Instructia de la Kiev
De Redactia Rugby , 04 Iun. 2006

Nationala Romaniei a jucat ieri, la Kiev, meciul care i-a adus trofeul in Cupa Europeana a Natiunilor, editia 2005-2006. Ucraina era anuntata victima sigura a nationalei noastre. O victorie aducea stejarilor trofeul de campioni indiferent de rezultatul din ultimul meci, cu Rusia, si acest lucru il stiau si gazdele. Inca de la aterizare au inceput sicanele. Mai intii s-a stat peste o ora in vama, aproape cat drumul de la Bucuresti, si delegatia a fost pusa sa completeze niste formulare ciudate, dupa care au fost anuntati ca nu mai este nevoie de ele.
A urmat drumul cu un autobuz care spunea istoria Kievului de la primele gropi din asfalt si pina la revolutia portocalie. La urmatorul drum, acest autocar a fost schimbat, la cererea expresa a delegatiei, insa cu fratele sau geaman, coafat cu perdele la geamuri. Mai interesant a fost drumul oficialilor, care, luati cu un minibus special, au fost plimbati prin oras o ora si jumatate fiindca soferul nu stia drumul spre hotel. Acesta a oferit de altfel si faza zilei, cand s-a oprit la gara din oras, convins ca acolo trebuia sa ajunga. Apoi, a urmat antrenamentul oficial, pe un teren plin de denivelari si cu un teren de tinta ingust care se termina cu marginile acoperite de bucati de cauciuc.
A doua zi, masa din dimineata meciului nu a putut fi luata la ora stabilita de staff pentru ca angajatii hotelului inca mai dormeau. In fine, s-a ajuns simbata la meci, pe stadionul Spartak, si a venit ultima sicana: un vestiar cit se poate de mic si insalubru, numai bun pentru a te enerva. Ucrainienii n-au reusit insa acest lucru, si pe teren a inceput sarabanda eseurilor.
In minutul 2, Iulian Dumitras a ajuns de pe postul de fundas sa faca o excelenta cursa pe partea dreapta si a culcat fara emotii. Ucrainienii au incercat sa treaca de jumatatea terenului, insa vreme de 10 minute echipa noastra a exersat apararea, ca la un meci scoala. Cum s-a dat semnul unui nou atac, gramada la centru, pase pe linia de treisferturi si balonul a ajuns la Fercu, pe aceeasi parte dreapta, care s-a oprit in but. Din nou retragere la centru si respiro cateva minute, apoi balon plimbat pe treisferturi, dar de data aceasta la cealalta aripa, Teodorescu. Sprint si eseu. Transformarile au fost ratate de Dimofte.
Minutul 32 a adus eseul lui Romeo Gontineac. Gramada ucrainiana in propria jumatate, recuperare si patrundere fara emotii pentru veteranul echipei noastre. De data aceasta Iulian Dumitras si-a asumat transformarea si a fost 22-0.
La un minut distanta a venit prima schimbare, Cezar Popescu in locul lui Pepe Toderasc. Cezar avea sa devina omul meciului. Nu au trecut decat 80 de secunde si debutantul Dascalu a dat la o parte cu umarul doi adversari, i-a pasat cu Cezar Popescu si acesta a marcat primul lui eseu. Dumitras suteaza si este 29-0. Desi mai era un minut pana la pauza, Teodorescu a mai avut timp pentru un sprint pe partea dreapta si a fost placat la un metru de terenul de tinta, cu tot cu arbitrul de tusa! Italianul de la margine s-a resimtit putin, insa a gasit puterea sa zambeasca din coltul gurii.
Ultimul eseu al reprizei a venit de la Catalin Fercu. Aceeasi increngatura de pase pe treisferturi, balon dus pe aripa si Fercu a sprintat decisiv. 34-0 la pauza, dupa ce Dumitras a ratat transformarea.
Partea a doua a inceput fara Iulian Dumitras, schimbat la pauza cu stelistul Florin Vlaicu. La doar 6 minute a iesit si Robert Dascalu, iar in locul sau a intrat Gabi Brezoianu. Imediat dupa intrarea pe teren, Vlaicu a plecat cu un balon pe langa gramada, s-a strecurat printre doi adversari si a pasat pe spate la Teodorescu, care nu s-a mai oprit decat in but. 41-0, pentru ca Vlaicu a sutat perfect printre bete. In tribune, membrii delegatiei noastre deja faceau scoteli: ne oprim la 50, 65 ori 72?
Ucraina a avut si ea primul atac periculos in aceasta partida. Aripa lor a reusit sa scape insa Fercu a placat si a scos in tusa fara probleme. Apoi, din nou schimbare la echipa noastra, iese Tudori si intra Mihai Macovei. Imediat, din nou faza de efect a lui Florin Vlaicu. Patrundere aproape de centru, sprint inspre colt si acesta a ajuns la 5 metri de eseu. A preferat insa forteze eseul in locul unei pase la Fercu si s-a ratat atacul.
