Franta-Irlanda: Lectia de franceza

     Corespondenta din Toronto.
     Franta a zdrobit Irlanda – dupa situatia reala din teren scorul de 43-21 fiind chiar generos pentru irlandezi - calificandu-se astfel pentru semifinala cu Anglia, un meci de mare traditie si care promite sa fie intalnirea la “nivel inalt” a rugby-ului european si – de ce nu?- a rugby-ului mondial.
     Fabien Galthie si colegii sai au “predat” o superba lectie de franceza pe Telstra Dome din Melbourne, pe care, cu siguranta, irlandezii nu o vor uita multa, multa vreme. “Cocosii” au jucat exceptional, mai ales in prima repriza, facand o dezinvolta si totodata remarcabila demonstratie de rugby, reducandu-si adversarii la o stare de neputinta stingheritoare care a intristat, probabil, intreaga Irlanda.
     Francezii au parut ca o herghelie de cai salbatici nestapaniti, galopand navalnic prin “preeria” irlandeza. Nimeni, absolut nimeni nu ar fi putut sa-i struneasca si sa puna “capastru” acestor “pur sange” care au calcat, pur si simplu, in piciore faimosul “Irish fighting spirit” . Ei au avut un start electrizant, atacand din toate pozitiile, fie pe centru, fie desfasurand “cavaleria usoara” pana la aripi si depasind cu o usurinta uluitoare defensiva irlandeza. Dominarea a fost atat de neta incat fiecare atingere a balonului de catre francezii parea ca va duce la inscrierea unui nou eseu. Gramada franceza si-a umilit rivala in fazele fixe, “demoland-o” in cateva ocazii, Sylvain Marconnet aplicandu-i un regim de tortura sarmanului Reggie Corrigan care, pana la urma,a parasit terenul fiind inlocuit de Marcus Horan.
     Elevii lui Laporte au avut un control total al meciului, etaland un joc complet, cu inaintasii jucand ca treisferturile, iar treisferturile ca inaintasii. Ei au dominat categoric fiecare sector de joc incepand cu gramezile ordonate, continuand cu aglomerarile spontane si mol-urile penetrante si terminand cu “explozia” liniei de treisferturi care a aruncat in aer apararea “verzilor”.
     Ceea ce m-a impresionant cel mai mult, insa, a fost eficienţa cu care francezii au folosit posesia balonului. Dupa 20 de minute de joc, procentajul posesiei balonului indica 76% Franta si 24% Irlanda, iar la sfarsitul primei reprize, 51% Franta si 49% Irlanda. Nevazand meciul si citind doar procentele de mai sus, cineva ar avea impresia ca irlandezii au echilibrat partida in a doua jumatate a primei reprize. Evident, o impresie falsa. Scorul la pauza era deja 27-0 in favoarea Frantei, iar irlandezii nu au stiut, sau mai bine zis, nu au putut folosi in mod eficient baloanele pe care le-au avut, in timp ce francezii, organizati si disciplinati, au folosit la maximum posesia balonului.
     Franta are in acest moment o echipa formata din talente de exceptie. In acest meci cu Irlanda merita remarcata intreaga echipa, dar, imi ingadui, totusi, sa remarc cativa jucatori. Michalak, care la doar 21 de ani joaca cu siguranta(nonşalanţa?!) unui veteran si care, pana acum, l-a eclipsat la aceasta Cupa Mondiala, dupa parerea mea, pe Jonny Wilkinson; trio-ul Betsen-Harinordoqui-Magne care, cu toata admiratia pe care o am, in general, pentru rugby-ul neo-zeelandez si, in particular, pentru tandemul McCaw-Collins, este, la ora actuala, cea mai buna linie a treia din lume; Galthié, un “demi”de clasa si, mai ales, un capitan cu “rang de general” care stie sa-si conduca, cu inteligenta, “trupele”.
     Despre Irlanda, nu sunt multe de spus. Surclasati si dominati categoric in toate sectoarele jocului, asfixiati si sufocati de un formidabil ritm ofensiv caruia nu i-au putut face fata, Keith Wood si coechipierii sai au fost de-a dreptul umiliti de talentul urias al echipei Frantei. La Melbourne, in fata selectionatei “cocosului galic”, Irlanda care cu o saptamana inainte facuse sa tremure Australia, campioana lumii, a parut o echipa oarecare.
     In ciuda acestui continuu K.O care a durat 80 de minute, irlandezii s-au ridicat de la “podea” si au luptat cu mult curaj reusind, in cele din urma, sa inscrie trei eseuri si sa confere o doza de respectabilitate scorului final. La un moment dat, toate mingile il cautau cu disperare pe O’Driscoll, intreaga Irlanda sperand o minune din partea aceluia care la 19 martie 2000 marcase trei eseuri “cocosilor” chiar pe Stade de France. O’Driscoll a inscris doua eseuri, dar si el a fost coplesit de “puterea de foc” a acestei selectionate galice, asa incat minunea nu s-a mai produs.
     Pentru ca Irlanda sa fi putut invinge aceasta formidabila echipa a Frantei in meciul de la Melbourne, ar fi trebuit, probabil, ca irlandezii sa joace rugby “in 15”, iar francezii rugby “in 7”.
     Am sa inchei repetand ceea ce am mai scris si cu alte prilejuri: Franta, in zi de gratie, poate invinge, cu usurinta, orice echipa din lume incepand cu Anglia si terminand cu Australia si Noua Zeelanda. Laporte si elevii sai mai au nevoie de doua astfel de zile, iar daca vor reusi sa-si mentina echilibrul si sa nu cedeze, in special presiunii psihice create de propria lor demonstratie de forta, atunci exista mari sanse ca trofeul William Webb Ellis sa ia drumul Parisului.