FRANȚA / PRO D2 / ETAPA A 30-A: Aurillac a evitat retrogradarea, Mont-de-Marsan va disputa meci de baraj
De Marian Burlacu, 16 Mai 2026

Disputate ieri, meciurile ultimei runde a sezonului regular din Pro D2 au clarificat ultimele aspecte atât în privința clasamentului, cât și a programului din Play-Off. Iar dacă Vannes și Colomiers erau deja calificate direct în semifinale, acum se știu și meciurile de baraj: Oyonnax (locul 4) - Valence-Romans (locul 5) și Aix-en-Provence (locul 3) - Brive (locul 6). În subsolul clasamentului, deși a câștigat (50-28) cu Agen, Mont-de-Marsan, formația la care activează Gheorghe Gajion, a terminat pe penultimul loc și va disputa meci de baraj cu învinsa finalei din Nationale (Nice sau Narbonne) pentru menținere / retrogradare. Antrenată de Romeo Gontineac, Aurillac a terminat antepenultima și s-a salvat de la retrogradare. Cu mențiunea că această grupare a pornit și în această ediție de Pro D2 cu cel mai mic buget! Altfel spus, cu bani puțini Gontineac senior a reușit un miracol. În această rundă, Aurillac a pierdut (25-36) pe terenul lui Oyonnax (locul 4), grupare la care Andrei Ursache este antrenor la formația de tineret. Așa cum era de așteptat, Biarritz a obținut o victorie categorică (41-15), acasă, cu Carcassonne, ultima clasată. Gruparea lui Marius Iftimiciuc era deja retrogradată. (Foto: Aurillac)
Iată ce au făcut echipele la care sunt legitimați jucători români în etapa cu numărul 30:
Adrian Mitu: Nu a jucat pentru Soyaux-Angouleme în confruntarea de pe teren propriu cu Beziers (18-15).
Soyaux-Angouleme a terminat a 9-a, cu 59 de puncte.
Thomas Crețu: A fost titular pentru US Dax pentru meciul cu Vannes (0-47), din deplasare. A fost schimbat cu Mathys Vigeon, în minutul 46.
Dax a ocupat locul 11, cu 55 de puncte.
Taylor Gontineac: Nu a evoluat pentru Beziers în meciul pierdut (15-18) pe terenul lui Soyaux-Angouleme.
Beziers a terminat pe poziția a 14-a, cu 54 de puncte.
Gheorghe Gajion: Nu a evoluat pentru Mont-de-Marsan în meciul câștigat (50-28), acasă, cu Agen.
Mont-de-Marsan a ocupat locul 15, penultimul, cu 51 de puncte, și va juca pentru menținerea în Pro D2 cu învinsa finalei Nationale, Nice - Narbonne.
Marius Iftimiciuc: Titular la Carcassonne, a fost schimbat cu Lopeti Timani, în minutul 52 al confruntării cu Biarritz (15-41).
Carcassonne a terminat ultima cu 35 de puncte (la 11 puncte de Mont-de-Marsan) și a retrogradat în Nationale.
Oyonnax, reprezentanta clubului la care activează și Andrei Ursache (este antrenor la echipa de tineret), a terminat sezonul regulat pe locul 4, cu 86 de puncte, fiind gazdă în meciul de baraj pentru semifinale.
S-a stabilit și programul meciurilor de baraj din Play-Off. Prima confruntare, Oyonnax (locul 4) - Valence-Romans (locul 5), se va disputa joi, 21 mai 2026, la ora 22.00. A doua dispută, Aix-en-Provence (locul 3) - Brive (locul 6), e programată sâmbătă, 23 mai 2026, la ora 19.30.
Semifinalele se vor juca la sfârșitul acestei luni.
Iată ce au făcut echipele la care sunt legitimați jucători români în etapa cu numărul 30:
Adrian Mitu: Nu a jucat pentru Soyaux-Angouleme în confruntarea de pe teren propriu cu Beziers (18-15).
Soyaux-Angouleme a terminat a 9-a, cu 59 de puncte.
Thomas Crețu: A fost titular pentru US Dax pentru meciul cu Vannes (0-47), din deplasare. A fost schimbat cu Mathys Vigeon, în minutul 46.
Dax a ocupat locul 11, cu 55 de puncte.
