Irlanda - victorie dupa 39 de ani !

     Irlanda a invins, meritat, Africa de Sud, 17 -12 in meciul disputat la Lansdowne Road, obtinand astfel, prima victorie in 39 de ani, si, in acelasi timp, cea de-a doua victorie in istoria intalnirilor directe!
     Executarea planului tactic a facut diferenta
    
     Nu a fost o partida spectaculoasa cu faze care sa iti taie rasuflarea, ci o lupta intensa, darza, chiar dramatica in unele momente, si in care defensiva a jucat un rol primordial.
     Diferenta in acest meci s-a realizat, in primul rand, in planul calitatii executarii tacticii elaborate de catre cei doi antrenori. Pentru irlandezi, era de asteptat ca strategia de joc sa se bazeze, in general, pe trei componente principale: rezistenta gramezii in fazele fixe, eliberarea rapida a balonului catre linia de treisferturi si, evident, o defensiva impenetrabila. De cealalta parte, punctele forte ale sud-africanilor pareau a fi superioritatea la nivelul gramezii, dominarea in tuse, si forta de penetrare a perechii de centrii De Wett Barry-Marius Joubert.
     Daca irlandezii au reusit sa execute aproape perfect strategia de joc preconizata, sud-africanii, in schimb, au esuat in ceea ce priveste exprimarea cu acuratete in teren, a ideilor tactice. In ce masura acest esec in exprimare a fost determinat de evolutia irlandezilor sau de propriile slabiciuni etalate in teren, dar si in pregatirea partidei, ramane una dintre intrebarile cruciale la care Jack White si staff-ul sau tehnic trebuie sa raspunda pana la testul urmator, impotriva Angliei, la Twickenham.
    
     Gramada irlandeza la inaltime!
    
     Irlanda a avut initiativa de la inceputul meciului controland, in ansamblu, partida cu exceptia unor perioade scurte in care oaspetii au lansat cateva atacuri foarte periculoase. Gramada irlandeza a trecut cu brio proba de forta in fazele fixe, cu toate ca au fost momente in care pilierul stanga, Reggie Corrigan si, mai ales, inlocuitorul sau, Marcus Horan, au suferit vizibil in fata lui Andrews si, apoi, Van der Linde. In joc deschis, inaintasii irlandezi au luptat cu ferocitate, atacand, placand, sarjand si ajungand sa domine fiecare sector al jocului. John Hayes nu s-a clintit in fata redutabilului Os du Randt, linia a doua O’Connell si O’Kelly a constituit fundamentul unei gramezi care s-a intrecut pe sine, iar linia a treia Easterby-Foley-O’Connor s-a remarcat printr-o prezenta extrem de activa in aglomerari, dovedindu-se mai eficienta decat adversara sa directa. „Pachetul” irlandez nu s-a lasat intimidat nici o clipa de „puterea de foc” a gramezii sud-africane, acceptand challenge-ul fizic si impunandu-se, in cele din urma, printr-o impresionanta degajare de energie care i-a coplesit pe John Smit si coechipierii sai.
     Superioritatea dovedita de gramada a fost amplificata de perechea de mijlocasi Stringer-O”Gara care si ea a castigat duelul cu adversara directa, perechea du Preez-Van der Westhuyzen. Stringer s-a grabit sa extraga orice balon jucat de inaintasi, si a lansat cu rapiditate linia de treisferturi, anuland astfel potentialul efect al presiunii exercitate de sud-africani in gramezile ordonate si agolmerari.
    
     Ronan O’Gara – un dirijor de clasa
    
     In contextul acestei inclestari teribile a celor doua inaintari, Ronan O’Gara a avut o evolutie de-a dreptul exceptionala, constituind un factor decisiv in obtinerea victoriei. Gramada a dus, intr-adevar, greul meciului, rezistand in fata unei inaintarii de temut, dar victoria irlandezilor nu ar fi fost posibila fara performanta mijlocasului la deschidere. El a fost acela care a concretizat dominarea, realizata cu atata truda in urma efortului „pachetului” de inaintasi, inscriind un eseu (controversat, este adevarat!), trei lovituri de pedeapsa si un drop gol!
     Meritul „uverturii” de la Munster nu constat doar in faptul ca a marcat toate punctele echipei sale (ceea ce nu este putin, fireste!), ci si in modul in care si-a indeplinit rolul de „dirijor” al „orchestrei” irlandeze. Cu o viziune clara a „campului de lupta”, el a etalat un variat arsenal ofensiv, alcatuit din atacuri la mana, patrunderi individuale, si lovituri de picior a caror precizie a impins, deseori, jocul in terenul sud-africanilor. Prin evolutia sa din partida impotriva Africii de Sud, O’Gara a demonstrat influenta decisiva pe care „uvertura” o are asupra jocului echipei sale.
     Pomenind de O’Gara, sa mentionam si prestatia buna a liniei de treisferturi. Fazele de atac s-au remarcat prin incercarile lui O’Driscoll de a se strecura printr placajele „Antilopelor” si prin desele intercalari ale celor doua aripi, Murphy si Hickie, in centrul ofensivei irlandeze. In acest fel, „cavaleria usoara” irlandeza a tinut sub presiune apararea oaspetilor, incomodand-o in mod vadit, si obligand-o sa comita greseli. Linia de treisferturi merita sa fie laudat insa, inainte de toate, pentru organizarea defensiva care a fost la inaltime. Cautand sa contracareze forta perechii De Wet Barry-Joubert, Eddie Sullivan l-a titularizat, alaturi de O’Driscoll, pe Shane Horgan (1,93 m, 103 Kg), care de obicei joaca pe postul de aripa. Mutarea lui Horgan a avut efectul scontat, el contrand eficient forta de penetrare a centrilor sud-africani, prezenta sa fizica completand perfect tehnicitatea si finetea capitanului sau de echipa.
    
