Acest site foloseste cookie-uri. Apasati butonul alaturat pentru o navigare cat mai usoara.
Daca folositi acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.
X Acest site foloseste Cookies.
Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii aici
Ultimele noutati si stiri din rugby, atat din Romania, cat si din strainatate. Pe langa articolele zilnice, gasesti pe rugby.ro un program al meciurilor care se disputa la noi, dar si in tarile cu rugby avansat (Franta, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelanda), precum si al partidelor care sunt transmise la TV.
Youtube Facebook RSS Rugby.ro Email

Franta-Noua Zeelanda, Lyon 2006: Dansul sabiilor!

 Franta-Noua Zeelanda, Lyon 2006: Dansul sabiilor!

     Imaginea pe care o voi pastra de la acest meci Franta-All Blacks, disputat la Lyon, si care va starui, de acum inainte in memoria mea rugbystica, va fi intensa expresie de incrancenare si ferocitate intiparita pe chipul lui Byron Kelleher in timpul desfasurarii dansului Haka. O expresie care anunta, parca, toata furia „neagra” ce avea sa se dezlantuie asupra francezilor.
     Ce se poate spune despre un meci in care echipa „numarul 1” a lumii zdrobeste echipa „numarul 2”, cu 47-3, pe terenul acesteia? Evident, nu prea multe.
     All Blacks au dovedit ca sunt, la ora actuala, cea mai buna formatie de pe Planeta Ovala, realizand o demonstratie de joc total, afisand o uimitoare superioritate, pulverizand, pur si simplu, o echipa a Frantei condamnata sa asiste neputincioasa la propria sa „demolare”. In aceasta seara de noiembrie, All Blacks au purtat – asa dupa cum a spus, candva, jurnalistul francez Georges Pastre – „doliul adversarilor lor”.
     Cu exceptia tusei, francezii au fost surclasati, fizic, tehnic si tactic, in fiecare sector al jocului: gramada ordonata, mol-uri si aglomerari, jocul pe treisferturi, organizarea defensiva, duelurile „unu la unu”.
     Veteranii Pieter de Villiers si Sylvain Marconnet au primit, in ciuda experientei lor, o lectie, din partea lui Woodcock si Hayman, pe care nu o vor uita curand. Linia a treia a fost de-a dreptul coplesitoare, anihilandu-si complet adversara directa. McCaw a demonstrat, inca o data, ca este nu doar capitanul All Blacks ci, si „capitanul” intregii „bresle” a jucatorilor de linia a treia, in timp ce Jerry Collins a produs un impact formidabil din punct de vedere fizic, sarjele si placajele sale fiind devastatoare.
     Demonstratia de tehnica individuala a fost, de asemenea, coplesitoare, incepand cu schimbarile de picior ale lui Sivivatu, accelerarile lui Kelleher si incheind cu eleganta pasa a liniei a doua, Ali Williams, care l-a lansat catre eseu pe Conrad Smith.
     Nu stiu daca All Blacks vor repeta performanta de la Lyon la Paris, dar, in mod limpede, pe Stadionul Gerland ei au trait, iar noi, iubitorii rugby-ului de pretutindeni, alaturi de ei, o zi de gratie. De gratie rugbystica!
     Arareori mi-a fost dat sa asist la o partida in care o echipa sa etaleze un asemenea echilibru intre ofensiva si defensiva. Un echilibru care aproape ca a atins perfectiunea. Iar All Blacks au izbutit aceasta performanta datorita, cred eu, calitatii exceptionale a executiei procedelor de baza: pase, placaje, schimbari de picior, joc la mana, sprinturi fulminante.
     Presiunea defensiva exercitata de neo-zeelandezi a provocat greselile francezilor si gratie acestei remarcabile eficiente a apararii, All Blacks au fost capabili sa lanseze contraatacuri din propriul „22”.
     Traille, care a jucat pe postul de „uvertura” a folosit loviturile de urmarire, foarte des, mult prea des, as zice, pentru un mijlocas la deschidere francez care are alaturi doi centri talentati ca Jauzion si Fritz. Banuiesc ca scopul loviturilor inalte de urmarire a fost, pe de o parte, sa profite de orice potentiala nesiguranta a fundasului si a aripilor in momentele receptionarii baloanelor, iar pe de alta parte, cred ca a fost o tactica prin care s-a incercat evitarea duelurilor directe in aglomerari, acolo unde All Blacks, in frunte cu McCaw, s-au dovedit foarte puternici in ceea ce priveste recuperarea baloanelor.
     Impresionanta demonstratie de forta a Noii Zeelande!
     All Blacks au inceput spectacolul rugbystic al unei ploioase seri de noiembrie cu Haka si au continuat, apoi, tot meciul, cu un ametitor „dans al sabiilor”!
    
     Eugen Cionga – Toronto

Articole similare

CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO
16 Iul. 2026

CAMPIONATUL NAȚIUNILOR 2026 / ITALIA: Antrenorul Quesada a fost suspendat pentru două meciuri fiindcă a criticat arbitrajul / VIDEO

World Rugby a introdus o nouă regulă cunoscută sub numele de „Match Official Abuse Sanction Process”, adică „Procesul de sancționare a abuzului verbal față de...
ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri
16 Iul. 2026

ROMÂNIA / CLUBURI ȘI ECHIPE: SCM USV Timișoara l-a transferat pe pilierul georgian Nikoloz Aptsiauri

Aflată în pregătirea dinaintea reluării Ligii de Rugby Kaufland 2026, echipa SCM USV Timișoara a plecat într-un mini-stagiu la Băile Herculane. Cantonament e mult spus, acesta...
CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud
16 Iul. 2026

CUPA NAȚIUNILOR 2026 / SAM- ROU: Dinamovistul Etienne Terblanche va debuta în ultimul meci al Stejarilor în America de Sud

Învinsă la Santiago de Chile (31-48), egală cu Uruguay (36-36), echipa de rugby a României va disputa sâmbătă, 18 iulie 2026, la ora 17.30, ultimul meci din prima parte a Cupei...
ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia
15 Iul. 2026

ROMÂNIA / ANTRENORI: Daniel Mitrea participă la programul NCDA – Coach Developer Academy în Japonia

Profesor de educație fizică și sport din 1996, antrenor de rugby, Daniel Mitrea (52 de ani) participă în această perioadă la programul NCDA – Coach Developer Academy, în...
Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te la newsletterul Rugby.ro si primeste ultimele noutati pe email.

Lasa un comentariu



Atentie! Pentru a activa formularul, trebuie sa raspundeti corect la intrebare!


[*] Toate campurile sunt obligatorii.
[**] Codul HTML nu este permis.
Sondaj

Cine va castiga editia 2026 a Ligii de Rugby Kaufland?

CSM Stiinta Baia Mare
SCM USV Timisoara
CS Dinamo Bucuresti
CSA Steaua Bucuresti
CS Rapid Bucuresti
CS „U” ELBI Cluj
RC Gura Humorului