Taylor Gontineac: Nu a evoluat pentru Beziers în meciul pierdut (15-18) pe terenul lui Soyaux-Angouleme.
Beziers a terminat pe poziția a 14-a, cu 54 de puncte.
Gheorghe Gajion: Nu a evoluat pentru Mont-de-Marsan în meciul câștigat (50-28), acasă, cu Agen.
Mont-de-Marsan a ocupat locul 15, penultimul, cu 51 de puncte, și va juca pentru menținerea în Pro D2 cu învinsa finalei Nationale, Nice - Narbonne.
Marius Iftimiciuc: Titular la Carcassonne, a fost schimbat cu Lopeti Timani, în minutul 52 al confruntării cu Biarritz (15-41).
Carcassonne a terminat ultima cu 35 de puncte (la 11 puncte de Mont-de-Marsan) și a retrogradat în Nationale.
Oyonnax, reprezentanta clubului la care activează și Andrei Ursache (este antrenor la echipa de tineret), a terminat sezonul regulat pe locul 4, cu 86 de puncte, fiind gazdă în meciul de baraj pentru semifinale.
S-a stabilit și programul meciurilor de baraj din Play-Off. Prima confruntare, Oyonnax (locul 4) - Valence-Romans (locul 5), se va disputa joi, 21 mai 2026, la ora 22.00. A doua dispută, Aix-en-Provence (locul 3) - Brive (locul 6), e programată sâmbătă, 23 mai 2026, la ora 19.30.
Semifinalele se vor juca la sfârșitul acestei luni.
Franța - Pro D2
Ediția 2025/2026
Program meciuri / rezultate tehnice
Etapa a 30-a
Vineri, 15 mai 2026
Biarritz - Carcassonne 41-15
Brive - Nevers 31-29
Grenoble - Colomiers 17-39
Oyonnax - Aurillac 36-25
Vannes - Dax 47-0
Soyaux-Angouleme - Beziers 18-15
Mont-de-Marsan - Agen 50-28
Valence-Romans - Aix-en-Provence 21-34
Clasament
1. Vannes 116 puncte (+549)
2. Colomiers 95 puncte (+325)
..........................................................
3. Aix-en-Provence 92 puncte (+179)
4. Oyonnax 86 puncte (+294)
5. Valence-Romans 84 puncte (+43)
6. Brive 83 puncte (+264)
.......................................................
7. Agen 72 puncte (+46)
8. Grenoble 62 puncte (-90)
9. Soyaux-Angouleme 59 puncte (-194)
10. Biarritz 56 puncte (-117) **
11. Dax 55 puncte (-36) *
11. Beziers 54 puncte (-147) ***
12. Nevers 53 puncte (-264)
13. Aurillac 53 puncte (-190)
.................................................................
15. Mont-de-Marsan 51 puncte (-249)
.........................................................
16. Carcassonne 35 puncte (-413)
NR
* Dax a fost penalizată cu 14 puncte (cu 5p înaintea startului de campionat și cu 9p ulterior)
** Biarritz a fost penalizată cu 3 puncte
*** Beziers a fost penalizată cu 2 puncte
Etapa a 29-a
Joi, 7 mai 2026
Aix-en-Provence - Vannes 24-31
Vineri, 8 mai 2026
Agen - Soyaux-Angouleme 45-14
Colomiers - Mont-de-Marsan 19-13
Aurillac - Grenoble 36-38
Carcassonne - Brive 28-44
Dax - Valence-Romans 31-33
Nevers - Oyonnax 26-47
Beziers - Biarritz 43-17
Etapa a 28-a
Joi, 23 aprilie 2026
Valence-Romans - Brive 33-27
Vineri, 24 aprilie 2026
Biarritz - Colomiers 31-14
