FR RUGBY / Dumitru MIHALACHE: "Noi am devenit amatori, iar ei au trecut la profesionism" (I)

     Presedintele FR Rugby a raspuns acuzatiilor care au fost aduse forului pe care il conduce, in ultima vreme, de catre fosti internationali sau colaboratori ai Federatiei
Punct de vedere necesar


     Dupa ce directorul de imagine al FR Rugby, Emanuel Grigorcea, a precizat ca s-a considerat necesar ca Federatia sa-si prezinte punctul de vedere fata de criticile aduse de "anumite persoane, in general din afara Federatiei, referitor la modul in care aceasta conduce", presedintele Dumitru Mihalache a fost invitat sa-si exprime aceasta pozitie:

Un mai mare interes din parte presei


     Nu e comoda pozitia unui presedinte de federatie sa suporte infrangeri umilitoare, cum a fost cea cu Tara Galilor (9-81, n.n.). Nu este simplu si nici placut sa treci peste momentele astea, desi trebuie sa treci si sa mergi inainte. Cat poti sa mergi inainte, sa continui activitatea respectiva.
     A fost mai dureros sa aflam din presa ca oameni din interiorul acestui fenomen, pe care l-au trait, si inca la nivel de echipa nationala, au inteles prea putin. Un lucru este bun insa, si anume faptul ca existat mult mai mult interes din partea presei pentru a prezenta situatia rugbyului, asa cum este, dificila, dramatica. Putem sa luam asta ca o fateta pozitiva a fenomenului.

Mai exista oameni pasionati


     Domnilor, daca rugbyul a supravietuit in Romania, s-a intamplat datorita faptului ca intr-o situatie economica dramatica a societatii noastre, au mai ramas un numar mic, din ce in ce mai mic, de pasionati. In special la nivelul cluburilor, la cele de copii, de juniori, unde miscarea inca traieste. Si traieste la un nivel, cel putin numeric, destul de bun. La nivelul sectiilor de seniori, la nivelul unor comitete regionale si, poate nu in ultimul rand, la nivelul Federatiei, unde au mai ramas oameni care vor sa faca lucrurile astea cu pasiune.
     Eu nu vreau sa facem comparatii cu trecutul, insa comparatia comunism - capitalism, si nu o spun eu, au spus-o altii, chiar si observatori straini, nu ne avantajeaza. In mod ironic, trecerea la capitalism in Romania a insemnat degradarea si ajungerea rugbyului intr-o situatie dramatica. Cu totul diferita de perioada anterioara, de dinainte de 1990, cand rugbyul romanesc era o forta in arena internationala. Deci, paradoxal, in conditiile unei economii de piata, de libertate, rugbyul, care este un sport capitalist in esenta sa, nu a reusit sa promoveze. Ba din contra, se afla intr-o situatie dramatica.

Rugbyul romanesc a avut intotdeauna hibe


     As vrea sa ne aducem cu toti aminte ca, desi eram intr-o epoca anterioara, cea de dinainte de 1990, in anii '60, '70 sau '80, intr-o pozitie mult mai buna din punct de vedere performantial, sistemul nostru rugbystic a avut intotdeauna niste hibe, care l-au facut diferit sau mult diferit de cel care a existat in tarile dezvoltate. Asa se explica, de altfel, si unele rezultate precum 15-17 cu Tunisia, in 1986, 0-60 cu Irlanda, in acelasi an, 3-58 cu Anglia, in 1989. A mai fost si o infrangere in Spania, prin 1992. Am facut filmul acestor evenimente, pentru ca ma preocupa si sunt responsabil pentru situatia in care ne aflam.
     Dupa 1995, dupa ce am facut un meci foarte strans cu Africa de Sud, in rugbyul mondial s-a produs acel declic negativ pentru noi: trecerea la profesionism. Noi, din semi-amatori sau semi-profesionisti, cum eram inainte - pentru ca jucatorii romani se antrenau mult mai multe ore pe saptamana decat cei din Vest - am trecut in faza amatoare, in care ne antrenam de trei-patru ori pe saptamana. In timp ce strainii au inceput sa se antreneze zilnic si au inceput sa fie platiti.
     Jucatorii romani au inceput sa plece in strainatate. Aici, ei castiga o suta de dolari, acolo ei primesc 500 sau 1.000 de dolari. Acest miraj a devenit extrem de acut. Si, de aici, continuarea procesului, cu saracirea cluburilor, a celor sportive scolare, care au tot mai putine mijloace materiale la dispozitie.
     Exod de jucatori in strainatate, exod de specialisti in strainatate. Dupa un calcul rapid, noi avem circa 300 de jucatori plecati in zece ani. Ce inseamna plecarea jucatorilor? Scaderea nivelului campionatului intern. Echipele sunt din ce in ce mai putine, valoarea meciurilor coboara si, in ultima instanta, rezulta o echipa nationala este mai slaba. Pentru ca multi dintre jucatorii romani care au plecat in Franta nu s-au dus la echipe de top, ci la unele de divizia a doua sau a treia. Si atunci si pregatirea lor lasa de dorit.

