"Ingerul a strigat" (si) pentru Fanus Neagu

    
     Marti dimineata a murit Fanus Neagu. Este unul dintre cei pe care i-am citit, probabil, cel mai mult. Sunt convins ca si multi dintre dumneavoastra l-au citit. Acum, ca a plecat dintre noi cel care ne-a amintit ca "Ingerul a strigat", vreau sa va ofer ultimul sau interviu, acordat lui Ovidiu Ioanitoaia. Merita citit, poate fi chiar si o lectie de viata.
    
    
    
    
     „Am cancer, dar fii intelectual si scrie neoplasm”
    
     - Nea Fane, sa nu-ti fie de deochi, arati bine!
     - Ca un mort de 3 zile, nu? Stii cum se zice, nici un pas fara atlas!
    
     - De cind stai in spital?
     - Cu pauze, de circa 2 ani si jumatate. M-au operat de 3 ori si mi-a mai ramas doar jumatate din sira spinarii.
    
     - Care-i diagnosticul?
     - Cancer, dar tu poarta-te ca un intelectual si scrie neoplasm!
    
     - Sa inteleg ca n-ai mai pus picatura de vin in gura?
     - Ei, sa n-o luam chiar asa, dar s-au scurs citiva ani de cind nu m-am mai imbatat. Nu c-ar fi disparut pofta, nu, ea e desavirsita, insa nu ma mai tin balamalele. Ce-i de mirare, a doua zi de Paste, pe 5 aprilie, implinesc 78 de ani.
     - Multi inainte!
     - Si tie, si la toti.
    
     - Hai sa incheiem capitolul, care vin e cel mai bun? Sa nu-mi zici ca ala mult, rece si gratis!
     - Cum sa zic asta, am imbatrinit, dar nu m-am prostit! Cel mai bun vin e cel pe care-l bei acum!
    
     - Doctorii de-aici, de la Elias?
     - Oameni minunati, dar sa nu contezi pe ei. Sa nu le dai prilejul.
    
     - Cu ce-ti umpli timpul?
     - Citesc si scriu printre dureri. Gindesc zilnic si scriu din cind in cind. Sper sa termin “Asfintit de Europa, Rasarit de Asie”, unde traiti voi! Altfel, am iesit la pensie dupa 40 de ani de scris, nu tirziu, foarte tirziu.
    
     - La rubrica de sport de ce-ai renuntat?
     - M-a apucat lehamitea, pentru ca sportul in general si fotbalul in special nu mai sint ce-au fost. Diferenta fata de fotbalul de-acum 15-20 de ani e ca de la cer la pamint.
    
     - In ce sens?
     - In toate. Atunci jucau sa fie fericiti, acum joaca sa fie bogati. Mi-aduc aminte de ce mi-a povestit cindva Fane Carjan, care s-a dus la Pitesti sa-l ia pe Gicu Dobrin la Cluj. Unde crezi ca l-a gasit?
    
     - Intr-o circiuma?
     - Vezi, si tu esti o lepra care a plecat in America si s-a intors ca prostu’! L-a gasit pe malul unui lac batind mingea cu niste pusti si mi-a zis: “Fane, nu puteam sa-l misc de-acolo pentru ca acolo era viata lui!”. Simplu, Dobrin era fericit jucind, era bucuros asemenea marilor fotbalisti de leatul lui. Ca Nichi Dumitriu, de pilda. Nichi s-a dus in Grecia antrenor, undeva pe linga Salonic, dar stii ce facea? In loc sa-i comande pe jucatori, era atit de indragostit de minge ca se baga intre ei si nu se mai oprea driblind! Fireste ca grecilor nu le-a placut.
    
     - Totusi, Radu Cosasu si Adrian Paunescu mai scriu sport macar din cind in cind.
     - Bravo lor, ii citesc si ii admir, dar nu-i invidiez. Paunescu n-a iubit niciodata fotbalul, a iubit doar Craiova in ingimfarea lui frumoasa si creatoare.
    
