IN MEMORIAM: Imagini inedite cu Profesorul VALERIU IRIMESCU marcând 15 puncte în victoria cu Franța din 1968 / VIDEO
De Marian Burlacu, 13 Mar. 2026

Doi mari antrenori ai rugby-ului românesc s-au stins din viață în interval de nici două săptămâni. În 28 februarie 2026, a trecut la cele veșnice VASILE CONSTANTIN „MAO” (1937-2026), iar în 10 martie a încetat din viață VALERIU IRMESCU (1940-2026). Nu puțini spun că primul a fost antrenorul cu cele mai bune rezultate din rugby-ul nostru la nivel de juniori, iar celălalt a fost tehncianul cel mai prestigios la nivel de seniori. Oricum, cei doi figurează în Top 10 antrenori de rugby din istoria României. Și pot fi socotiți printre cei mai valoroși din lume. În ceea ce-l privește pe Irimescu, un moment important din cariera de jucător a Profesorului s-a consemnat în 1 decembrie 1968, atunci când a marcat toate punctele naționalei noastre în victoria (15-14) cu Franța. Iar cotidianul francez „LEquipe” a titrat atunci pe prima pagină: Bucarest: Irimescu 15 France 14”. Ceea ce nu mai e nevoie de tradus. Am găsit câteva imagini video (sursă: British Pathe) din acel meci, e adevărat fără sunet. Însă faptele vorbesc cel mai bine. În acest caz, faptele imortalizate pe peliculă.
Legat de meciul din urmă cu 57 de ani trebuie spus că s-a disputat pe o vreme friguroasă, în 1 decembrie 1968, pe stadionul „23 august” din București. Și a adus României cea de-a treia victorie din întâlnirile directe. Pentru aceasta, a fost pus la punct un sistem ultradefensiv, în cadrul căruia s-a insistat pe circulația rapidă a jucătorilor pe teren, pe o (re)gruparea promptă a acestora în spatele purtătorului de balon. Firește că un rol determinant l-a avut pregătirea fizică, la acest capitol rugbyștii români stând foarte bine.
Debutul jocului a confirmat faptul că ai noștri au ales o tactică adecvată. Astfel, în urma jocului percutant practicat de ei și a permanentelor regrupări francezii nu au putut să țină pasul, fiind surprinși foarte des în ofsaid. Era exact ceea ce își dorea echipa Rom~niei: să obțină cât mai multe lovituri de pedeapsă. La una dintre ele, balonul plecat din piciorul lui Valeriu Irimescu a trecut printre buturi (min. 5, România - Franța 3-0).
Firește că nu s-a scurs mult timp din joc pentru ca francezii să sesizeze care este tactica noastră. Ei au recurs la un joc asemănător - și pentru „cocoși", mulți dintre ei foarte tineri, rezultatul era la fel de important -, ceea ce i-a permis lui Paries să-și potrivească balonul pentru a executa și concretiza o penalitate (min. 18, România - Franța 3-3).
Până la pauză însă, jocul a fost controlat de echipa noastră, în prim-plan apărând același Valeriu Irimescu. Transformerul Griviței Roșii a reușit un dropgol (min. 22) și două lovituri de pedeapsă (min. 23 și 35, România - Franța 12-3)!
Despre ce s-a întâmplat în continuare Dumitru Manoileanu avea să scrie: "(...) Nu se mai cunoaște care e jucător de treisferturi, mijlocaș, fundaș sau înaintaș. Nici la francezi, nici la noi. Căci acum, în aceste minute, rugbyul e unul singur, și jucătorii, oricare și din orice echipă ar fi ei, sunt doar slujitorii vrăjiți ai acestui mare și puternic zeu... Pe teren se țese necontenit o rețea de pase, de încrucișări, de redublări și recentrări, de curse electrizante și de urmăriri pasionante ce ridică publicul în picioare și-i obligă pe români, la rândul lor, să presare cu placaje, ca un câmp minat, metru cu metru, tot uriașul gazon al stadionului <<23 August>>, oprind uneori, doar la o palmă de linia de țintă a terenului românesc, valurile impetuoase ale <> franceze".
Cum era normal, apărarea noastră nu a putut rezista și, chiar în final de repriză (min. 40), la capătul unei șarje, Bonal a culcat balonul în colțul terenului nostru de țintă. Cu toate că poziția a fost extrem de dificilă, Paries a transformat cu multă precizie, astfel că scorul la pauză s-a strâns amenințător pentru tabăra română (12-8).
Debutul părții a doua a fost la fel de nefast în ceea ce ne privește, transformerul francez reușind să fructifice o nouă penalitate (min. 42, România - Franța 12-11). Această reușită a făcut ca raportul de forțe să se modifice, oaspeții fiind mult mai deciși din acel moment. Pe lângă faptul că au fost mult mai atenți în apărare, francezii au folosit rapizii lor jucători de treisferturi pentru a declanșa atacuri fulgerătoare. „Suntem obligați să-i oprim chiar cu prețul unor placaje nu tocmai ortodoxe. Și, pe un astfel de placaj, sancționat prompt de arbitru, chiar din fața buturilor noastre, Paries răstoarnă cu o lovitură de picior cupa speranțelor românești și o umple cu șampanie franțuzească. E 14-12 pentru ei, e minutul 72, și partida pare jucată... De la 12-3 la 12-14, meciul se desfășurase sub ochii tuturor, ca o poveste uluitoare și tragică..."
