INTERNATIONAL RUGBY BOARD: Nume noi in executivul forului mondial
De Redactia Rugby , 11 Apr. 2002

International Rugby Board (IRB), forul care conduce jocul cu balonul oval la nivel international, a facut cunoscute astazi numele noilor membri ai echipei executive.
Iata scurte prezentari ale acestora:
Mike MILLER - Chief Executive Officer.
Are 46 de ani, dintre care peste 20 i-a petrecut in mass-media si sport. A lucrat la numeroase ziare, televiziuni si posturi de radio, detinand la un moment dat functia de redactor-sef al sectiei sport de la Channel 4 UK, iar mai apoi de supervizor al BBC Sport. A fost, de asemenea, membru al European Broadcasting Union, pozitia din care a negociat cu organizatii ca IOC, FIFA sau IAAF.
Michael LYNAGH - Responsabil cu dezvoltarea globala si promovarea rugbyului.
International australian, are 72 de selectii in meciuri-test, in care a inscris 911 puncte. A fost capitanul Australiei, facand parte din echipa care a castigat Cupa Mondiala din 1991. Si-a incheiat cariera de jucator in urma cu patru ani.
Huw MORGAN - Commercial Director.
Are 41 de ani si a mai detinut functia de Commercial Director al echipei de Formula 1 Arrows, dar si Chief Executive al echipei de rugby engleze Harlequins. A facut parte din forul de conducere al primei divizii engleze, pozitie din care a luat parte la negocierile privind revenirea Angliei in competitiile europene.
Mark EGAN - IRB World Sevens Series Manager.
Are 35 de ani si a facut parte atat din selectionata irlandeza universitara, cat si din aceea de tineret. A jucat pentru Oxford University si pentru Barbarians.
Steve GRIFFITHS - IRB Referee Manager (raspunde de arbitri si problemele de arbitraj la turneele IRB).
Are 50 de ani si a detinut inainte functia de IRB Referee Development Officer, raspunzand de tot ce tinea de arbitraj. S-a alaturat IRB in 1997, venind de la Federatia Engleza de Rugby (Rugby-Football Union), unde a detinut functia de National Referee Development Officer. Are studii in managementul resurse umane. De asemenea, a arbitrat la nivel international.
Bruce COOK - IRB Training Manager.
Are 50 de ani si a fost anterior National Referee Training Manager pentru Federatia Australiana de Rugby (Australian Rugby Union). Fost lector in psihologie umana la Universitatea din Newcastle, a antrenat si a arbitrat in Tara Galilor timp de 15 ani.
Gethin JENKINS - Competitions Manager.
Are 31 de ani si a fost cooptat in cadrul IRB in aprilie 2000, ca Tournaments Administrator. Este absolvent al Universitatii Swansea din Tara Galilor. A fost implicat alaturi de IRB in organizarea preliminariilor si turneului final al Cupei Mondiale la rugby in 7, precum si a urmatoarei Cupei Mondiale la rugby feminin.
Au fost numiti Managerii pentru Dezvoltarea Regionala
Tot astazi s-a incheiat si procesul de numire a Managerilor pentru Dezvoltare Regionala, cu exceptia celui pentru CAR (Confederatia Africana de Rugby), partea francofona. Acestia sunt:
Jarrad GALLAGHER - Asia;
Michel ARPAILLANGE - FIRA-AER;
Tom JONES - NAWIRA
Jorge BRACERAS - CONSUR;
Sas BAILEY - CAR (anglofona);
Nenominalizat - CAR (francofona);
De asemenea, s-a hotarat crearea unui post de Manager Antidoping. Aceasta masura se inscrie in politica antidoping a IRB. Titularul acestui post va avea ca responsabilitati implementarea si coordonarea testelor antidoping in timpul competitiilor, pastrarea legaturii cu membrii federatiilor afiliate si cu celelalte organisme antidoping.
Articole similare

18 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ETAPA A 3-A / NZ - IRL 40-21: Selecționata All Blacks a marcat 6 eseuri, „Trifoii” n-au mișcat în front VIDEO
Desfășurat în deschiderea etapei cu numărul 3 din Campionatul Națiunilor 2026 la rugby, meciul Noua Zeelandă - Irlanda a confirmat superioritatea All Blacks pe miticul „Eden Park din...


17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