     - Care-i situatia azi?
     - Aproape ca nu mai e. Nu mai sint stadioane pentru ca le-au furat investitorii ca sa ridice blocuri. Cartea ii mai preocupa numai pe scriitorii de profesie. Nici tabla inmultirii nu mai intereseaza deoarece in fiecare casa e un calculator. Niciodata n-au existat in Romania atitia analfabeti!
    
     - Sa fi disparut talentele?
     - Nu, uita-te citi tineri cistiga olimpiade internationale. Dupa care multi pleaca afara si, timpiti, se oftica de dorul tarii. Noi insa, romanii, avem un Dumnezeu al nostru care ne vegheaza si ne ajuta.
    
     - Nea Fane, vorbesti de parca n-ai fi fost niciodata tinar!
     - Esti sigur c-am fost?! Recunosc ca m-am schimbat, ca nu mai sint aventurierul de la tinerete, rebelul. Si dupa aceea am fost indragostit de fotbal, dar m-am lecuit.
    
     - Finul Dinu te-a vizitat vreodata la spital?
     - Vorbim si de 3-4 ori pe zi la telefon, seara de seara, dar Cornel e trist, are nevasta grav bolnava. Si el intra in categoria fericitilor la care ma refeream. Uneori jucam fotbal impreuna chiar in Barul Atlantic, unde formam doua echipe, una condusa de Dinu si alta de Dumitrache. Eu, lat in umeri, eram portar la amindoua si luam gol numai cind adormeam. Pe atunci se muncea, dar se si petrecea.
    
     - Sincer, ti se intimpla vreodata sa-l visezi pe Baiesu?
     - Niciodata, pentru ca toti prietenii mei care au plecat repede, Baiesu, Nichita, Tomozei, Hagiu, Conti, Puca, sint prezenti in mine, ma insotesc permanent. Parintii si prietenii ti-i traiesti, iar eu eram convins ca prietenii mei aveau o inteligenta diabolica. Poate numai mi se parea.
    
     - Ziarele actuale?
     - Proaste, cum sa mai rasara mari ziaristi, unde sa se exprime un Seicaru ori un Kalustian? Din pricina televiziunii, presa a innebunit, a luat-o razna. E servita de barbati fara har si de fetite fara vocabular, care rostogolesc, bietele de ele, doar 5-6 cuvinte! Altadata ar fi adunat informatii, nu s-ar fi inghesuit in fata, vedete de chirpici! Si comentatorii meciurilor turuie in nestire. Iti impuie capul si nu te lasa sa vezi.
    
     - Traiasca nostalgia!
     - Pai cum? Cu timpul, toti simtim nevoia sa ne intoarcem spre ce-am fost. Mai ales catre izvorul copilariei, tarimul viselor.
    
     - Nea Fane, care e cel mai mare scriitor din literatura universala?
     - Sint vreo mie, in frunte cu Homer si cu Tolstoi, dar si cu Eminescu. Umblu sa procur niste volume de Ezra Pound, dar nu le gasesc. Ramin apoi vreo 2.000 de locuri goale, e desert, dupa care se inscrie cine vrea. Pleava. E drept ca s-a schimbat si felul de-a scrie, nu se mai cauta nici talent, nici cultura.
    
     - Care Tolstoi?
     - Vrei sa ma scoti din sarite?! Cum care Tolstoi, Lev Nicolaevici, 1828-1910, cel de la Iasnaia Poliana, cu Razboi si Pace, cu Anna Karenina, hai ca ma enervezi!
    
     - Pot sa te intreb cu ce echipa tii?
     - Intreaba-ma! Mi-a ramas ceva pentru Rapid, Dinamo, Universitatea Cluj si Otelul, ca ultima se afla linga Braila mea. As simpatiza si cu Braila, dar n-am cu cine. Marele port e zdrente.
    