Ultimele minute ale partidei îi găsesc pe români în terenul advers. Cum le era obiceiul, amenințați cu înfrângerea, rugbyștii noștri au âncercat să drege busuiocul pe final. Și au făcut ceea ce ar fi trebuit să facă de la început: au pornit la atac! „Nebunește", cum a apreciat Dumitru Manoileanu. Supuși unei presiuni teribile, francezii au început să greșească. Astfel că arbitrul galez Marian Joseph a sancționat cu lovitură de pedeapsă un ofsaid în care s-a aflat chiar căpitanul Carrere. „Poate că acesta a făcut-o, ca bun și lucid tactician ce e, chiar intenționat, căci distanța e mare, aproape 40 de metri și spre sfârșitul partidelor, se știe, transformerii, chiar cei mai redutabili, sunt obosiți... Dar Irimescu vrea să încerce această ultimă șansă și iată cum așază mingea cu grijă jos, pe terenul acoperit cu iarbă. Apoi, în tăcerea de catedrală a stadionului, face câțiva pași mari înapoi, țintind mereu cu privirea buturile franceze ce par acum spectatorilor mici și îndepărtate, ca atunci când, copil fiind, priveai vrăjit prin lentilele întoarse ale unui binoclu. E atâta liniște pe stadion încât, de undeva de departe, din oraș, se aud roțile de tramvai scârțâind exasperant la cotitură. Atunci răsună înfundat lovitura și privirile tuturor urmăresc, mirate aproape, cum de-acolo de jos, din iarbă, izbucnește zborul de prepeliță speriată al ghemotocului cafeniu... Și în clipa când mingea trece peste bara transversală, nu știi ce să distingi în uralele mulțumii, bucuria sau uimirea victoriei. În dreptul discului de sub numele țării noastre, pe care cifrele 1 și 5, alăturate, se mai leagănă încă amețite, un copil cățărat acolo și-a pus mâinile în cap într-o candidă exclamație..."
Mai trebuie amintit că în acel meci cu Franța au debutat Dan Coravu și Mihai Suciu.
România - Franța 15-14 (12-8)
BUCUREȘTI (1 decembrie 1968) * Cupa Națiunilor FIRA * Stadion: „23 August" * Spectatori: 5.000 * Timp: închis, rece, vânt * Teren: alunecos * Arbitru: Marian Joseph (Țara Galilor).
Au marcat: Irimescu 4lp (min. 5, 23, 35, 77), 1dg (min. 22), respectiv Bonal 1e (min. 40), Paries 1t (min. 40), 3lp (min. 18, 42, 72).
Evoluția scorului: 3-0 (min. 5), 6-0 (min. 22), 6-3 (min. 18), 9-3 (min. 23), 12-3 (min. 35), 12-8 (min. 40 / pauză), 12-11 (min. 42), 12-14 (min. 72), 15-14 (min. 77 / final)
România
XV-le de start: 15. Victor DĂICIULESCU (Dinamo București) - 14. Mihai SUCIU, 13. Valeriu IRIMESCU (CFR Grivița Roșie), 12. Mihai WUSEK (CFR Grivița Roșie), 11. Dan CORAVU (Dinamo București) - (md) 10. Gheorghe DRAGOMIRESCU-RAHTOPOL (Dinamo București), (mg) 9. Petre FLORESCU (Dinamo București) - 7. Gheorghe RĂȘCANU (Dinamo București), 8. Radu DEMIAN (CFR Grivița Roșie, cpt.), 6. Paul CIOBĂNELU (Steaua București) - 5. Ion ȚUȚUIANU (Dinamo București), 4. Constantin ȘERBAN (Steaua București) - 3. Constantin DINU (CFR Grivița Roșie), 2. Valeriu IORGULESCU (Dinamo București), 1. Gheorghe STOICA (Dinamo București) (Nicolae BACIU, Dinamo București).
Antrenori: Alexandru TEOFILOVICI și Dumitru „Titi" IONESCU.
Franța
XV-le de start: 15. H. MAGOIS (La Rochelle) - 14. J. BONAL (Toulouse), 13. Jo MASO (Perpignan), 12. A. RUIZ (Tarbes), 11. J. SILLIERES (Tarbes) - (md) 10. L. Paries (Biarritz), (mg) 9. M. PUGET (Brive) - 7. Walter SPANGHERO (Narbonne), 8. C. CARRERE (Toulon, cpt.), 6. B. DUTIN (Mont-de-Marsan) - 5. B. DAUGA (Mont-de-Marsan), 4. E. CESTER (TOEC) - 3. J. ESPONDA (Perpignan), 2. M. YACHVILI (Tulle), 1. J. NOBLE (La Voulte).

Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.