FRANȚA / PRO D2: Echipa antrenată de Romeo Gontineac s-a impus clar în „barajul de menținere”
De Marian Burlacu, 01 Iun. 2025

Clasată pe penultimul loc în ediția 2024/2025 a Pro D2, a doua ligă de rugby din Franța, Ayrillac a reușit să se mențină grație succesului categoric (45-15) înregistrat astăzi (duminică, 1 iunie 2025), în disputa cu Chambery, formație care pierduse finala din Nationale. În finala Pro D2, programată sâmbătă, 7 iunie, la ora 18.30, se vor înfrunta Grenoble și Montauban. (Foto: Stade Aurillacois Cantal Auvergne)
Disputat pe Chambery Savoie Stadium, meciul a fost dominat de oamenii lui Romeo Gontineac. Ceea ce n-a fost, totuși, surprinzător în contextul în care, în ultima rundă din sezonul regular, se impuseseră (36-10) în fața lui Montauban, grupare care va disputa finala Pro D2 contra lui Grenoble.
După un debut echilibrat de partidă (3-3, min. 8), Aurillac a reușit să se detașeze de rivala sa, iar avantajul său s-a mărit liniștitor până la pauză (3-23). În partea a doua, în ciuda unui debut mai bun pentru Chambery, tot oaspeții s-au dovedit a fi mai inspirați și, totodată, mai eficienți, impunându-se clar (15-45).
Au marcat: C. Lebian 1e (min. 43), P. Altier 1e (min. 78), T. Moreno 1t (min. 44), 1lp (min. 8), respectiv M. Alania 1e (min. 10), R. Pieters 2e (min. 12, 54), A. Nonkontwana 1e (min. 19), K. Bloemen 1e (min. 61), B. Hadinegoro 1e (min. 80), U. Seunes 3t (min. 13, 54, 80), 2lp (min. 2, 28), 1dg (min. 45).

Trebuie spus că Stade Aurillacois va disputa al 19-lea campionat consecutiv în Pro D2. Iar din 2020 îl are ca antrenor pe Romeo Gontineac, cel care a evoluat pentru această formație între 1998 și 2010.

Pe de altă parte, Aurillac a avut cel mai mic buget dintre participantele la Pro D2, și anume 5,5 milioane de euro. Potrivit site-ului Rugbyrama, bugetele celorlalte formații din această ligă au fost următoarele:
1. Brive - 17 milioane de euro
2. Aix-en-Provence - 14,5 milioane de euro
3. Oyonnax - 14 milioane de euro
4. Nevers - 13,9 milioane de euro
5. Grenoble - 13 milioane de euro
6. Agen - 12,2 milioane de euro
7. Montauban - 10 milioane de euro
8. Biarritz - 9,5 milioane de euro
9. Valence-Romans - 9,2 milioane de euro
10. Mont-de-Marsan - 9,140 milioane de euro
11. Béziers - 9 milioane de euro
12. Colomiers - 7,9 milioane de euro
13. Soyaux-Angouleme - 7 milioane de euro
14. Nice - 6,5 milioane de euro
15. Dax - 6,3 milioane de euro

Zilele trecute s-au disputat și semifinalele din Pro D2. Clasată pe locul 1 la finalul sezonului regular, Grenoble a câștigat fără mari probleme (38-17) disputa cu Aix-en-Provence (Atila Septar nu a evoluat). Cealaltă semifinală s-a încheiat cu o surpriză, în sensul că Brive (locul 2 după sezonul regular) a pierdut, acasă, cu Montauban, 13-29. Finala Grenoble - Montauban e programată sâmbătă, 7 iunie 2025, la ora 18.30.