Federatia nu poate finanta cluburile


     Acestea nu sunt scuze. De altfel, nu aceasta este intentia noastra. Noi nu am incercat niciodata sa ne scuzam sau sa aratam realitatea in culori mai vii decat este. Faptul ca am declarat ca rugbyul romanesc se duce de rapa, asta-i un semnal pentru toata lumea.
     De asemenea, si plecarea unor antrenori romani in strainatate - sa ne gandim la un Ianusevici, care lucreaza la Federatia Germana de vreo opt ani, sau Vasile Constantin, care lucreaza in Portugalia, de vreo sapte ani, sau la Ion Vasilica, unul dintre cei mai buni arbitrii romani, aflat in Portugalia, de spate-opt ani. Oamenii de valoare au plecat si nu s-a mai reusit pregatirea generatiilor de juniori, in continuare. Altii au parasit activitatea rugbystica, cum s-a intamplat cu Mariana Lucescu, Dumnezeu sa o ierte!
     Deci, o diminuare a potentialului uman, financiar si, in mod inexorabil, se duce catre ceea ce se va intampla, Doamne fereste!, intr-un interval de trei-patru ani.
     Faptul ca a disparut Universitatea Timisoara, care a fost campioana Romaniei, in 1972! Aceasta echipa s-a desfiintat. Faptul ca Metrorex-ul s-a retras din competitie, ca Grivita nu s-a deplasat la Iasi, ca Sacele are dificultati mari, toate acestea nu tin de Federatie! Ce sa faca Federatia? Sa finanteze ea cluburile? Deci, aceasta societatea a noastra nu poate sa asigure conditii pentru care acest sport, care are multi jucatori, sa supravietuiasca. Iar acesti jucatori castiga doua-trei milioane pe luna, daca ii castiga si pe aia.

Platiti ca ingineri sau lacatusi


     De asemenea, s-a perpetuat ca sistem un lucru anacronic. Jucatorii nostri de rugby sunt platiti ca ingineri, lacatusi, profesori sau altceva, pe fals. Exact ca pe vremea dictatorului. In realitate, ei sunt platiti sa joace rugby. Ei nu au contracte cu cluburile lor, cum permite regulamentul, ci sunt platiti pentru alte activitati. Unii dintre ei chiar merg la serviciu si atunci va dati seama ca nivelul lor competitional este scazut.
     Presiunile asupra bugetului Federatiei, pentru pregatirea echipelor nationale, au crescut din cauza unor factori care au aparut ulterior. Si anume, transportul jucatorilor romani de la cluburile straine costa 25.000 de dolari pe an. Solicitarile jucatorilor cu privire la acordarea de indemnizatii, prime, alocatii si asa mai departe, care se ridica la alte zeci de mii de dolari. Toate aceste lucruri, care inainte nu le aveam, pentru ca jucatorii evoluau in Romania, precum si scaderea dramatica a subventiei de la bugetul public, au facut ca aceste cerinte sa fie din ce in ce mai greu suportabile.