     - “Nationala”?
     - L-am injurat mereu pe Piturca, insa m-am schimbat si nu-l mai injur. Piturca e un tip, are personalitate. Nu-l scoti dintr-ale lui. Marturisesc c-a ajuns sa-mi placa, sa ma impac cu el. Apropo, tu de unde esti?
    
     - M-am nascut la Peris si am crescut la Giurgiu.
     - In Giurgiu, ca si la Braila, nu poti sta mai mult de-o ora fara sa vrei sa te sinucizi, asa-i? Mi-e teama ca, din punct de vedere cultural, Romania e un pustiu. S-a intelenit victoria.
    
     - Ce victorie?
     - Lasa ca nu pricepi! Totul a decazut sau decade si nu cred sa mai fie cale de intoarcere. Parca si tinerii imbatrinesc azi mai iute, se ofilesc.
    
     - E adevarat ca i-ai batut pe elevi in ziua mortii lui Stalin?
     - Sa-ti povestesc mai intii altceva. Exmatriculat de la Scoala de literatura, dar cu Normala terminata si cu 2 ani de filologie, nimerisem profesor suplinitor in comuna Largu, raionul Faurei, regiunea Galati. De, imi descoperisem vocatia de dascal! Acolo m-au numit seful comisiei de alfabetizare in satul Jugureanu dintr-o comuna vecina, Ulmu. Parcurgeam calare vreo 12 kilometri si ma chinuiam cu niste babe. A durat putin si stii de ce?
    
     - Nu.
     - Dupa vreo citeva zile, mi-au furat calul si nu m-am mai dus pe jos.
    
     - Cum a fost cu Stalin?
     - Ehe, cind mor dictatori d-astia e frumos, atit ca mor rar! Eram la Largu si, cum se curatase Tatucu, activistul de partid Costel Foamete ne-a ordonat noua, cadrelor didactice, sa-i aducem pe elevi de la internat la Caminul Cultural, unde se tinea mitingul de doliu, plinsi, cu ochii umflati. Cum nu plingeau, ne-am hotarit sa-i batem, atit ca ei erau multi, vreo 150, iar noi 7-8 si nu pridideam. Asa ca i-am luat la palme din doi in doi, selectiv. Fiecare cu norocul lui.
    
     - Radu Cosasu…
     - Stai sa-ti spun una si cu Cosasu. Cu ani in urma, s-a oprit in buza unui maidan sa se uite la citiva pustani care incinsesera un fotbal. Linga el, pe margine, a zarit un copil sprijinit in cirje, fara un picior. Ce crezi ca se intimpla? Din cind in cind, ceilalti se opreau si-i dadeau mingea celui cu un singur picior sa traga si el un sut. In inocenta lor, copiii isi imparteau fericirea.
    
     - Generatia dumitale…
     - … s-a fumat. Noi am crescut in cultul clasicilor, despre care tinerii habar n-au. Nu mi-o lua in nume de rau, dar am impresia ca tinerii de azi ne privesc cu indiferenta, ba uneori ne si urasc. Parca le-am fi facut vreun rau.
    
     - Nea Fane, ti-e frica de moarte?
     - Exista cineva caruia nu-i e?
    
     - Unii pretind ca nu le e.
     - Mint. Mie, ca sa-l copiez pe Edgar Wallace, nu de moarte mi-e frica, mi-e teama ca mor. Sesizezi nuanta?
    
     - Nu prea.
     - Inseamna ca ai inceput sa ostenesti, asa ca du-te cu Dumnezeu, m-ai plictisit destul!
    
     - As mai avea citeva intrebari.
     - Te inseli, nu mai ai nici una. Sora, condu-l pe domnul sa nu se rataceasca!
    
     - Multumesc frumos si scuze ca ti-am stricat siesta!
     - Chiar ai de ce sa te scuzi, smechere!