Grenoble - Mont-de-Marsan 22-21
Aix-en-Provence - Soyaux-Angouleme 51-20
Vannes - Aurillac 61-24
Carcassonne - Beziers 20-30
Dax - Nevers 36-10
Oyonnax - Agen 39-12
Etapa a 27-a
Joi, 16 aprilie 2026
Agen - Biarritz 26-7
Vineri 17 aprilie 2026
Mont-de-Marsan - Dax 21-35
Beziers - Aix-en-Provence 30-31
Brive - Aurillac 75-9
Colomiers - Carcassonne 59-28
Soyaux-Angouleme - Vannes 29-26
Nevers - Valence-Romans 36-35
Grenoble - Oyonnax 31-26
Etapa a 26-a
Vineri, 10 aprilie 2026
Aurillac - Agen 21-38
Carcassonne - Grenoble 25-22
Dax - Soyaux-Angouleme 22-17
Biarritz - Nevers 38-41
Aix-en-Provence - Mont-de-Marsan 42-33
Vannes - Beziers 71-0
Valence-Romans - Colomiers 32-25
Sâmbătă, 11 aprilie 2026
Oyonnax - Brive 26-11
Etapa a 25-a
Joi, 2 aprilie 2026
Grenoble - Valence-Romans 19-25
Vineri, 3 aprilie 2026
Agen - Vannes 22-49
Nevers - Beziers 44-41
Colomiers - Dax 66-21
Oyonnax - Biarritz 48-14
Soyaux-Angouleme - Carcassonne 52-13
Mont-de-Marsan - Aurillac 35-25
Brive - Aix-en-Provence 53-13
Etapa a 24-a
Joi, 26 martie 2026
Aix-en-Provence - Colomiers 20-25
Vineri, 27 martie 2026
Valence-Romans - Oyonnax 40-21
Beziers - Agen 32-13
Vannes - Nevers 52-7
Aurillac - Biarritz 24-27
Carcassonne - Mont-de-Marsan 28-29
Dax - Grenoble 50-26
Soyaux-Angouleme - Brive 9-28
Etapa a 23-a
Joi, 5 martie 2026
Colomiers - Brive 10-23
Vineri, 6 martie 2026
Biarritz - Aix-en-Provence 26-18
Grenoble - Soyaux-Angouleme 24-20
Oyonnax - Dax 52-16
Aurillac - Nevers 41-35
Mont-de-Marsan - Beziers 41-24
Agen - Carcassonne 54-17
Valence-Romans - Vannes 26-36
Etapa a 22-a
Joi, 26 februarie 2026
Soyaux-Angouleme - Valence-Romans 17-13
Vineri, 27 februarie 2026
Provence Rugby - Agen 22-24
Beziers - Oyonnax 16-15
Brive - Dax 48-24
Mont-de-Marsan - Biarritz 34-16
Carcassonne - Aurillac 23-21
Nevers - Grenoble 26-27
Vannes - Colomiers 40-12
Etapa a 21-a
Agen - Valence-Romans 34-23
Carcassone - Nevers 42-31
Dax - Provence Rugby 33-21
Colomiers - Beziers 18-0
Oyonnax - Mont-de-Marsan 73-7
Aurillac - Soyaux-Angouleme 18-3
Biarritz - Vannes 33-40
Sâmbătă, 21 februarie 2026
Grenoble - Brive 20-18
Etapa a 20-a
Joi, 12 februarie 2026
Nevers - Colomiers 27-39
Vineri, 13 februarie 2026
Provence Rugby - Oyonnax 35-34
Vannes - Carcassonne 26-0
Soyaux-Angouleme - Mont-de-Marsan 23-13
Dax - Aurillac 19-15
Valence-Romans - Biarritz 15-9
Beziers - Grenoble 26-17
Brive - Agen 18-13
Etapa a 19-a
Joi, 29 ianuarie 2026
Oyonnax - Vannes 29-32
Vineri, 30 ianuarie 2026
Aurillac - Valence-Romans 32-28
Mont-de-Marsan - Brice 20-3
Agen - Nevers 53-7
Carcassonne - Provence Rugby 19-23
Beziers - Dax 10-6
Colomiers - Soyaux-Angouleme 42-0
Biarritz - Grenoble 25-15
Etapa a 18-a
Joi, 22 ianuarie 2026
Agen - Colomiers 8-18
Vineri, 23 ianuarie 2026
Provence Rugby - Aurillac 26-10
Soyaux-Angouleme - Oyonnax 11-23
Brive - Beziers 43-6