Franța - Pro D2
ediția 2024/2025
Play-Off
Meciuri de baraj
Joi, 22 mai 2025
Aix-en-Provence - Soyaux-Angouleme 49-22
Vineri, 23 mai 2025
Colomiers - Montauban 23-26
Semifinale
Joi, 29 mai 2025
Grenoble - Aix-en-Provence 38-17
Vineri, 30 mai 2025
Brive - Montauban 13-29
Finală
Sâmbătă, 7 iunie 2025
Ora 18.30: Grenoble - Montauban
Meci de menținere
Duminică, 1 iunie 2025
Chambery - Aurillac 15-45
Etapa a 30-a
Vineri, 16 mai 2025
Beziers - Brive 57-24
Biarritz - Colomiers 35-27
Grenoble - Nevers 51-42
Oyonnax - Aix-en-Provence 47-31
Aurillac - Montauban 36-10
Nice - Dax 36-19
Agen - Mont-de-Marsan 45-13
Valence-Romans - Soyaux-Angouleme 39-22
Clasament
1. Grenoble 98 puncte (+310)
2. Brive 94 puncte (+149)
3. Colomiers 86 puncte (+148)
4. Aix-en-Provence 82 puncte (+96)
5. Soyaux-Angouleme 80 puncte (+34)
6. Montauban 77 puncte (+19)
7. Beziers 77 puncte (+74)
8. Valence-Romans 64 puncte (+58)
9. Biarritz 64 puncte (-39)
10. Nevers 62 puncte (-151)
11. Dax 61 puncte (-113)
12. Oyonnax 61 puncte (+33)
12. Mont-de-Marsan 60 puncte (-70)
14. Agen 59 puncte (-28)
15. Aurillac 57 puncte (-173)
16. Nice 35 puncte (-347)
Etapa a 29-a
Joi, 8 mai 2025
Montauban - Beziers 42-17
Vineri, 9 mai 2025
Soyaux-Angouleme - Oyonnax 44-27
Colomiers - Nice 46-19
Aix-en-Provence - Biarritz 46-14
Mont-de-Marsan - Valence-Romans 52-20
Dax - Agen 10-9
Nevers - Aurillac 20-21
Brive - Grenoble 38-13
Etapa a 28-a
Joi, 24 aprilie 2025
Biarritz - Beziers 33-17
Vineri, 25 aprilie 2025
Mont-de-Marsan - Dax 34-20
Nice - Aix-en-Provence 13-12
Agen - Soyaux-Angouleme 12-23
Grenoble - Oyonnax 26-23
Aurillac - Brive 23-39
Valence-Romans - Nevers 69-21
Montauban - Colomiers 17-31
Etapa a 27-a
Joi, 17 aprilie 2025
Colomiers - Agen 59-10
Vineri, 18 aprilie 2025
Nevers - Biarritz 35-15
Beziers - Mont-de-Marsan 37-12
Grenoble - Nice 47-17
Oyonnax - Valence-Romans 43-17
Soyaoux-Angouleme - Montauban 18-19
Dax - Aurillac 26-21
Brive - Aix-en-Provence 24-17
Etapa a 26-a
Joi, 10 aprilie 2025
Valence-Romans - Grenoble 26-22
Vineri, 11 aprilie 2025
Aix-en-Provence - Beziers 31-20
Aurillac - Colomiers 37-46
Mont-de-Marsan - Oyonnax 15-9
Nice - Biarritz 42-41
Montauban - Dax 35-23
Nevers - Soyaux-Angouleme 30-23
Agen - Brive 13-19
Etapa a 25-a
Joi, 3 aprilie 2025
Biarritz - Montauban 26-23
Vineri, 4 aprilie 2025
Oyonnax - Agen 30-34
Beziers - Aurillac 23-16
Brive - Valence-Romans 26-9
Colomiers - Nevers 51-34
Grenoble - Mont-de-Marsan 47-26
Soyaux-Angouleme - Nice 45-14
Aix-en-Provence - Dax 57-0
Etapa a 24-a
Joi, 27 martie 2025
Dax - Beziers 33-6
Vineri, 28 martie 2025
Agen - Grenoble 29-23
Nevers - Nice 48-24
