-A / LPR - LUS 7-35: Lupii n-au reușit decât un eseu, lusitanii au obținut și bonusul ofensiv
Nici cea de-a 4-a rundă din ediția 2025 a Supercupei Europei n-a fost una cu noroc pentru selecționata Romanian Wolves. Alcătuită în principal din tineri jucători de la CS Rapid...

05 Dec. 2025
SUPERCUPA EUROPEI 2025/2026 / ETAPA A 4-A / LPR - LUS: Lupii încearcă să scape de ultimul loc, lusitanii vizează prima poziție
Pentru selecționata Lupii României etapa cu numărul 4 din ediția 2025 a Rugby Europe Super Cup le aduce un nou adversar dificil. Oamenii lui Stelian Burcea, Florin Vlaicu și Victor Bezușcu...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.