Dax - Biarritz 24-15
Nevers - Mont-de-Marsan 29-29
Valence-Romans - Carcassonne 24-17
Grenoble - Vannes 26-29
Etapa a 17-a
Vineri, 16 ianuarie 2026
Nevers - Provence Rugby 10-45
Mont-de-Marsan - Valence-Romans 18-13
Carcassonne - Dax 20-15
Beziers - Aurillac 22-7
Biarritz - Soyaux-Angouleme 46-22
Colomiers - Oyonnax 24-23
Grenoble - Agen 45-36
Sâmbătă, 17 ianuarie 2026
Vannes - Brive 35-7
Etapa a 16-a
Joi, 8 ianuarie 2026
Aix-en-Provence - Grenoble 45-15
Vineri, 9 ianuarie 2026
Aurillac - Colomiers 14-15
Oyonnax - Carcassonne 33-7
Vannes - Mont-de-Marsan 47-29
Soyaux-Angouleme - Nevers 27-3
Dax - Agen 20-14
Valence-Romans - Beziers 8-0
Brive - Biarritz 61-22
Etapa a 15-a
Joi, 18 decembrie 2025
Beziers - Vannes 23-17
Vineri, 19 decembrie 2025
Colomiers - Valence-Romans 24-10
Grenoble - Dax 24-20
Mont-de-Marsan - Aix-en-Provence 25-23
Agen - Auriilac 35-26
Carcassonne - Soyaux-Angouleme 35-31
Nevers - Brive 33-31
Biarritz - Oyonnax 42-17
Etapa a 14-a
Joi, 11 decembrie 2025
Soyaux-Angouleme - Agen 22-20
Vineri, 12 decembrie 2025
Valence-Romans - Grenoble 35-15
Brive - Carcassonne 53-16
Oyonnax - Nevers 34-18
Aix-en-Provence - Beziers 38-18
Aurillac - Mont-de-Marsan 32-19
Dax - Colomiers 13-8
Vannes - Biarritz 38-20
Etapa a 13-a
Joi, 4 decembrie 2025
Colomiers - Grenoble 43-7
Vineri, 5 decembrie 2025
Carcassonne - Vannes 15-52
Nevers - Dax 32-26
Beziers - Soyaux-Angouleme 15-20
Biarritz - Valence-Romans 25-37
Aurillac - Brive 24-13
Mont-de-Marsan - Oyonnax 12-36
Agen - Aix-en-Provence 27-23
Etapa a 12-a
Joi, 27 noiembrie 2025
Brive - Colomiers 27-18
Vineri, 28 noiembrie 2025
Grenoble - Biarritz 35-25
Oyonnax - Beziers 35-24
Aix-en-Provence - Carcassonne 48-16
Soyaux-Angouleme - Aurillac 15-20
Dax - Mont-de-Marsan 68-14
Valence-Romans - Nevers 13-3
Vannes - Agen 36-15
Etapa a 11-a
Vineri, 14 noiembrie 2025
Colomiers - Nevers 49-6
Biarritz - Dax 18-33
Aurillac - Aix-en-Provence 31-32
Mont-de-Marsan - Soyaux-Angouleme 6-16
Agen - Oyonnax 23-27
Carcassonne - Valence-Romans 28-32
Beziers - Brive 25-17
Duminică, 16 noiembrie 2025
Vannes - Grenoble 28-18
Etapa a 10-a
Joi, 6 noiembrie 2025
Grenoble - Beziers 23-8
Vineri, 7 noiembrie 2025
Colomiers - Aix-en-Provence 10-12
Valence-Romans - Aurillac 53-22
Biarritz - Agen 33-16
Brive - Mont-de-Marsan 68-10
Oyonnax - Soyaux-Angouleme 50-21
Dax - Carcassonne 19-0
Nevers - Vannes 22-13
Etapa a 9-a
Joi, 30 octombrie 2025
Soyaux-Angouleme - Grenoble 34-28
Vineri, 31 octombrie 2025
Beziers - Colomiers 22-43
Vannes - Valence-Romans 64-10
Aurillac - Oyonnax 22-20
Mont-de-Marsan - Nevers 71-10
Agen - Dax 31-0
Carcassonne - Biarritz 23-23
Aix-en-Provence - Brive 25-3
Etapa a 8-a
Joi, 23 octombrie 2025
Valence-Romans - Agen 56-17
Vineri, 24 octombrie 2025
Brive - Soyaux-Angouleme 16-25
Biarritz - Mont-de-Marsan 35-13
Grenoble - Carcassonne 57-12