Valence-Romans - Aix-en-Provence 63-7
Colomiers - Oyonnax 62-12
Aurillac - Biarritz 34-31
Mont-de-Marsan - Soyaux-Angouleme 17-23
Montauban - Brive 17-21
Etapa a 23-a
Joi, 6 martie 2025
Soyaux-Angouleme - Grenoble 25-13
Vineri, 7 martie 2025
Aix-en-Provence - Colomiers 24-23
Beziers - Nevers 27-13
Brive - Mont-de-Marsan 33-20
Oyonnax - Montauban 39-7
Nice - Agen 31-29
Valence-Romans - Aurillac 41-14
Biarritz - Dax 34-33
Etapa a 22-a
Joi, 27 februarie 2025
Montauban - Aix-en-Provence 36-28
Vineri, 28 februarie 2025
Colomiers - Brive 20-19
Oyonnax - Biarritz 29-36
Soyaux-Angouleme - Aurillac 40-20
Mont-de-Marsan - Nice 26-22
Agen - Valence-Romans 26-23
Dax - Nevers 17-19
Grenoble - Beziers 45-14
Etapa a 21-a
Joi, 20 februarie 2025
Dax - Grenoble 18-29
Vineri, 21 februarie 2025
Aix-en-Provence - Soyaux-Angouleme 61-45
Beziers - Valence-Romans 28-26
Colomiers - Mont-de-Marsan 53-20
Aurillac - Agen 34-26
Nice - Montauban 7-15
Nevers - Oyonnax 21-19
Biarritz - Brive 20-24
Etapa a 20-a
Joi, 13 februarie 2025
Mont-de-Marsan - Aix-en-Provence 37-44
Vineri, 14 februarie 2025
Valence-Romans - Biarritz 28-27
Montauban - Nevers 60-23
Brive - Nice 29-10
Grenoble - Aurillac 75-14
Oyonnax - Dax 23-23
Soyaux-Angouleme - Colomiers 41-37
Agen - Beziers 14-0
Etapa a 19-a
Joi, 6 februarie 2025
Biarritz - Mont-de-Marsan 0-27
Vineri, 7 februarie 2025
Colomiers - Grenoble 24-36
Beziers - Oyonnax 26-15
Aix-en-Provence - Nevers 38-21
Nice - Aurillac 18-29
Dax - Valence-Romans 17-23
Montauban - Agen 36-14
Brive - Soyaux-Angouleme 24-0
Etapa a 18-a
Joi, 23 ianuarie 2025
Oyonnax - Brive 34-16
Vineri, 24 ianuarie 2025
Aurillac - Aix-en-Provence 26-17
Beziers - Colomiers 17-29
Soyaux-Angouleme - Dax 46-23
Mont-de-Marsan - Montauban 21-33
Nevers - Agen 29-28
Valence-Romans - Nice 57-34
Grenoble - Biarritz 33-17
Etapa a 17-a
Joi, 16 ianuarie 2025
Agen - Biarritz 39-26
Vineri, 17 ianuarie 2025
Soyaux-Angouleme - Beziers 13-32
Brive - Nevers 22-23
Colomiers - Dax 43-16
Aurillac - Mont-de-Marsan (amânat)
Nice - Oyonnax 15-33
Montauban - Valence-Romans 25-23
Aix-en-Provence - Grenoble 24-18
Etapa a 16-a
Joi, 9 ianuarie 2025
Grenoble - Montauban 35-15
Vineri, 10 ianuarie 2025
Biarritz - Soyaux-Angouleme 10-25
Beziers - Nice 42-9
Oyonnax - Aurillac 27-10
Agen - Aix-en-Provence 10-17
Nevers - Mont-de-Marsan 34-0
Valence-Romans - Colomiers 24-29
Dax - Brive 22-9
Etapa a 15-a
Joi, 19 secembrie 2024
Brive - Agen 32-18
Vineri, 20 decembrie 2024
Nice - Grenoble 18-49
Montauban - Oyonnax 30-33
Aix-en-Provence - Valence-Romans 34-24
Soyaux-Angouleme - Nevers 35-10
Aurillac - Dax 27-22
Mont-de-Marsan - Beziers 47-32
Colomiers - Biarritz 29-20