Cu 20 de minute inainte de final, ultimele schimbari: ies Sirbu, Mavrodin si Bogdan Balan si intra Calafeteanu, Paulica si Zebega. Finalul de meci i-a apartinut lui Cezar Popescu. Acesta a patruns in minutul 68 exact pe centru apararii advererse si a inscris „jucandu-se” cu un ucrainian, transformare Vlaicu, apoi s-a mutat aripa si a finalizat o ultima faza jucata la mana dintr-o parte in alta a terenului, ratare Vlaicu la transformare. Hat-trick Cezar Popescu si scor final: 58-0.
La vestiare, delegatia noastra a sarbatorit castigarea Cupei Europene a Natiunilor, din nou, si toata lumea se gandea deja la urmatorul meci, cu Rusia, in Siberia, dar mai ales la partida cu Franta, din 17 iunie. Meci cu mare miza pentru noi peste doua saptamani, care se pregateste ca o partida de Cupa Mondiala.
Mai jos gasiti cateva imagini de la acest meci. Mult mai multe imagini de la acest meci sunt in BANCA DE IMAGINI, la adresa "2006/06/03: IMAGINI DIN MECIUL UCRAINA - ROMANIA, CEN 2005-2006, KIEV".
CUPA EUROPEANA A NATIUNILOR
Ucraina – Romania 0-58 (0-34)
Kiev – 3 iunie 2006, ora 14:00
Au marcat:
Dumitras - 1e, 2 t; Fercu - 2e; Teodorescu - 2e; Gontineac - 1e; Lucian Sirbu – 1e, Cezar Popescu - 3e; Vlaicu - 2t.
Arbitru: Mauro Dordol.
Judecatori de margine: Nereo Dordolo si Alessandro Cason
Romania: 15. Iulian Dumitras (Pau) – 14. Catalin Fercu (Contor Zenner Arad), 13. Robert Dascalu (Steaua), 12. Romeo Gontineac (Aurillac), 11. Ioan Teodorescu (U Cluj) – 10. Ionut Dimofte (Contor Zenner Arad), 9. Lucian Sirbu (Metro Racing) – 7. Alexandru Tudori (Casino di Venezia), 8. Sorin Socol (Agen – capitan), 6. Cosmin Ratiu (Dinamo) – 5. Petre Cristian (Tarbes), 4. Valentin Ursache (Contor Zenner Arad) – 3. Petrisor Toderasc (Brive), 2. Razvan Mavrodin (Tarbes), 1. Bogdan Balan (Montauban)
Rezerve: folosite 16. Bogdan Zebega, 17. Cezar Popescu, 18. Ion Paulica, 19. Mihai Macovei, 20. Valentin Calafeteanu, 21. Gabriel Brezoianu, 22. Florin Vlaicu
Manager sportiv: Robert Antonin
Manager: Adrian Dumitrescu
Antrenor: Daniel Santamans
Antrenor secund: George Sava
Consilier tehnic: Philipe Berrot
Antrenor federal: Daniel Mitrea
Preparator fizic: Dan Badea
Medic: Alin Popescu
Kineto: Catalin Padureanu
Ucraina: 15. Modamostrov Sergeiv – 14. Galastian Petro, 13. Ilanko Artem, 12. Tismchemko Andri, 11. Liiubli Oleksander – 10. Umavdov Oleksander, 9. Kravckenko Novsky – 7. Zulizny Oleh, 8. Melnikov Andry, 6. Kureza Sergey – 5. Tsuenko Oleksander, 27. Lonarin Oleksander – 3. zaliznyk Ivan, 2. Kirsonov Kievda, 1. Budela Sergey.
Rezerve: 16. Levcicev Dimitro, 17. Litvinenko Oleh, 18. Berezov Olah, 19. Dobrokanski Konstantin, 20. Kiloskon Vadym, 21. Titov Vasil, 22. Objinenko Vitaly.
CLASAMENT
1. Romania 9 8 0 1 365-72 (+293) 25p
2.Georgia 9 7 0 2 329-122 (+207) 23p
3. Portugalia 10 6 1 3 193-173 (+20) 23p
4. Rusia 9 3 1 5 263-178 (+85) 16p
5. Cehia 9 3 0 6 162-272 (-110) 15p
6. Ucraina 10 0 0 10 57-542 (-497) 10p
10.06.2006
Rusia – Romania – La Krasnoyarsk
Cehia - Georgia
Cristi Sauan isi priveste colegii din teren

Banca de rezerve

Echipa noastra la intonarea imnului

Concentrarea de dinaintea meciului

Tudori prinde in tusa

Iulian Dumitras suteaza la bete

Eseu pe aripa

Dominare romaneasca in gramada

Aplauzele de final de joc

Articole similare

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Stejarii conduc cu 2-1 la meciurile directe, însă echipa din Pacificul de Sud a câștigat clar în 2022 / VIDEO
Adversare în etapa cu numărul 3 din Cupa Națiunilor 2026 la rugby, Samoa și România s-au înfruntat de trei ori până acum. România s-a impus în primele două...

17 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: „Războincii din Pacific” vor alinia o formație cu mulți jucători născuți în Noua Zeelandă / VIDEO
În etapa cu numărul 3 a Cupei Națiunilor 2026 la rugby, echipa României va avea din nou un adversar dificil. Reprezentantă a sportului cu balonul oval din Pacificul de Sud, echipa Samoa...

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