Oyonnax - Aix-en-Provence 30-25
Dax - Beziers 40-5
Nevers - Aurillac 62-28
Colomiers - Vannes 17-22
Etapa a 7-a
Joi, 16 octombrie 2025
Vannes - Oyonnax 36-17
Vineri, 10 octombrie 2025
Soyaux-Angouleme - Biarritz 20-21
Aurillac - Dax 36-33
Mont-de-Marsan - Grenoble 32-18
Beziers - Valence-Romans 29-37
Aix-en-Provence - Nevers 39-33
Carcassonne - Colomiers 13-15
Agen - Brive 41-10
Etapa a 6-a
Joi, 2 octombrie 2025
Dax - Vannes 15-16
Vineri, 3 octombrie 2025
Brive - Oyonnax 33-18
Colomiers - Agen 31-5
Beziers - Carcassonne 31-19
Biarritz - Aurillac 13-19
Nevers - Soyaux-Angouleme 33-10
Valence-Romans - Mont-de-Marsan 35-21
Grenoble - Aix-en-Provence 23-24
Etapa a 5-a
Joi, 25 septembrie 2025
Agen - Beziers 21-10
Vineri, 26 septembrie 2025
Aurillac - Vannes 17-22
Mont-de-Marsan - Carcassonne 19-34
Oyonnax - Valence-Romans 55-8
Aix-en-Provence - Dax 42-15
Soyaux-Angouleme - Colomiers 15-37
Nevers - Biarritz 38-24
Brive - Grenoble 24-21
Etapa a 4-a
Joi, 18 septembrie 2025
Grenoble - Nevers 20-17
Vineri, 19 septembrie 2025
Biarritz - Brive 41-20
Colomiers - Aurillac 38-13
Carcassone - Agen 13-17
Dax - Oyonnax 18-14
Valence-Romans - Soyaux-Angouleme 31-0
Beziers - Mont-de-Marsan 43-9
Vannes - Aix-en-Provence 40-7
Etapa a 3-a
Joi, 11 septembrie 2025
Agen - Grenoble 38-20
Vineri, 12 septembrie 2025
Aix-en-Provence - Biarritz 52-10
Soyaux-Angouleme - Dax 28-23
Aurillac - Beziers 49-24
Nevers - Carcassonne 26-17
Brive - Valence-Romans 48-10
Oyonnax - Colomiers 30-21
Mont-de-Marsan - Vannes 30-28
Etapa a 2-a
Joi, 4 septembrie 2025
Colomiers - Brive 44-10
Vineri, 5 septembrie 2025
Carcassonne - Oyonnax 19-17
Dax - Brive 8-23
Beziers - Nevers 49-12
Agen - Mont-de-Marsan 53-7
Grenoble - Aurillac 38-16
Aix-en-Provence - Valence-Romans 30-33
Vannes - Soyaux-Angouleme 28-9
Etapa 1
Vineri, 29 august 2025
Biarritz - Beziers 55-36
Soyaux-Angouleme - Aix-en-Provence 28-25
Aurillac - Carcassonne 41-10
Mont-de-Marsan - Colomiers 20-24
Nevers - Agen 54-17
Valence-Romans - Dax 36-23
Oyonnax - Grenoble 28-30
Sâmbătă, 30 august 2025
Brive - Vannes 30-30
Faza finală
Locurile 1-8
Meciuri de baraj
22 mai 2026
Oyonnax (Locul 4) - Valence-Romans (Locul 5)
Aix-en-Provence (Locul 3) - Brive (Locul 6)
Locurile 1-4
Semifinale
29 mai 2026
Vannes (Locul 1) - Locul 4 / Locul 5
Colomiers (Locul 2) - Locul 3 / Locul 6
Finală
5 iunie 2026
Toulouse - Stadion „Ernest-Wallon”
Baraj de menține / promovare în Pro D2
31 mai 2026
Mont-de-Marsan (Locul 15 în Pro D2) - învinsa din finala Nationale (Nice sau Narbonne)
Articole similare

16 Iul. 2026
CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...

16 Iul. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...

16 Iul. 2026
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...

15 Iul. 2026
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