Etapa a 14-a
Joi, 12 decembrie 2024
Dax - Aix-en-Provence 23-22
Vineri, 13 decembrie 2024
Beziers - Montauban 34-20
Biarritz - Nice 16-0
Oyonnax - Soyaux-Angouleme 53-10
Agen - Aurillac 43-17
Nevers - Colomiers 23-15
Valence-Romans - Mont-de-Marsan 28-23
Grenoble - Brive 34-22
Etapa a 13-a
Joi, 5 decembrie 2024
Colomiers - Aix-en-Provence 31-30
Vineri, 6 decembrie 2024
Mont-de-Marsan - Grenoble 30-26
Brive - Beziers 15-10
Aurillac - Valence-Romans 18-13
Nice - Nevers 26-32
Agen - Oyonnax 28-14
Montauban - Soyaux-Angouleme 20-27
Dax - Biarritz 26-20
Etapa a 12-a
Joi, 28 noiembrie 2024
Brive - Montauban 37-22
Vineri, 29 noiembrie 2024
Nevers - Dax 24-31
Oyonnax - Mont-de-Marsan 24-30
Aix-en-Provence - Nice 33-30
Soyaux-Angouleme - Valence-Romans 24-14
Beziers - Agen 34-24
Biarritz - Aurillac 23-6
Grenoble - Colomiers 65-19
Etapa a 11-a
Joi, 14 noiembrie 2024
Agen - Montauban 18-25
Vineri, 15 noiembrie 2024
Colomiers - Beziers 40-44
Grenoble - Soyaux-Angouleme 37-7
Aurillac - Nevers 42-10
Nice - Brive 16-26
Valence-Romans - Oyonnax 18-16
Biarritz - Aix-en-Provence 25-0
Sâmbătă, 16 noiembrie 2024
Dax - Mont-de-Marsan 40-11
Etapa a 10-a
Joi, 7 noiembrie 2024
Mont-de-Marsan - Biarritz 33-15
Vineri, 8 noiembrie 2024
Oyonnax - Grenoble 23-38
Beziers - Dax 50-17
Aix-en-Provence - Aurillac 39-20
Soyaux-Angouleme - Agen 30-29
Montauban - Nice 34-30
Nevers - Valence-Romans 27-17
Brive - Colomiers 49-15
Etapa a 9-a
Joi, 31 octombrie 2024
Colomiers - Montauban 33-29
Vineri, 1 noiembrie 2024
Beziers - Soyaux-Angouleme 29-13
Biarritz - Nevers 43-14
Grenoble - Agen 37-10
Aix-en-Provence - Mont-de-Marsan 45-30
Aurillac - Oyonnax 24-23
Dax - Nice 22-19
Valence-Romans - Brive 42-19
Etapa a 8-a
Joi, 24 octombrie 2024
Montauban - Grenoble 30-25
Vineri, 25 octombrie 2024
Soyaux-Angouleme - Biarritz 33-22
Mont-de-Marsan - Aurillac 29-33
Nice - Valence-Romans 19-24
Nevers - Aix-en-Provence 15-11
Brive - Dax 15=13
Oyonnax - Beziers 18-13
Agen - Colomiers 27-18
Etapa a 7-a
Joi, 17 octombrie 2024
Aix-en-Provence - Brive 23-20
Vineri, 18 octombrie 2024
Beziers - Grenoble 22-25
Biarritz - Agen 30-26
Colomiers - Soyaux-Angouleme 13-13
Aurillac - Nice 16-25
Mont-de-Marsan - Nevers 22-14
Dax - Oyonnax 28-15
Valence-Romans - Montauban 31-32
Etapa a 6-a
Joi, 10 octombrie 2024
Agen - Dax 20-10
Vineri, 11 octombrie 2024
Oyonnax - Colomiers 21-17
Grenoble - Valence-Romans 44-22
Soyaux-Angouleme - Aix-en-Provence 6-6
Nice - Mont-de-Marsan 29-27
Montauban - Aurillac 31-20
Nevers - Beziers 28-23
Brive - Biarritz 31-13
Etapa a 5-a
Joi, 26 septembrie 2024
Biarritz - Grenoble 35-15
Vineri, 27 septembrie 2024