     „Springboks” – o profunda deceptie
    
     Dupa cum mentionam mai sus, sud-africanii nu au reusit sa isi duca la indeplinire planul tactic pregatit de Jack White si staff-ul sau tehnic. „Springboks” au evoluat inegal, inconsistent, nereusind nici un moment sa-si impuna superioritatea in gramada, si nici sa penetreze centrul defensivei adverse prin Joubert si De Wet Barry.
     Jocul lor de ansamblu, plat, neinspirat, lipsit de creativitate si inventivitate, a deceptionat, fiind departe de nivelul aratat in Turneul celor 3 Natiuni. Singurul sector de joc in care i-au dominat pe irlandezi a fost tusa, unde Matfield si ai sai au castigat 22 de baloane fata de cele 15 castigate de gazde. Problema „Antilopelor” a constat in incapacitatea lor de a concretiza sansele create in urma castigarii acestor baloane. Oaspetii au dominat ultimele 15 minute ale meciului, dar in zadar! In mod paradoxal, desi au jucat mai slab, sud-africanii au beneficiat de cele mai clare faze de eseu pe care insa le-au ratat in mod incredibil. Cauzele au fost diferite: lipsa de concentrare, greseli elementare in momentul pasei decisive, lipsa suportului (la faza patrunderii lui Montgomery) sau decizii eronate ( Bakkies Botha a preferat sa se napusteasca catre but peste doi adversari, fiind blocat, in timp ce Paulse era complet demarcat la cativa metri in dreapta sa). Indiferent insa de natura cauzelor, maniera in care sud-africanii au ratat ocaziile de eseu sunt absolut inadmisibile pentru un asemenea nivel de joc.
     Inaintasii nu au reusit sa „lege” nici macar un mol-penetrant, altadata o arma redutabila pe care sud-africanii stiau sa o foloseasca cu multa eficacitate! De Wet Barry si Marius Joubert (autor a trei eseuri in ultimul test cu Noua Zeelanda!) au avut o evolutie stearsa, neizbutind nici o „spargere” a frontului irlandez.
     Sunt convins ca nu prestatia din acest test impotriva Irlandei reprezinta adevaratul nivel al selectionatei Africii de Sud. Echipa antrenata de Jack White, o echipa tanara, in plin proces de formare si maturizare, are un potential indiscutabil care nu poate fi pus la indoiala de contraperformanta de pe Lansdowne Road. Tinerii „Springboks” au nevoie insa sa confirme sperantele puse in ei, iar meciul urmator, impotriva Angliei poate constitui prilejul potrivit. Ramane de vazut daca „revolta” sud-africanilor va fi posibila sambata, pe Twickenham.
    
     Si totusi...un eseu discutabil
    
     Fara indoiala, victoria irlandezilor este absolut meritata. Si totusi...cand te gandesti ca diferenta de pe tabela de marcaj a fost doar de cinci puncte, si revezi eseul lui O’Gara, intrebarea care se pune este: a gresit arbitrul Paul Honiss sau nu? Sa rememoram faza respectiva: Africa de Sud este penalizata la cativa metri de but; arbitrul Honiss ii explica lui John Smit infractiunea comisa de van Niekerk si il indeamna sa discute cu jucatorii sai. Smit se conformeaza, este cu spatele la arbitru si vorbeste coechipierilor sai. In acest moment, O’Gara joaca rapid la mana si plonjeaza, nestingherit, in eseu, spre uimirea sud-africanilor. Dupa parerea mea, problema este urmatoarea: daca a semnalizat un time-out, Paul Honiss trebuia sa il respecte si sa nu fluiere reinceperea jocului cand John Smit, capitanul Africii de Sud, era intors cu spatele la joc si vorbea jucatorilor sai. In mod evident, sud-africanii nu au intarziat jocul, ci urmau indemnul arbitrului ascultand explicatiile capitanului lor.
     Evident, modul in care Irlanda a marcat eseul este foarte discutabil. Cu toate acestea, nu arbitrul Honiss este responsabil pentru jocul slab practicat de Africa de Sud.. Statutul de mare echipa nu poate fi determinat de decizia gresita a unui arbitru. Iar „Springboks” stiu foarte bine acest lucru.
    
     Eugen Cionga – Toronto