Forta si determinare

Rolul pilierului dreapta a evoluat cu siguranta o data cu locul pe care il ocupa astazi gramada in jocul modern
    O face deja de mult timp. Jean-Pierre Garuet, cu pasiunea si cu caraghioslacurile ce-i sunt obisnuite, insotite cu onomatopee, cu gesturi edificatorii, cu formule adaptate - "Si atunci acolo, criic!", "In timp ce acolo, craac!" - prezinta diferitele moduri in care un pilier dreapta trebuie sa se lege in gramada. Forta si determinare, iata cuvintele sale preferate. I-am descoperit notele. Sa le consultam. "La inceputul meciului, aveam obiceiul de a ma aseza de-a curmezisul. Era simplu, pentru ca pilierii stanga, atunci foarte puternici fizic, se straduiau sa exercite o presiune cat mai mare asupra abdomenului meu. A fost o modalitate de a evita incercarea, totodata de a testa soliditatea talonerului advers asupra caruia eu exercitam, la randul meu, o presiune puternica. Insa un bun pilier dreapta nu trebuie sa adopte mereu aceeasi pozitie. El trebuie sa reactioneze in functie de punctele forte, respectiv slabe ale pachetului de inaintare advers." Este ceea ce Robert Paparemborde numea "reactiile kinestezice", cele resimtite in confruntarile corp la corp, niciodata cu adevarat vizualizate, pentru ca pilierul dreapta este inchis in gramada, orb si nu resimte lucrurile decat prin kinestezie. Trei pozitii posibile! In mare, un pilier dreapta poate adopta trei pozitii, care se diferentiaza una de alta prin diferente de cativa cenimetri, o miscare a spatelui sau a felului de sprijin. Prima, cea mai intalnita acum, consta in a se lungi in gramada, in mod rectiliniu, cu sprijin larg sI aproape paralel (la modul in care o fac argentinienii, dar este o pozitie care poate fi vazuta astazi la Lafforgue, Hasan sI Lecouls, etc) umarul stang scapand in mod voluntar din strangerea talonerului – fara ca aceasta particularitate sa fie atat de importanta ca umarul dreapta al pilierului stanga, ea este susceptibila a interzice dreptacului o pozitie de-a curmezisul. Un imperativ aici: atentie la impactul care conditioneaza reusita acestui demers. Si picioarele, aici indoite inaintea legarii in gramada, joaca un rol esential pentru a adopta o pozitie foarte joasa, prin care se evita ca stangaciul advers sa se poata strecura sub pilierul drept.
    A doua pozitie, veche de cand jocul de rugby, este pozitia de-a curmezisul, adoptata din doua motive: fie ca pilierul dreapta, supus la o grea incercare de rivalul sau, care exercita o puternica presiune sub abdomen, incearca sa evite durerea glisand spre interiorul gramezii, fie ca el se straduie a se infige in linia adversa, intre taloner si pilierul stanga pentru a-i indeparta si a crea implozia structurii rivale. Astazi, aceste modalitati care faceau forta unor jucatori precum Paparemborde, Garuet, Seigne etc, sunt interzise prin regulament.
    A treia (insa nu se poate vorbi cu adevarat de o pozitie: este vorba mai mult despre o arma tactica punctuala), mult mai rara si care presupune deja un inalt nivel tehnic, consta in a lasa sa vina pilierul stinga spre tine, in a-l apuca printr-o brusca miscare de brat (pe care unii o numesc "cheia"), pentru a-l face sa derapeze spre interior printr-o subtila miscare a umarului si, astfel dat la o parte, el este neutralizat. O puternica miscare de ceafa spre exterior pentru a ajuta la destabilizarea rivalului. Scopul este de "a scoate" pilierul pentru a exersa intr-un al doilea timp impingerea sa asupra talonerului.
    Prioritati actuale. Gramezile fiind de scurta durata, "lucrul" pilierilor dreapta este astazi cel mai adesea redus la impingerea axiala, cu siguranta foarte exigenta, sau, un minut cel putin inaintea introducerii balonului, "fata in fata" intre doi oponenti. Pe viitor, pilierul dreapta este obligat sa subordona imperativelor blocului colectiv. Care recomanda impingerea pe impact (unele echipe numara pana la trei: impact, 1, 2, 3!), de a marca un timp de tranzitie la modul de a evita interventia arbitrului, pentru o mai buna repunere in axa introducerii balonului. Stade Francais, mai ales, este maestra in acest procedeu.
    Micile secrete. Este adevarat, ele sunt intraductibile in scris. Astfel, "cheia" care consta intr-o miscare a bratului apropiat facandu-l pe adversarul direct sa-si piarda sprijinul pentru a-l destabiliza mai usor la impact – in acest caz, trebuie sa se tina cont de timpul tot mai scurt in care se desfasoara o gramada.
    De aceasta chestiune s-au folosit primii sud-africanii, cei care au facut ca pilierul dreapta sa se lege la gramada cu cateva zecimi de secunde inaintea colegilor si adversarilor pentru a avea timp sa pregateasca "ruperea" talonerului de pilierul stanga advers. Astfel, pozitia de-a curmezisul adoptata daca pilierul dreapta advers s-a asezat in acelasi mod, pentru a anihila fortele antagoniste. Foarte aplecat pe picioare, el incearca sa impuna o impingere de jos in sus, nicidecum invers. Insa totul este in gest, in secunda si in tempo. In forta spatelui si a picioarelor. "Grinda de baza a gramezii", pilierul dreapta (singurul, in mod natural, care a fost inchis in "casa balonului", cu talonerul, si a indurat toate fortele contrare care se degaja acolo) trebuie sa fie foarte puternic fizic si intuitiv, sa aiba reactie si sa dovedeasca inteligenta. Adica sa semene cu Laurent Seigne: "De fiecare data cand un adversar ma domina, incercam sa inteleg. Si venea o zi in care nu se mai intampla asa ceva. In acea zi, tu erai cel dominator." Nimic mai simplu, insa care este secretul acestei simplitati?

NOTA REDACTIEI:


    Acest material a fost preluat din saptamanalul "MIDI OLYMPIQUE" si a aparut in numarul 4 al newsletter-ului "RUGBY info".
    Traducere si adaptare de VINCERE Valentin.