Mont-de-Marsan - Brive 31-11
Nice - Colomiers 19-28
Dax - Soyaux-Angouleme 8-16
Nevers - Montauban 13-16
Valence-Romans - Agen 30-25
Aurillac - Beziers 16-15
Aix-en-Provence - Oyonnax 38-3
Etapa a 4-a
Joi, 19 septembrie 2024
Grenoble - Dax 19-13
Vineri, 20 septembrie 2024
Brive - Aurillac 48-17
Colomiers - Valence-Romans 24-17
Oyonnax - Nice 52-3
Soyaux-Angouleme - Mont-de-Marsan 19-32
Agen - Nevers 35-17
Montauban - Biarritz 29-26
Beziers - Aix-en-Provence 39-20
Etapa a 3-a
Joi, 12 septembrie 2024
Nevers - Brive 27-26
Vineri, 13 septembrie 2024
Aurillac - Grenoble 42-19
Mont-de-Marsan - Agen 23-28
Nice - Soyaux-Angouleme 24-39
Dax - Colomiers 25-24
Valence-Romans - Beziers 22-29
Aix-en-Provence - Montauban 30-26
Biarritz - Oyonnax 19-13
Etapa a 2-a
Joi, 5 septembrie 2024
Beziers - Biarritz 19-23
Vineri, 6 septembrie 2024
Soyaux-Angouleme - Brive 25-28
Agen - Nice 12-16
Montauban - Mont-de-Marsan 35-19
Valence-Romans - Dax 29-32
Colomiers - Aurillac 22-19
Oyonnax - Nevers 24-19
Grenoble - Aix-en-Provence 15-12
Etapa 1
Joi, 29 august 2024
Brive - Oyonnax 18-9
Vineri, 30 august 2024
Nice - Beziers 9-13
Dax - Montauban 24-12
Nevers - Grenoble 20-26
Biarritz - Valence-Romans 23-21
Aurillac - Soyaux-Angouleme 24-31
Mont-de-Marsan - Colomiers 16-18
Aix-en-Provence - Agen 21-18
Articole similare

17 Apr. 2026
LRK 2026 / ETAPA A 4-A / CSTIM - CSDIN 23-24: Conduși la pauză, Buldogii au revenit spectaculos și s-au impus la Timișoara
Meci spectaculos la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, între formația gazdă SCM USV și Dinamo București. Bănățenii s-au desprins (18-7) până la pauză,...

17 Apr. 2026
ROMÂNIA / COPII & JUNIORI: Pe Stadionul Olimpia se va disputa un turneu AMRB în memoria lui Valeriu Irimescu
Asociația Municipală de Rugby București (AMRB) a anunțat că turneul numărul 3 de mini-rugby din această primăvară va fi dedicat memoriei celui care a fost rugbystul de valoare mondială, iar...

16 Apr. 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Ziaristul sportiv Chris Thau a spus cine l-a inspirat în alegerea titlului cărții despre Irimescu / VIDEO
În urmă cu mai bine de o săptămână, la Muzeul Sportului din București a fost lansată cartea „Misterul Irimescu rămâne nedezlegat”. Scrisă de jurnalistul...

16 Apr. 2026
ROMÂNIA / CLUBURI: La despărțirea de Știința Baia Mare, Mihai Dico va da lovitura de începere a meciului cu Steaua
În rugby-ul românesc sunt multe cazuri de rugbyști care și-au legat numele de o singură echipă de club. E adevărat, numărul acestora devine tot mai mic în condițiile actuale...
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.







